Rețele de socializare

Moldova

/FOTO/ A spart o locuință, și a furat toată tehnica pe care a găsit-o. Tânăr prins în trafic cu mașina ticsită cu bunuri furate.

Cazul a avut loc în noaptea de trei iunie, aproximativ în jurul orei 03.00, când inspectorii de patrulare care se aflau la supravegherea circulației rutiere la intrarea în orașul Căușeni au stopat un automobil de model „VW Passat”.

Publicat

La volan se afla un tânăr de 21 de ani, iar la solicitarea inspectorilor de a prezenta actele pe mașină, acesta se încurca în declarații și avea un comportament agitat.

În timpul discuției, ofițerii au observat în salonul automobilului bunuri de uz casnic, cum ar fi, două televizoare, o freză, un aspirator, un motoferestrău, un aparat de sudat, un cuptor electric și altele.

Întrebat despre proviniența acestora, tânărul nu a putut argumenta, într-un final recunoscând că le-a sustras din casa unui gospodar din or.Căușeni, prin deteriorarea unui geam.


Pentru documentare, acesta a fost condus la IP Căușeni. Menționăm că tânărul nu deține permis de conducere.


Moldova

/VIDEO/ Tânăr de 18 ani, reținut cu droguri asupra sa, în sectorul Râșcani din Chișinău

Oamenii legii din capitală, au intrat în posesia unei informații operative, despre activitatea infracțională a unui tânăr, care urma să pună în circulație droguri.

Publicat

Monitorizarea și documentarea tânărului în vârstă de 18 ani, originar din r. Anenii Noi, a durat pe parcursul la o lună de zile, timp în care polițiștii au acumulat probe suficiente ce ar demonstra vinovăția acestuia.

Astfel, în cadrul acțiunilor speciale de investigație individul a fost reținut pe bd. Renașterii Naționale și escortat la inspectorat. În urma percheziției corporale acestuia, forțele de ordine au depistat un pachet camuflat în care se afla masă vegetală de culoare verde mărunțită cu miros specific ,,Marijuană Hidroponică”.

Probele delicte depistate, au fost ridicate și sigilate conform procedurii și îndreptate în adresa CTC EJ al IGP, pentru efectuarea expertizelor.


În cadrul acțiunilor procesual penale tânărul a comunicat că a procurat drogurile pin intermediul aplicației telegram și urma să le comercialezeze la un preț mare pentru a obține un profit.

Actualmente el este cercetat penal pentru ,,Circulația ilegală a drogurilor, etnobotanicelor sau analogilor acestora în scop de înstrăinare”, iar conform legislaţiei penale în vigoare el riscă o pedeapsă cu închisoare de la 1 la 6 ani.

Totodată polițiștii continuă să desfășoare acțiuni speciale de investigație pentru a stabili și complicitatea altor persoane.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Cumpărau stupefiante cu rețete false, apoi le vindeau consumatorilor de droguri. Cinci bărbați, reținuți

Cinci bărbați cu vârste cuprinse între 40 și 57 de ani, sunt suspectați de circulația ilegală a drogurilor pe teritoriul municipiului Bălți. Doi dintre ei au fost reținuți pentru 72 de ore.

Publicat

Ofițerii Direcției investigații ”Nord” a Inspectoratului Național de Investigații al IGP, în comun cu angajații Inspectoratului de poliție Bălți al IGP, sub conducerea procuraturii municipiului Bălți, au demascat un grup de persoane care desfășurau o activitate infracțională și anume înstrăinarea drogurilor și substanțelor psihotrope, prin procurarea stupefiantelor din farmacii în baza rețetelor false, iar apoi realizarea acestora pe teritoriul mun. Bălți.

În cadrul acțiunilor de urmărire penală, polițiștii au efectuat cinci percheziții la Bălți.

De la figuranți au fost ridicate diferite bunuri și obiecte ale infracțiunii și anume: 143 de rețete cu semne de falsificare, (din ele 25 au fost ridicate de la farmacie și 118 de la figuranți), cartele SIM, telefoane mobile, aparate artizanale pentru consumarea drogurilor, pastile psihotrope, 600 ml de metadon în formă lichidă, 10 gr de PVP, carduri bancare, etc.


Ca rezultat al acțiunilor de urmărire penală au fost reținute două persoane pentru 72 de ore.

Dacă rețetele erau realizate pe piața neagră, suma profitului avea să constituie aproximativ 22 000 de lei, iar în cazul realizării substanțelor psihotrope procurate în baza rețetelor false, suma se ridica la aproximativ 60 000 lei.

În continuare sunt întreprinse acțiuni în vederea stabilirii provenienței rețetelor cu semne de falsificare și stabilirea tuturor persoanelor care au participat ori au favorizat comiterea infracțiunilor.


Persoanele culpabile de asemenea infracțiune riscă închisoare de la 3 la 7 ani, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 3 la 5 ani.

Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Un bărbat de 42 de ani, reținut pentru comiterea unui furt în proporții deosebit de mari

Un bărbat în vârstă de 42 de ani locuitor a capitalei, a fost reținut pentru comiterea a trei furturi în proporții deosebit de mari. Individul a comis infracțiunile în luna iunie și august a anului curent.

Publicat

În primul caz polițiștii au fost alertați la 28 iunie, de către proprietara apartamentului amplasat pe șos Muncești, comunicând că din locuință i-au fost sustrase bunuri în proporții deosebit de mari. Imediat la fața locului s-a deplasat grupa operativă a IP Botanica, care a stabilit că persoane necunoscute prin culegere de chei au pătruns în apartament și de unde au sustras bijuterii din aur cum ar fi: 4 lanțișoare, 3 inele, 2 brățări și mijloace bănești. Astfel, proprietarei apartamentului în vârstă de 62 de ani i-a fost cauzat un prejudiciu în sumă de 225.843.94 lei.

Al doilea caz a avut loc la data de 22 august, polițiștii au fost sesizați de către proprietarul apartamentului amplasat pe str. Independenței, comunicând că din locuință au dispărut bijuteriile din aur și argint. La fața locului polițiștii au stabilit că individul a pătruns în apartament prin culegere de chei. Iar prejudiciul cauzat fiind estimat la 5 500 lei.

În cadrul acțiunilor de investigație și urmărire penală demarate polițiștii au stabilit că individul câteva zile urmărea după apartament și se asigura că proprietarii lipsesc ma mult timp de la domiciliu acesta intra în locuință și sustrăgea bunurile materiale. Totodată acțiunile lui au fost surprinse de camerele de supraveghere.


Ca urmare a măsurilor speciale de investigație și urmărire penală desfășurate de polițiști suspectul în comiterea infracțiunilor a fost identificat și reținut fiind escortat la inspectorat pentru audieri. În cadrul acțiunilor procesual penale acesta și-a recunoscut vina.

Totodată la domiciliul acestuia forțele de ordine au depistat o parte din bijuteriile sustrase, instrumente predestinate în comiterea infracțiunii cum ar fi: chei, șurubelnițe mănuși.

Bărbatul a fost plasat în arest pentru 30 de zile și este cercetat penal pentru Furt săvârșit în proporții deosebit de mari. Conform legislației în vigoare acesta riscă de la 5 la 10 ani.


Citește mai departe

topul săptămânii