Rețele de socializare

Moldova

Telenești: Un tată a trei copii s-a spânzurat. Înainte să moară, a trimis soției mesaje pe Facebook.

Dorul de soție i-ar fi pus ștreangul la gât unui bărbat în vârstă de 46 de ani. Tragedia a avut loc în după-amiaza zilei de ieri, 5 februarie, în jurul orei 13:00, în gospodăria sa din localitatea Verejeni, raionul Telenești.

Publicat

Igor Vrabie, anchetator din cadrul IP Telenești, a declarat telefonic pentru Deschide.MD că trupul neînsuflețit al bărbatului a fost depistat de către un vecin, într-un coteț din gospodăria sa.

„Acesta era strangulat cu o funie. Bărbatul nu a lăsat niciun bilețel de adio prin care și-ar argumenta gestul disperat, însă a expediat mai multe mesaje soției sale pe aplicația „Messenger”, prin care o roagă să-i răspundă la apeluri. Urmează să stabilim toate circumstanțele în care s-a produs tragedia, dar și ce l-a făcut pe bărbat să-și pună capăt zilelor”, susține Vrabie.

Potrivit oamenilor din localitate, care au solicitat să le fie păstrat anonimatul, bărbatul s-ar fi strangulat cu o funie, după ce s-ar fi certat cu soția sa, care este plecată de mai mult vreme la muncă în Israel. Acesta ar fi aflat că soția sa l-ar fi înșelat.


Primarul din localitatea Verejeni, Ștefan Bârcă, ne-a zis că nu cunoaște mai multe detalii despre acest caz, dar are doar cuvinte  de laudă despre victimă și că ultima dată l-ar fi văzut la liceu, la întâlnirea cu absolvenții, unde venise împreună cu unul dintre cei trei copii ai săi.

„Nu era un om agresiv, nu consuma alcool și avea grijă de copii. Nu știu ce s-a întâmplat și ce l-a motivat să facă asta. Ultima dată l-am văzut recent, la întâlnirea cu absolvenții, unde a venit împreună cu fiul său”, susține Bârcă.

Oamenii legii cercetează cazul pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a sinucis bărbatul.


deschide.md

Moldova

Explozie pe o stradă din sectorul Buiucani al capitalei

În data de 16 aprilie în jurul orei 23:00, pe o stradă din sectorul Buiucani al Capitalei, a avut loc o deflagrație.

Publicat

La fața locului angajații poliției cercetând zona au ridicat parți ale obiectului vizat în explozie, pentru a fi supuse unei expertize criminalistice și stabilirea tipului de muniție.
Pe acest caz a fost pornit un proces penal pentru huliganism și păstrarea ilegală a munițiilor, iar la moment sunt întreprinse acțiuni procesuale în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor, identificarea făptuitorilor și adoptarea unei decizii.
În urma acestei deflagrații nimeni nu a avut de suferit.


Citește mai departe

Moldova

/FOTO/ Mai mulți indivizi, prinși cu droguri pe străzile capitalei. Toți au ajuns la poliție

Tineri prinși cu droguri de carabinierii Direcției Regionale ,,Centru”.

Publicat

Întâmplările au avut loc pe parcursul zilei de astăzi. Pe strada N. Titulescu din sectorul Botanica a fost reținut un tânăr de 19 ani.
S-a întâmplat după ce acesta a încercat să fugă în momentul în care a observat patrula de carabinieri.

Drept rezultat, individul a fost stopat pentru verificări. În cele din urmă, acesta a recunoscut că deține un tub metalic în care păstrează substanțe narcotice – o substanță vegetală verzuie, mărunțită, cu miros specific.

Alt tânăr de 28 de ani, la apariția echipajului de carabinieri a aruncat demonstrativ la sol un pliculeț de tip zip-lock în care se afla o substanță albă cristalizată, asemănătoare cu drogurile cât și un aparat confecționat manual pentru consumul de droguri.Cazul a avut loc pe strada Calea Orheiului din sectorul Râșcani al capitalei.


În ambele cazuri persoanele au fost conduse la Inspectoratele de Poliție teritoriale.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Momentul în care un șofer de microbuz deschide portiera și aruncă gunoi pe șosea

Fără șapte ani de acasă. Așa l-a caracterizat un șofer pe conducătorul microbuzului de rută din imagini, după ce a văzut cum acesta deschide din mers portiera vehiculului și aruncă gunoi pe jos.

Publicat

Indignat, autorul filmulețului ne-a expediat imaginile la adresa redacției noastre și ne-a relatat că microbuzul este de pe ruta Chișinău-Orhei, iar totul s-a întâmplat la ieșirea din Orhei. În imagini se vede cum portiera microbuzului se deschide, iar șoferul aruncă ceva pe jos.

Cel care a surprins totul l-a claxonat pe șoferul de microbuz, astfel încercând să-l mustreze însă se pare că asta nu a funcționat. Conform legii, poluarea mediului înconjurător se sancționează contravențional.


echipa.md

Citește mai departe

topul săptămânii