Rețele de socializare

Ediție TV

/VIDEO/ Pompierii continuă lucrările în preajma blocului prăbușit din Otaci. Direcția IGSU și președintele RM, la fața locului.

Imagini apocaliptice la Otaci. Un bloc de locuit cu nouă etaje s-a prăbușit în totalitate sub privirile locatarilor. Incidentul a avut loc în seara de 19 iunie, aproximativ la ora 21.00 pe strada Prieteniei din Otaci.

Publicat

36 de apartamente dintr-un bloc s-au făcut praf în câteva secunde.  Primele imagini de la fața locului au fost postate pe o rețea de socializare de către președintele RM, Igor Dodon.

Din imagini se vede cum balcoanele de la toate cele 9 etaje cad unul peste altul, după care se desprinde și cel de-al treilea perete cu balcoane cu tot. Potrivit IGSU, cu trei ore înainte de incident, locatarii ar fi observat că pereții s-ar fi mișcat cu cinci centimetri, și ar fi bătut alarma. La fața locului au venit pompierii, care au evacuat din blocul avariat 46 de oameni printre care 11 copii, evitând o tragedie.

Deocamdată, nu se știe cauza exactă a prăbușirii clădirii, însă, preliminar, ar fi vorba de construcția necalitativă, care nu a rezistat la ploile din ultima perioadă.


Președintele RM, Igor Dodon, prezent și el la fața locului a declarat că urmează ca toate clădirile vechi din țară să fie verificate de specialiști, pentru a evita alte astfel de nenorociri.

Acum, locatarii care au rămas fără acoperișuri deasupra capului s-au adăpostit la rude, iar în cel mai scurt timp, va fi luată o hotărâre în privința locului de trai al victimelor. Circumstanțele celor întâmplate urmează să fie stabilite de către specialiști.

echipa.md


Ediție TV

Dispărut de 3 săptămâni. Tânărul din imagini, căutat cu disperare de rude

Dispărut de 3 săptămâni. Tânărul care apare în imagini este căutat cu disperare de rude, dar și de poliție, după ce s-ar fi dus de acasă și nimeni nu mai știe unde să îl caute.

Publicat

Unchiul lui a făcut o postare în care cere ajutorul oamenilor. Potrivit bărbatului, tânărul de 21 de ani din imagini locuia și lucra deja de câțiva ani în Chișinău, deși este originar din Orhei. Mama băiatului s-a adresat și la poliție, însă până în prezent nimeni nu știe unde s-ar putea afla. Acesta are telefonul deconectat și nu comunică cu nimeni din prietenii săi și nici în apartamentul din Chișinău unde locuia nu ar fi venit deja de 3 săptămâni. Tot rudele spun că nu este pentru prima dată când tânărul dispare.

Grigore Grosu are corpolența suplă, părul blond și ochii căprui spre verzi. În acest context, persoanele care l-au recunoscut pe tânărul din imagini și dețin informații despre locul unde s-ar putea afla sunt rugate să anunțe la numerele de telefon 112 sau 060 818 652.

Totodată, rudele se adresează direct lui Grigore. Dacă vede acest mesaj, să dea un semn că este bine și să știe că este așteptat acasă.

echipa.md


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ Casă mistuită de flăcări, la Soroca

Incendiu devastator filmat la o margine de sat, în raionul Soroca. O casă de locuit a fost pur și simplu mistuită de flăcări.

Publicat

Totul s-a întâmplat în data de 17 septembrie, în satul Cremenciug. Imaginile de la fața locului au fost expediate la adresa redacției noastre de către un martor ocular. În secvența video se văd flăcările uriașe care pur și simplu au cuprins întreaga locuință. La fața locului au venit pompierii, dar și mai mulți consăteni care au tractoare cu cisterne. Toți împreună au lucrat minute în șir pentru a domoli flăcările.

Am contactat pentru o reacție pe ofițerul de presă de la IGSU, Liliana Pușcașu, care ne-a relatat că în urma incendiului a fost total distrus acoperișul casei,dar și toate bunurile materiale din două odăi, bucătăria și coridor. Iar tavanul locuinței a fost distrus în proporție de 20 %. Totuși pompierii au reușit să salveze bunurile materiale dintr-o altă odaie. Din fericire, persoane rănite nu sunt.

La fel, nici alte construcții auxiliare din gospodărie unde erau ținute animalele domestice nu au fost afectate de foc. Pompierii au ținut să menționeze că în locuință nu erau instalate detectoare de fum, utilaje care ar fi putut preveni o astfel de nenorocire. Toate circumstanțele, dar și prejudicial material pe care l-au suferit proprietarii casei se stabilesc.

echipa.md


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ Și-ar fi omorât în bătăi vecina

Și-ar putea petrece tot restul vieții după gratii. Aceasta poate deveni o pedeapsă reală pentru un locuitor din capitală, de 37 de ani care este suspectat de comiterea unui omor.

Publicat

În data de 7 septembrie, polițiștii au fost informați că într-o locuință amplasată pe strada Costiujeni, a fost găsită o femeie decedată. La fața locului s-au deplasat oamenii legii împreună cu medicul legist. Aceștia au stabilit că victima avea vârsta de 79 de ani și era proprietara apartamentului în care a fost descoperită.

Pe corpul femeii au fost găsite numeroase urme de moarte violentă. În urma investigărilor, oamenii legii au identificat un suspect. Preliminar, în ziua ziua tragică, acesta, fiind în stare avansată de ebrietate, ar fi decis să intre cu vizita și la femeia de 79 de ani, cu care erau vecini. Între ei s-a iscat un conflict, iar bărbatul ar fi luat-o la pumni pe femeie. Din cauza traumelor primite, femeia a decedat. La scurt timp, suspectul a fost reținut și audiat.

Acesta a mărturisit în detalii cum a săvârșit omorul.


DIN DECLARAȚIILE SUSPECTULUI:
– Așa, ce a fost aici?
– Am intrat și ea era pe scaun la bucătărie. Ea s-a apropiat la mine, încoace
– Așa.
– Încoace. Eu cu ea am început să vorbesc.
– Așa.
– După aceea am început să ne certăm cu ea. Eu am apucat-o de gât. Am apucat-o de gât. Am pălit-o odată, așa.
– Cu mâna dreaptă ați apucat-o de gât?
– Da, cu mâna dreaptă. Cu mâna stângă am pălit-o și ea a căzut în partea asta.
– În ce poziție? Cum?
-Așa.

Este de menționat că bărbatul a fost anterior judecat pentru alte infracțiuni. La moment, acesta se află în arest preventive pe un termen de 30 de zile și riscă 20 de ani de detenție sau chiar pușcărie pe viață.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii