Rețele de socializare

Ediție TV

/VIDEO/ Contrabandă cu marfă de peste UN MILION de lei, adusă din Ucraina. Trei bărbați, reținuți.

Un grup infracțional, specializat în contrabandă cu mărfuri de larg consum, introduse ilegal în țară prin segmentul verde al frontierei moldo-ucrainene, a fost destructurat în cadrul unei ample operațiuni, desfășurată de serviciile specializate ale Vămii, în comun cu procurorii din cadrul Procuraturii raionului Briceni.

Publicat

Toți membrii grupării, cu vârste cuprinse între 23 și 35 de ani, riscă acum închisoare pe un termen de până la 10 ani.

Activitatea infracțională a bănuiților a fost stopată în rezultatul unui flagrant realizat la depozitul deținut de organizatorul grupării. Operațiunea de reținere și percheziționare a fost lansată în urma unui filaj al serviciilor specializate care au stabilit data și traseul de deplasare al suspecților.

Astfel, în cadrul descinderilor ofițerilor vamali și procurorilor la respectivul depozit au fost depistați mai mulți saci, genți și cutii cu diverse bunuri, fiind vorba, preponderent, de piese vestimentare și încălțăminte, precum și articole și accesorii de pescuit.


Totodată, printre loturile de marfă au fost găsite și produse de uz fitosanitar, care, conform legislației în vigoare, pot fi importate doar în baza unor autorizații speciale, deoarece fac parte din categoria substanțelor toxice.

Potrivit informațiilor acumulate în cadrul măsurilor speciale de investigații și de urmărire penală, mărfurile erau procurate din Ucraina și introduse în țară prin segmentul verde al frontierei, în raza satului Larga. Ulterior, acestea erau repartizate mai multor comercianți din orașele Edineț, Bălți și Chișinău.

Valoarea mărfurilor depistate în cadrul flagrantului depășește 1,1 milioane lei.


Cercetările continuă în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor infracțiunii deconspirate și tragerii la răspundere a tuturor persoanelor vizate sau cu tangență la acest caz.

Ediție TV

Dispărut de 3 săptămâni. Tânărul din imagini, căutat cu disperare de rude

Dispărut de 3 săptămâni. Tânărul care apare în imagini este căutat cu disperare de rude, dar și de poliție, după ce s-ar fi dus de acasă și nimeni nu mai știe unde să îl caute.

Publicat

Unchiul lui a făcut o postare în care cere ajutorul oamenilor. Potrivit bărbatului, tânărul de 21 de ani din imagini locuia și lucra deja de câțiva ani în Chișinău, deși este originar din Orhei. Mama băiatului s-a adresat și la poliție, însă până în prezent nimeni nu știe unde s-ar putea afla. Acesta are telefonul deconectat și nu comunică cu nimeni din prietenii săi și nici în apartamentul din Chișinău unde locuia nu ar fi venit deja de 3 săptămâni. Tot rudele spun că nu este pentru prima dată când tânărul dispare.

Grigore Grosu are corpolența suplă, părul blond și ochii căprui spre verzi. În acest context, persoanele care l-au recunoscut pe tânărul din imagini și dețin informații despre locul unde s-ar putea afla sunt rugate să anunțe la numerele de telefon 112 sau 060 818 652.

Totodată, rudele se adresează direct lui Grigore. Dacă vede acest mesaj, să dea un semn că este bine și să știe că este așteptat acasă.

echipa.md


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ Casă mistuită de flăcări, la Soroca

Incendiu devastator filmat la o margine de sat, în raionul Soroca. O casă de locuit a fost pur și simplu mistuită de flăcări.

Publicat

Totul s-a întâmplat în data de 17 septembrie, în satul Cremenciug. Imaginile de la fața locului au fost expediate la adresa redacției noastre de către un martor ocular. În secvența video se văd flăcările uriașe care pur și simplu au cuprins întreaga locuință. La fața locului au venit pompierii, dar și mai mulți consăteni care au tractoare cu cisterne. Toți împreună au lucrat minute în șir pentru a domoli flăcările.

Am contactat pentru o reacție pe ofițerul de presă de la IGSU, Liliana Pușcașu, care ne-a relatat că în urma incendiului a fost total distrus acoperișul casei,dar și toate bunurile materiale din două odăi, bucătăria și coridor. Iar tavanul locuinței a fost distrus în proporție de 20 %. Totuși pompierii au reușit să salveze bunurile materiale dintr-o altă odaie. Din fericire, persoane rănite nu sunt.

La fel, nici alte construcții auxiliare din gospodărie unde erau ținute animalele domestice nu au fost afectate de foc. Pompierii au ținut să menționeze că în locuință nu erau instalate detectoare de fum, utilaje care ar fi putut preveni o astfel de nenorocire. Toate circumstanțele, dar și prejudicial material pe care l-au suferit proprietarii casei se stabilesc.

echipa.md


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ Și-ar fi omorât în bătăi vecina

Și-ar putea petrece tot restul vieții după gratii. Aceasta poate deveni o pedeapsă reală pentru un locuitor din capitală, de 37 de ani care este suspectat de comiterea unui omor.

Publicat

În data de 7 septembrie, polițiștii au fost informați că într-o locuință amplasată pe strada Costiujeni, a fost găsită o femeie decedată. La fața locului s-au deplasat oamenii legii împreună cu medicul legist. Aceștia au stabilit că victima avea vârsta de 79 de ani și era proprietara apartamentului în care a fost descoperită.

Pe corpul femeii au fost găsite numeroase urme de moarte violentă. În urma investigărilor, oamenii legii au identificat un suspect. Preliminar, în ziua ziua tragică, acesta, fiind în stare avansată de ebrietate, ar fi decis să intre cu vizita și la femeia de 79 de ani, cu care erau vecini. Între ei s-a iscat un conflict, iar bărbatul ar fi luat-o la pumni pe femeie. Din cauza traumelor primite, femeia a decedat. La scurt timp, suspectul a fost reținut și audiat.

Acesta a mărturisit în detalii cum a săvârșit omorul.


DIN DECLARAȚIILE SUSPECTULUI:
– Așa, ce a fost aici?
– Am intrat și ea era pe scaun la bucătărie. Ea s-a apropiat la mine, încoace
– Așa.
– Încoace. Eu cu ea am început să vorbesc.
– Așa.
– După aceea am început să ne certăm cu ea. Eu am apucat-o de gât. Am apucat-o de gât. Am pălit-o odată, așa.
– Cu mâna dreaptă ați apucat-o de gât?
– Da, cu mâna dreaptă. Cu mâna stângă am pălit-o și ea a căzut în partea asta.
– În ce poziție? Cum?
-Așa.

Este de menționat că bărbatul a fost anterior judecat pentru alte infracțiuni. La moment, acesta se află în arest preventive pe un termen de 30 de zile și riscă 20 de ani de detenție sau chiar pușcărie pe viață.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii