Rețele de socializare

Ediție TV

/VIDEO/ Șantajată cu poze intime

Au făcut rost de fotografiile intime ale unei femei, după care au început să o șantajeze cu ele. O femeie și un bărbat din Vulcănești au fost reținuți de procurorii PCCOCS și ofițerii de investigații, suspectați că ar fi estorcat de la o femeie 5500 de euro și o mie de dolari.

Publicat

Potrivit procurorilor, totul a început în luna ianuarie. Suspectul a făcut cunoștință cu victima pe o rețea de socializare. Astfel, abuzând de încrederea victimei, i-a cerut fotografii cu ea goală. Femeia, fără, însă, a suspecta ceva, i-a transmis bărbatului pozele în care ea apare dezbrăcată. Ulterior, acesta ar fi început să o șantajeze și i-ar fi spus dacă nu-i dă bani, fotografiile ei vor fi postate pe internet. Speriată, femeia s-a adresat procurorilor.

Prin urmare, în data de 20 martie, victima a stabilit o întâlnire cu suspectul în orașul Cahul, pentru a-i transmite o parte din bani, sub controlul procurorilor. În locul stabilit pentru întâlnire, însă, a venit o femeie, complicele suspectului. Ea a fost cea care a luat banii de la victimă. Prin urmare, atât femeia, cât și bărbatul, care ar fi estorcat banii, au fost reținuți pentru 72 de ore.

Dacă vina lor va fi dovedită, riscă până la 13 ani de pușcărie. Procurorii și ofițerii de investigații continuă cercetările pentru a identifica și alte victime care au fost șantajate de suspecți.

echipa.md


Ediție TV

/VIDEO/ Jafuri, droguri și spargeri de case

Furturi, jafuri, droguri și spargeri de case. Sunt doar unele dintre infracțiunile înregistrate în Chișinău într-o singură săptămână.

Publicat

Potrivit poliției, în perioada 11-25 septembrie, au fost reținuți 47 de indivizi suspecți în 43 de cauze penale și contravenționale. Este vorba despre 6 cazuri de furt, 6 de jaf, 13 cazuri legate de droguri, 12 acte de huliganism, dar și 2 cazuri de violare de domiciliu.

Totodată au fost identificați și escortați la inspectorate și 16 persoane aflate în urmărire penală pentru comiterea diferitor genuri de infracțiuni, 9 debitori de stat, dar și 17 persoane aflate în orientare. În total, Echipele mobile ale Batalionului de Patrulare și Reacționare Operativă au intervenit la peste 2.000 de apeluri efectuate de către locuitorii Capitalei, fiind solicitați la curmarea diferitor infracțiuni sau incidente.

Poliția capitalei anunță că oamenii legii sunt prezenți zilnic pe străzile Chișinăului pentru a menține siguranța cetățenilor, dar și pentru a preveni comiterea infracțiunilor stradale.

echipa.md


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ Hoții lasă sate întregi fără lumină

Furturile uleiului din transformatoarele electrice iau amploare. Zeci de localități din țară se pomenesc fără lumină din cauza hoților. Numai de la începutul acestui an au avut loc 24 de astfel de furturi și de fiecare data satul sau orașul unde se întâmpla rămâneau pentru o perioadă fără electricitate.

Publicat

Am întrebat reprezentanții companiei distribuitoare de energie electrică de la noi cât de grave sunt consecințele acestor infracțiuni.

Aceste furturi, potrivit statisticii, au loc preponderent în raioanele din sudul țării. Localnicii raionului Taraclia au cel mai mult de suferit de pe urma hoților. Acolo au avut loc 14 furturi de la începutul anului. Tot de la specialiști am aflat că folosirea acestui ulei în alte scopuri decât asigurarea energiei este periculoasă în primul rând, chiar pentru hoți.

O altă consecință gravă este că de cele mai multe ori se defectează chiar transformatoarele, iar în unele cazuri chiar pot lua foc. În zona de pericol intră și consumatorii care primesc energia de la transformatorul spart de hoți. În prize, în loc de 220 de volți, energia poate ajunge până la 380 de volți.


Repararea unui transformator după ce a fost invadat de hoți este nu doar un proces îndelungat, dar și costisitor. În ultimul caz produs în satul Șofranovca, din raionul Cantemir s-au cheltuit 16.000 de lei, pentru schimbarea integrală a transformatorului și a tuturor accesoriilor pentru el. Cel mai grav este că pe tot parcursul reparației, oamenii din sat nu au avut energie electrică. În acest context, reprezentanții companiei de distribuire a energiei vin cu un apel către cetățeni.

Astfel, oamenii sunt îndemnați, imediat cum sunt martori la așa acțiuni să apeleze de urgență la poliție și să anunțe despre furt, astfel protejând localitatea de lipsa luminii sau chiar de la o tragedie. De menționat că furtul uleiului dielectric din transformatoare se pedepsește penal, iar în cazul în care s-a produs o pagubă considerabilă, hoțul ar putea face chiar pușcărie.

echipa.md


Citește mai departe

Ediție TV

Incendiul de la Filarmonica Națională: IGSU are trei versiuni de izbucnire a arderii

Specialiștii laboratorului Experimental al IGSU au înaintat trei versiuni ale posibilelor cauze de la care a izbucnit incendiul la Filarmonica Națională.

Publicat

Prima ipoteză ar fi defecțiunea a echipamentului electric. Ce-a dea doua versiune înaintată este scurtcircuit în rețeaua electrică, iar a treia ipoteză este nerespectarea regulilor de apărare împotriva incendiilor la efectuarea lucrărilor de secționare și tăiere a metalului. Specialiștii vor continua să cerceteze toate circumstanțele pentru stabilirea cauza exactă de la care a izbucnit incendiul. Amintim că Lupta cu flăcările izbucnite la Filarmonica Națională în amiaza de 24 septembrie s-a încheiat a doua zi dimineața, la ora 10.00. Incendiul devastator a distrus în totalitate acoperișul și tavanul clădirii, dar și o întreagă bibliotecă cu toată arhiva societății culturale din Republica Moldova. Pe lângă asta au ars și instrumentele muzicale aflate în interior. Momentul în care tavanul se prăbușește a fost surprins de o cameră video.Salvatorii continuă demolarea pereților străpunși de flăcări, pentru a preveni prăbușirea acestora.

Totodată, încearcă să recupereze ceea ce a mai rămas din fonoteca din biblioteca Filarmonicii Naționale. Incendiul, calificat de specialiști ca fiind cu grad sporit de intervenție a a afectat o suprafață estimativă de 3.500 m2.

Cauza exacta de la care a pornit focul va fi stabilită de specialiștii laboratorului experimental al IGSU, care continua lucrările la fața locului. De menționat că a fost lansat un apel public pentru a fi adunate fondurile necesare pentru reconstrucția clădirii.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii