Rețele de socializare

Ediție TV

/VIDEO//FOTO/ Un mort și nouă răniți, în urma zăpezii

Moarte groaznică pe traseul Ialoveni-Cimișlia. Un bărbat de 63 de ani a murit într-un accident după ce, câteva minute mai devreme, a scăpat viu din altul.

Publicat

Tragedia s-a produs în această dimineață, în jurul orei 07.00. Contactat telefonic, ofițerul de presă de la IP Ialoveni, Silvia Vetcu, a declarat că victima, originară din Ceadâr-Lunga, se deplasa pe traseul dintre localitățile Zloți și Sagaidac. La un moment dat, din cauza zăpezii și a vizibilității reduse, ar fi pierdut controlul asupra direcției și s-ar fi izbit în parapetul drumului.

Ulterior, bărbatul ar fi ieșit din mașină pentru a strânge cioburile de sticlă, iar în acel moment, un automobil a dat peste el. Mașina era condusă de un bărbat de 33 de ani din Băcioi, Chișinău. Din cauza traumelor primite, șoferul de 63 de ani a murit pe loc. Alte nouă persoane au fost rănite în opt accidente, care au avut loc, în ultimele 24 de ore, pe teritoriul țării. Totodată, alte 77 de accidente, produse din cauza condițiilor grele de drum s-au soldat numai cu pagube materiale.

Chiar dacă, la moment în țară nu sunt drumuri blocate, din cauza zăpezii de pe carosabil se circulă cu dificultate. În acest context, în total, pe trasee, sunt antrenate peste 150 de echipaje de poliție, dar și peste 350 de echipe de pompieri au participat la deszăpezire și la împrăștierea materialului antiderapant.


Polițiștii și pompierii au ajutat șoferii rămași blocați pe traseele din mai multe raioane ale țării, ca aceștia să-și poată continua, în siguranță drumul. Oamenii legii vor monitoriza și în continuare traficul pe trasee pentru a putea evita sau interveni în situațiile de risc.

echipa.md


Ediție TV

/VIDEO/ Șase persoane, decedate în accidente în câteva zile. Cum văd situația șoferii și pietonii

Mijlocul lunii mai poate fi considerat unul sumbru. Și asta din cauza că doar în câteva zile 6 persoane au decedat în urma accidentelor grave produse pe traseele din țară.

Publicat

Din data de 15 mai și până la moment, victime ale accidentului au devenit doi tineri, ambii de câte 22 de ani din raionul Soroca, un motociclist de 19 ani din raionul Hâncești, un șofer de 23 de ani din Orhei, dar și un bărbat de 69 de ani și un bebeluș de numai un an de la Cahul.

Totodată, potrivit Centrului Național de Medicină Urgentă Prespitaliceasă, pe parcursul săptămânii precedente, 76 de persoane au fost preluate de ambulanțe în urma accidentelor de circulație. Echipa noastră redacțională a întrebat trecătorii și șoferii de ce, în ultima perioadă, tot mai des au loc accidente rutiere.

Oamenii consideră că producerea accidentelor ar putea fi minimalizată dacă șoferii ar sesiza pericolele reale ale încălcărilor pe care le comit în trafic.


O altă metodă de prevenire a acestor tragedii, ar fi, spun oamenii, amendarea mai dură a șoferilor atunci când încalcă, dar și combaterea corupției în rândurile MAI.

În acest context, INSP amintește încă o data șoferilor să respecte regimul de viteză în orice circumstanțe, să nu urce la volan în stare de ebrietate sau dacă sunt obosiți și să respecte cu strictețe cerințele agentului de patrulare, a semnalelor și marcajelor rutiere.

echipa.md


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ 684 de controale efectuate de Inspectoratul de Stat a Muncii

Aproape 4.400 de încălcări au fost înregistrate de la începutul acestui an în segmentul muncii. Asta este statistica oferită de Inspectoratul de Stat a Muncii care în decurs de patru luni au desfășurat controale pe teritoriul întregii țări.

Publicat

În total au fost efectuate 684 de verificări, în cadrul cărora au fost înregistrate 4.097 de nereguli în ceea ce ține de respectarea dreptului salariaților și asigurarea lor medicală și socială. Iar la capitolul securității și sănătății în muncă au fost sesizate 282 de necorespunderi. Totodată, inspectorii au examinat 739 de petiții și 359 de sesizări.

Dintre acestea 10 sunt legate de producerea accidentelor la locul muncă, dintre care 3 s-au soldat cu moartea angajaților, iar șapte – cu leziuni grave. De asemenea, inspectorii au încheiat 63 procese verbale cu privire la încălcări contravenționale.

Inspectorii muncii au constatat că au fost lezate drepturile a peste 900 de angajați. Până la ora actuală, doar 674 dintre aceștia au fost repuși în funcții. Inspectorii muncii anunță că vor continua verificările pentru a asigura angajații tuturor sferelor condiții optime de muncă.

echipa.md


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ Viteza a băgat trei oameni în spital

Viteza excesivă a băgat trei oameni în spital. Iar asta după ce mașinile în care se aflau s-au tamponat violent.

Publicat

Totul s-a întâmplat în data de 17 mai, aproape de ora 18.00, într-o intersecție din orașul Bălți. În imaginile de la fața locului se pot observa ambele automobile cu părțile din față făcute țăndări. Contactat pentru a oferi mai multe detalii, ofițerul de presă de la IO Bălți, Jana Molceanov a relatat că la locul accidentului s-au deplasat oamenii legii, dar și mai multe echipe medicale.

Preliminar, totul s-ar fi întâmplat după ce un șofer în vârstă de 33 de ani care deplasa cu viteză excesivă din direcția străzii Bulgare spre sensul giratoriu Râșcani, ar fi pierdut controlul volanului. Mașina lui a ieșit pe contrasens și, în rezultat, s-a ciocnit frontal cu un alt automobil de care era condus de un bărbat de 38 de ani. În rezultat, atât vitezomanul,  cât și celălalt conducător auto, dar și pasagera din mașina lui, o femeie de 60 de ani, au fost transportați la spital cu diverse traume.

Ambii șoferi au fost testați cu aparatul Drager, iar rezultatele au demonstrate că niciunul dintre ei nu consumase alcool. Poliția din Bălți urmează să stabilească toate circumstanțele.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii