Rețele de socializare

Moldova

Caz ȘOCANT la Ungheni: Un bărbat a zăcut mort în CIMITIR câteva zile și a fost descoperit când deja cadavrul i se descompunea

Cadavrul unui locuitor al satului Florești din raionul Ungheni a zăcut timp de câteva zile, pe caniculă, la poarta cimitirului din localitate, iar când a fost descoperit deja se descompunea. 

Publicat

Primarul comunei Buciumeni din care face parte și satul Florești, Filip Petriciuc, a declarat pentru Ziarul NAȚIONAL că bărbatul în vârstă de 67 de ani fusese văzut ultima dată joia trecută, seara, când își căuta vita pierdută.

Cadavrul acestuia a fost descoperit peste două zile de un sătean, sâmbătă, lângă poarta cimitirului, când deja se descompunea, acesta fiind alertat de mirosul înțepător.

„Se vede că a intrat acolo, în cimitir, în timp ce-și căuta animalul, a căzut și… Familia nu l-a căutat mai devreme, fiindcă se mai întâmpla ca el să meargă la niște prieteni pe 2-3 zile. El mai consuma băuturi alcoolice, dar era muncitor. Avea o gospodărie bună”, ne-a spus primarul.


Bărbatul găsit mort la cimitir urmează să fie înmormântat astăzi.


Moldova

/VIDEO/ S-a pornit în Franța cu țigări de contrabandă: Șoferul unui autocar, reținut în vama Giurgiulești

Vameșii de la Giurgiulești au contracarat o nouă tentativă de contrabandă cu produse din tutun. Funcționarii au depistat 65 000 de țigarete tăinuite în partea din spate a unui autocar de pe ruta neregulată Republica Moldova-Franța. Cazul a fost înregistrat ieri seara, 17 septembrie, la ieșire din țară.

Publicat

În baza unor informații deținute, mijlocul de transport de model ”Mercedes Tourismo” a fost supus unui control fizic detaliat.

Ca urmare a acțiunilor de specialitate, vameșii au constatat că autocarul a fost reutilat, prin crearea unui loc special adaptat pentru transportarea țigărilor. Potrivit cercetărilor preliminare, șoferul mijlocului de transport intenționa să transporte cele 65 000 de țigarete în Franța, unde urma să le comercializeze.

Țigaretele au fost ridicate în vederea confiscării, iar autocarul – indisponibilizat. Cercetările de specialitate continuă în scopul elucidării tuturor circumstanțelor și aplicării sancțiunilor prevăzute de legislație.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ A încercat să-și ia zborul: Un BMW, cocoțat pe un pilon de la o parcare

A încercat să-și ia zborul: Un BMW, cocoțat pe un pilon de la o parcare, la Bălți.

Publicat

Imaginile au fost plasate pe o rețea de socializare de un trecător. Acesta s-a arătat extrem de uimit de cele văzute și nu-și putea explica cum s-ar fi putut întâmpla așa ceva.

Ofițerul de presă de la IP Bălți, Jana Molceanov a declarat că la fața locului a venit și poliția.

Testat cu etilotestul, s-a stabilit că șoferul nu se afla în stare de ebrietate.


Pentru fapta sa el riscă 5 puncte de penalizare și amendă de 1200 de lei.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Doi moldoveni, reținuți după ce au explodat două bancomate în Estonia

Bancomatele au explodat însă, cei doi nu au reușit să extragă banii.

Publicat

În noaptea de 15 septembrie, la ora 3.10, poliția a recepționat un apel precum că a explodat un bancomat din apropierea unui magazin. La fața locului s-a stabilit că suspecții nu au reuțit să sustragă banii din bancomat. Din fericire victime în urma exploziei nu sunt.

Conform datelor de la poliția estonă, bărbații s-au dovedit a fi cetățeni a Republicii Moldova, cu vârstele de 24 și 32 de ani.

Oamenii legii au acumulat dovezi care au ajutat la identificarea bănuiților. Indivizii au fost reținuți la ieșire din țară.


La fel, a fost constatat faptul că, la începutul lunii septembrie, cei doi au avut o altă încercare eșuată de a jefui un bancomat din orașul Rapla.

Pe numele acestora a fost inițiată o cauză penală.

 


 

 


Citește mai departe

topul săptămânii