Rețele de socializare

Moldova

A furat mașina fiului său și s-a plimbat cu ea prin sat două zile. Acum, tatăl riscă dosar penal.

I- furat mașina propriului fiu. Proprietarul își căuta automobilul de două zile, iar tatăl său se plimba cu mașina furată prin sat. 

Publicat

Totul a ieșit la iveală, după ce, în data de opt aprilie, milițienii din regiune au oprit o mașină care se deplasa haotic pe un drumdin satul Parcani, Slobozia. În mașină să aflau doi bărbați, în stare de ebrietate. După mai multe cercetări s-a constatat că mașina în care se aflau cei doi aparție unui tânăr de 24 de ani. Acesta ar fi depus o cerere în care ar fi declarat că i-a fost furată mașina.

Pe bancheta pentru pasageri se afla chiar tatăl tânărului, iar la volan – un prieten de al acestuia.

Milițienii din regiune au stabilit că proprietarul mașinii locuiește separat de tatăl său, însă își ține mașina a el în garaj. Se pare că, în data de șapte aprilie, tatăl tânărului a hotărât să facă o plimbare cu automobilul, însă nu și-a preîntâmpinat fiul. Ulterior ar fi consumat alcool, cu prietenul său și au continuat plimbările și a doua zi.


Acum, cei doi prieteni riscă să fie trași la răspundere penală. 

echipa.md


Moldova

/VIDEO/ Ploaia face din nou ravagii. Imagini de pe străzile capitalei

O nouă ploaie puternică face ravagii pe străzile capitalei. Străzile s-au transformat în râuri uriașe care par să înghită mașinile în trafic.

Publicat

Totul a început în prima jumătate a zilei de 29 septembrie, iar în numai câteva ore, apa a cuprins mai mult sau mai puțin toate străzile Chișinăului. Rețelele de socializare au fost împânzite cu imagini de pe străzi, care ar putea chiar afecta emoțional.

O tânără a plasat un filmuleț în care se vede cum apa a intrat chiar în mașina cu care se deplasa.


Din spusele martorilor, traficul rutier este paralizat practice în toate sectoarele capitalei.


Totodată, din cauza cantității uriașe de apă, unele guri de canalizare au cedat, iar acum acestea seamănă cu niște havuzuri. De m,enționat că pentru 29 septembrie, Serviciul Hidrometeo de stat a anunțat cod galben de instabilitate atmosferică în toată țara.

Specialiștii avertizează că vor cădea averse însoțite de descărcări electrice puternice și foarte puternice, iar în unele localități ploaia va fi însoțită de rafale de vânt care vor atinge până la 18 m/s.


 


echipa.md

Citește mai departe

Moldova

/FOTO/ Tragedie, la Tiraspol: Un bărbat a murit după explozia unei grenade

Cazul a avut loc în dimineața zilei de 29 septembrie.

Publicat

Pe o rețea de socializare a apărut informația precum că un locuitor de 69 de ani din orașul Tiraspol, a provocat explozia unei grenade. Decedatul trăia singur și era uneori vizitat de rudele sale.

Despre tragedia produsă forțele de ordine din stânga Nistrului au fost sesizate de către un bărbat care efectua lucrările de curățenie în zona adiacentă.

Măturătorul a declarat milițienilor că pensionarul a ieșit și a rugat bărbatul să se îndepărteze, precum că urmează o explozie. O clipă mai târziu s-a auzit o bubuietură puternică.


La fața locului imediat s-au deplasat criminaliștii pentru a stabili toate circumstanțele cazului.

Preliminar, bărbatul este un fost militar, ceea ce explică prezența grenadei.


 

 


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Mai multe plante de cânepă, special cultivate, depistate în cadrul perchezițiilor

665 de plante de cânepă semiuscate și mai multe recipiente pentru consumul substanțelor narcotice, au fost depistate și ridicate din gospodăria unui conațional. Descoperirea a avut loc în urma percheziționării a trei locații din orașul Soroca, unde exista informația precum că proprietarii ar fi implicați în diverse activități ilicite.

Publicat

Polițiștii de frontieră din Direcția regională Nord, în coordonare cu Procuratura din orașul Soroca, au inițiat un șir de măsuri investigative în cadrul cauzei penale, pornite acum o lună, timp în care s-a monitorizat activitatea a trei locuitori ai orașului Soroca. În rezultat, la sfârșitul săptămânii trecute au fost autorizate percheziții la domiciliile acestora.

Deoarece cei trei bărbați cu vârste cuprinse între 30 și 40 de ani au dat bir cu fugiții, a fost nevoie de intervenția colegilor de la Detașamentul Situațiilor Excepționale Soroca și Inspectoratul de Poliție Soroca pentru a facilita accesul în locuințe.

Ca urmare a măsurilor efectuate, într-un garaj au fost depistate opt rânduri de sfori pe care erau agățate 665 de plante canabis semiuscate, îngrijite și special cultivate, cât și ridicate recipiente utilizate pentru consumul de substanțe narcotice.


Echipa de anchetă continuă cercetările pe cazul dat sub toate aspectele legale, în vederea elucidării circumstanțelor și reținerii persoanelor implicate.


Citește mai departe

topul săptămânii