Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ Trece peste calea ferată la numai câteva clipe în fața trenului. Șofer de microbuz, filmat cum își pune viața în pericol.

Unii șoferi uită de responsabilitate și de regulile de circulație după ce urcă la volan. Este și cazul acestui șofer de microbuz care a fost filmat cum încalcă regulile de trecere a liniei de cale ferată.

Publicat

Conducătorul microbuzului a fost surprins cum vrea să traverseze calea ferată, chiar dacă se apripia tenul, iar bariera era coborâtă.

Acesta ignoră sunetul acustic, trece peste linia continuă, intră pe contrasens și își continua deplasarea cu intenția să traverseze linia de calea ferată. S-a întâmplat în orașul Basarabeasca în seara de 23 aprilie, în jurul orei 17.55. Imaginile au fost postate pe internet, iar internauții s-au arătat indignați de acțiunile șoferului de microbuz. Nu se cunoaște dacă în acel moment în vehicul se aflau pasageri și nici dacă poliția a fost sesizată. Potrivit RCR, dacă barierele sunt coborâte sau în curs de coborâre, conducătorul trebuie să oprească în faţa semaforului sau, dacă acesta lipsește,  nu mai aproape de 5 m de barieră.

Dacă șoferul încalcă regulile de traversare  liniei de cale ferată acesta riscă o amendă de până la 3700 de lei  sau arest contravenţional pe un termen de 15 zile, în toate cazurile cu privarea de dreptul de a conduce vehicule pe un termen de un an.

echipa.md


 


Moldova

/FOTO/ A ajuns pe mâna legii din propria prostie. Un căutat reținut pentru furt, reținut de carabinieri

Un bărbat căutat de poliție pentru furt, a fost prins de carabinieri. Și totul din cauza propriei prostii.

Publicat

Acesta și-ar fi scos picioarele peste balcon de la etajul patru și manifesta un comportament inadecvat.

Totul a avut loc în data de 17 septembrie, în jurul orei 19:30, în orașul Bălți. Patrula de Carabinieri a Direcției regionale Nord a Inspectoratului General de Carabinieri în timpul serviciului de menținere a ordinii publice au observat o persoană de gen masculin, care manifesta un comportament neadecvat.

Bărbatul atârna cu picioarele în gol de la balconul etajului IV al unui bloc de locuit din strada Decebal. Carabinierii au solicitat în ajutor echipajul auto din cadrul DR „Nord” a IGC. Persoana, în urma discuției cu carabinierii și un prieten de-al său, care se afla în preajmă, a coborât, însă devenea tot mai agresivă. Aceasta a fost condusă la IP Bălți, pentru identificare și documentare.


Acesta s-a dovedit a fi locuitor al municipiului Bălți, în vârstă de 25 ani, anterior judecat și la moment aflat în urmărire penală, pentru furt.

Totodată, bărbatul va fi documentat pentru nesubordonarea cu rea-voinţă dispoziţiei sau cererii legitime și ultragierea colaboratorului organelor de ocrotire a normelor de drept și opunere de rezistenţă.


Citește mai departe

Moldova

Cele două minore dispărute, au fost găsite de polițiști

Minorele de 15 și 14 ani din satul Baurci, raionul Ceadâr-Lunga, dispărute de câteva zile au fost găsite. Minorele sunt vii și nevătămate.

Publicat

Poliția din Găgăuzia anunță că cele două fete au fost găsite de polițiști, în data de 18 septembrie, în jurul orei 14.00, fără însă să fie specificat unde au fost ele în tot acest timp.

Amintim că cele două minore din satul Baurci, raionul Ceadâr-Lunga sunt anunțate în căutare, după ce în data de 14 septembrie ambele ar fi plecat într-o direcție necunoscută.

Potrivit poliției, după ce au finalizat orele la școală, cele două copile s-au dus într-o direcție necunoscută.


După ce au fost găsite, copilele au fost mai întâi consultate de psihologi, ulterior transmise părinților.

echipa.md


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ Casă mistuită de flăcări, la Soroca

Incendiu devastator filmat la o margine de sat, în raionul Soroca. O casă de locuit a fost pur și simplu mistuită de flăcări.

Publicat

Totul s-a întâmplat în data de 17 septembrie, în satul Cremenciug. Imaginile de la fața locului au fost expediate la adresa redacției noastre de către un martor ocular. În secvența video se văd flăcările uriașe care pur și simplu au cuprins întreaga locuință. La fața locului au venit pompierii, dar și mai mulți consăteni care au tractoare cu cisterne. Toți împreună au lucrat minute în șir pentru a domoli flăcările.

Am contactat pentru o reacție pe ofițerul de presă de la IGSU, Liliana Pușcașu, care ne-a relatat că în urma incendiului a fost total distrus acoperișul casei,dar și toate bunurile materiale din două odăi, bucătăria și coridor. Iar tavanul locuinței a fost distrus în proporție de 20 %. Totuși pompierii au reușit să salveze bunurile materiale dintr-o altă odaie. Din fericire, persoane rănite nu sunt.

La fel, nici alte construcții auxiliare din gospodărie unde erau ținute animalele domestice nu au fost afectate de foc. Pompierii au ținut să menționeze că în locuință nu erau instalate detectoare de fum, utilaje care ar fi putut preveni o astfel de nenorocire. Toate circumstanțele, dar și prejudicial material pe care l-au suferit proprietarii casei se stabilesc.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii