Rețele de socializare

Moldova

Un minor a fost abuzat sexual de colegul său de clasă, toată scena filmată și distribuită pe o platformă de mesagerie online

Clipe de coșmar pentru un minor de 10 ani, elev în clasa a III-a într-un liceu dintr-un raion al Republicii Moldova. Băiatul a fost supus unor acțiuni cu caracter sexual comise de către colegul său de clasă.

Publicat

imagine simbol

Totul s-a petrecut la sfârșitul lui martie, într-o clădire părăsită de lângă liceul la care învățau. Potrivit informațiilor preliminare, întreaga scenă a fost filmată și transmisă pe unele chat-uri închise ale elevilor de pe o platformă de mesagerie online. Astfel, inormația a ajuns la profesori care au semnalat imediat poliția.

Potrivit informațiilor preliminare, victima aflându-se într-o clădire nefinalizată cu alte persoane, a fost abuzată sexual de către colegul său de clasă.

Poliția a fost sesizată peste 2 zile de la eveniment, de către directorul educativ al liceului, după ce pe o rețea de socializare (WhatsApp), într-un grup comun, ar fi apărut imagini de la caz.


Contactat telefonic de reporterul UNIMEDIA, ofițerul de presă al IGP a menționat că pe acest caz a fost deschis un proces penal.

„La moment, se stabilesc toate circumstanțele. Sunt audiați părinții, colegii, profesorii și suspectul. Ulterior, dacă acesta va fi găsit vinovat, părinții urmează să fie sancționați contravenţional”, a declarat Mariana Bețivu.

De menționat că, potrivit poliției, victima este caracterizată pozitiv din partea instituţiei de învăţământ cu rezultate bune la învăţătură. Băiatul se află în grija bunicii. Tatăl său este plecat la muncă în străinătate, mama fiind decedată.


Cât despre suspect, acesta, potrivit poliției, este educat în familie monoparentală de către mama sa și este caracterizat negativ din partea instituţiei de învăţământ. Din informațiile prezentate, băiatul ar fi agresiv și are absenţe nemotivate. Ceea ce ţine de rezultatele la învăţătură, acestea ar fi scăzut în ultima perioadă.

Potrivit poliției, Autoritățile Publice Locale au fost sesizate despre caz și la moment, reprezentanții instituțiilor de profil ar consilia minorii și familiile acestora.

În cazul în care un minor a devenit martor sau victimă a abuzului și explotării sexuale, Centrul Internaţional „La Strada” a lansat platforma www.siguronline.md, iar în 2014 – Telefonul Copilului.


Totodată, puteți apela la 0 22 758 806 – Centrul Naţional de Prevenire a Abuzului faţă de Copii CNPAC, care promovează dreptul copiilor la protecţie împotriva oricăror forme de violență, îndreptându-şi acţiunile spre informarea, sensibilizarea şi motivarea societăţii în vederea stopării relelor tratamente faţă de copii.

Nota Redacției:


A fost o decizie grea dacă să dăm sau nu această știre. Informația am primit-o din surse deschise fiind ulterior confirmată de poliție. Din motive etice am decis să nu oferim detalii despre localitatea în care s-a întâmplat și nici alte detalii care ar putea face ca victima să poată fi lesne identificată. Considerăm că este un subiect extrem de delicat și sensibil, dar de interes public și sperăm că va fi gestionat de autorități așa cum se cuvine.

unimedia.info

Moldova

/VIDEO/ Șofer filmat în timp ce servește bere în timpul șofatului

Un șofer a fost filmat cu bea bere la volan și se amuză de faptul că o face în apropierea unei mașini de poliție.

Publicat

Cazul a avut loc pe data de 17 septembrie, la ora 19.31.

Imaginile video au fost înregistrate pe telefonul pasagerului, iar apoi postate într-un grup pe o rețea de socializare.

Poliția a fost informată și urmează să se sesizeze asupra cazului pentru a stabili identitatea conducătorului auto, dar și pentru ca acesta să fie tras la răspundere.


Altă informație se acumulează.


Citește mai departe

Moldova

/FOTO/ 100 de drone, transportate fără acte de proveniență, descoperite la frontieră

Poliţiştii de frontieră din Direcţia regională NORD au identificat în trafic un microbuz ticsit cu marfă adusă din Germania, printre care 100 de drone fără actele necesare.

Publicat

Mijlocul de transport a fost stopat la intrarea în oraşul Costeşti, raionul Râşcani.

Acum o zi, în cadrul unor acțiuni pe linia verificării unei informații operative, echipa mobilă a Direcţiei în comun cu ofițerul de investigație al Sectorului Poliției de Frontieră Costești a oprit în trafic, mai exact pe traseul R-57, un Mercedes Sprinter 313CDI, înmatriculat în Republica Moldova. Exista informația precum că microbuzul era folosit pentru transportarea bunurilor din statele UE, cu tăinuirea acestora la trecerea frontierei de stat.

Astfel, în timpul cercetărilor polițiștii de frontieră au depistat, printre mărfurile transportate, 100 de drone pentru care nu s-a putut prezenta actele de proveniență. Mai mult că nici nu exista declarația vamală pentru acestea. Estimativ, cele 100 de drone indică o valoare de un milion de lei.


Șoferul, un locuitor al orașului Orhei în vârstă de 29 de ani, a declarat la audieri că i s-a oferit o mie de euro pentru a transporta marfa din Germania în Republica Moldova.

În consecință, lotul de bunuri a fost ridicat în vederea confiscării, fiind depozitat la sediul SPF Costești. În continuare se desfășoară un șir de măsuri investigative pentru a elucida circumstanțele cazului.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Autocamioane pline cu substanțe explozive, stopate pe traseele din Moldova

Două autocamioane, încărcate cu substanțe explozive au fost oprite pe traseul Chișinău – Bălți, la ieșire din localitatea Măgdăcești, raionul Criuleni și comuna Gornoe din raionul Strășeni.

Publicat

În urma verificărilor, polițiștii au depistat în autovehicule substanțe explozive cu destinație civilă.

Este vorba despre 74 de cutii cu capsule detonator și circa 8 757 kg de explozibili Rioxam, Riomax și UN 0241, produși în Romania și Ucraina (utilizați la lucrări explozive la diverse obiecte industriale, cum ar fi carierele de piatră).

După ce au verificat actele, oamenii legii au stabilit că autocamioanele antrenate la transportul explozibililor nu dispuneau de semnele rutiere obligatorii cu inscripția „ADR” și nu dețineau permisul de transport mărfuri periculoase „ADR”, iar conducătorii auto nu au fost instruiți cu privire la încărcătura specifică pe care o transportau.


Totodată, actele de însoțire erau întocmite cu abateri de la legislația fiscală.Marfa urma să ajungă la un depozit neautorizat dintr-un sat din Strășeni.

Întrebați de polițiști dacă știu ce transportă, șoferii s-au încurcat în declarații.

Substanțele explozibile au fost transmise pentru a fi supuse constatării tehnico științifice.


În continuare se acumulează materiale pentru stabilirea tuturor circumstanțelor pentru pornirea unei cauze penale.



Citește mai departe

topul săptămânii