Rețele de socializare

Moldova

Șoferi necorespunzători depistați la controlul de frontieră

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa efectuează cercetări pe numele a doi bărbați, cu cetățenie română și R. Moldova, care conduceau ansambluri de vehicule deşi permisele de conducere valabil deţinute nu le dădeau dreptul.

Publicat

În data de 04 martie a.c., în jurul orei 05.30, s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa – I.T.P.F. Iași, pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei, pentru a ieşi din ţară, Vladimir C., cu cetățenie română și R. Moldova, în vârstă de 47 de ani, care conducea un ansamblu de vehicule format dintr-un microbuz şi o remorcă, ambele înmatriculate în Germania.

Jumătate de oră mai târziu, în același punct de trecere a frontierei s-a prezentat, pentru a ieși din țară, Mihail C., cu cetățenie română și R. Moldova, în vârstă de 24 de ani, care conducea un ansamblu de vehicule format dintr-un microbuz şi o remorcă, ambele înmatriculate în R. Moldova.

La controlul de frontieră, în urma verificărilor specifice efectuate, lucrătorii noştri au constatat că permisele de conducere valabile deținute de cele două persoane nu le conferă dreptul de a conduce ansamblurile de vehicule în cauză, lipsindu-le categoria „E”.


Cu privire la cele constatate, persoanele în cauză au declarat că au preluat ansamblurile de vehicule din localitatea Rîșești, județul Vaslui, şi le-au condus pe drumurile publice din România până la controlul de frontieră, deşi aveau cunoştinţă că permisele de conducere valabil deţinute nu le dădeau dreptul.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în ambele cazuri sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei din care face parte vehiculul respectiv.


Moldova

/FOTO/Accident în localitatea Nemțeni ! S-a răsturnat peste pod cu motocicleta

Un tânăr de 18 ani a ajuns, pe data de 26 septembrie, la spital după ce motocicleta pe care o conducea s-a răsturnat.

Publicat

Potrivit poliției, totul s-a întâmplat în localitatea Nemțemni, rainul Hâncești.

Ajunși la fața locului, polițiștii au că tânărul de 18 ani, conducând o motocucletă cu viteză excesivă, a pierdut controlul volanului, a derapat de pe șosea și s-a răsturnat peste pod în râul care curge prin sat.

Motociclistului i-a fost acordat primul ajutor medical după care a fost transportat de urgență la Spitalul Raional Hâncești.


Poliția investighează toate circumstanțele producerii accidentului.

protv.md


Citește mai departe

Moldova

/FOTO/Lucrările de demontare, de pe acoperișul clădirii Filarmonicii, a părților constructive cu risc de prăbușire continuă

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență continuă gestionarea situației după lichidarea incendiului de la Filarmonica Națională din municipiul Chișinău.

Publicat

La 27 septembrie salvatorii și pompierii au misiunea de a demonta de pe acoperișul clădirii părțile constructive cu risc de prăbușire. La fața locului sunt antrenați 20 de angajați IGSU, efectiv de trupă și comandă, dar și mai multe unități de tehnică.

Pentru efectuarea lucrărilor complexe la Filarmonică este utilizată și autoscara BRONTO din dotarea Inspectoratului. Prin intermediul acestei tehnici, pompierii vor dezasambla părțile constructive ale acoperișului, care reprezintă un pericol iminent. Lucrările vor fi desfășurate pe parcursul zilei, pentru ca pe data de 28 septembrie experții să poată evalua starea edificiului.

Gestionarea situației la Filarmonica Națională este monitorizată strict de conducerea IGSU în persoana șefului Inspectoratului, general –maior Mihail Harabagiu.


La fața locului funcționează Statul Major al IGSU pentru organizarea activităților eficiente în lichidarea consecințelor incendiului devastator.


Citește mai departe

Moldova

Moldovean găsit mort în Irlanda.

Tânărul în vârstă de 29 de ani a fost găsit la marginea drumului.

Publicat

Drumul a fost închis lângă locul tragediei în așteptarea examinării tehnice.
Cadavrul moldoveanul în vârstă de 29 de ani a fost descoperit în apropierea unui scuter electric la marginea unui drum din comitatul Meath, Irlanda, la primele ore ale zilei de 25 septembrie.

Tânărul locuia într-o casă, aproape de locul unde a fost găsit, și se mutase în Irlanda de trei luni. El urma să se căsătorească în următoarele săptămâni cu logodnica sa care locuiește în Moldova.

Forțele de ordine locale a spus că au sosit la fața locului la aproximativ 02:50 dimineața, în urma rapoartelor despre un bărbat inconștient întins pe drum. Potrivit acestora, bărbatul care călătorea cu un scuter electric din direcția Slane, a fost tratat de serviciile de ambulanță, dar ulterior a fost declarat mort.


Drumul a fost închis în așteptarea unei examinări tehnice și au fost introduse devieri locale. La moment, polițiștii i-au în calcul că acest incident ar putea fi, posibil, o coliziune rutieră și au făcut apel la martori. Aceștia au cerut ca persoanele care dețin informații despre tragicul incident să se adreseze polițiștilor.


Citește mai departe

topul săptămânii