Rețele de socializare

Moldova

SATISTICI: Șoferii care au urcat băuți la volan ar fi provocat 60 de accidente , în care 17 oameni au murit, iar 63 au fost grav răniți.

De la începutul acestui an șoferii care au urcat băuți la volan ar fi provocat 60 de accidente rutiere, în care 17 oameni au decedat, iar 63 au fost grav răniți.

Publicat

De la începutul acestui an, pe întreg teritoriul țării, polițiștii de patrulare au depistat și înlăturat de la volan 1710 conducători auto. Atâtea sau dublu, triplu familii ar fi putut fi distruse, minim atâția copii orfani și mame îndurerate. De regulă, conducătorii auto nu consumă alcool singuri, cineva vede cum beau tărie sau cum urcă la volan după asta, alții chiar urcă în mașina unui șofer beat, fără ca să știe sigur dacă vor ajunge sau nu la destinație.

Dragi cetățeni, indiferența încurajează încălcarea. Poate tu sau cineva din familia, prietenii, colegii tăi mâine va fi victima unui șofer în stare de ebrietate. Anunțați poliția dacă ați fost martor când un conducător auto a urcat băut la volan. Dacă acesta face parte din familia ta, nu te gândi că îi faci un rău, prin gestul tău îți salvezi familia. Să previi o tragedie este mult mai ușor decât să-i faci față. Haideți să contribuim toți la un trafic sigur, când copiii vor traversa strada fără frică, iar pietonii și pasagerii se vor simți mereu în siguranță. Nu contați pe faptul că nu veți întâlni polițiști în cale, gândiți-vă la copiii care vor rămâne singuri sau pe care îi puteți schilodi, luându-i în mașină.

INP amintește că șoferii care urcă la volanul mașinii în stare de ebrietate, vor rămâne fără permise de conducere până la pronunțarea hotărârii judecătorești. Aceștia le vor putea recupera doar după ce vor susține repetat examenul auto și vor frecventa un program antialcoolic și antidrog.


Moldova

Un tânăr din Republica Moldova a bătut crunt un italian și a ameninţat poliţiştii: Sunt campion la arte marţiale

Un tânăr în vârstă de 25 de ani, originar din Republica Moldova, a bătur crunt un italian din Torino, după care a ameninţat cu bătaia şi pe poliţiştii ajunţi la faţa locului.

Publicat

Potrivit presei italiene, deranjat că un bărbat de 46 de ani l-a apostrofat să nu mai arunce sticle în grădina lui, tânărul din Republica Moldova l-a luat pe acesta la bătaie.

Martorii la conflict au chemat poliţia, care a plecat în urmărirea cetăţeanului moldovean, care fugise de la locul faptei.

Pentru a scăpa, tânărul din Republica Moldova a început să arunce cu pietre în poliţişti, spunându-ke că nu îl vor prinde niciodată.


În momentul în care oamenii legii s-au apropiat de el, bărbatul din Republica Moldova a început să lovească cu pumnii şi picioarele, ameninţând pe poliţişti că este campion la arte marţiale.

În cele din urmă, oamenii legii l-au imobilizat pe tânărul din Republica Moldova. Acesta urmează să fie pus sub acuzare ăentru vătămare corporală gravă, rezistenţă în faţa oamenilor legii şi tentativă de vătămare corporală gravă a poliţiştilor.

tvrmoldova.md


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Șofer ghinionist: S-a dus să ia prietenii de la pescuit, dar s-a pomenit cu mașina izbită de copaci

Ghinion pe capul unui șofer din stânga Nistrului. Acesta s-a dus să-și ia prietenii de la pescuit, dar s-a pomenit cu mașina avariată.

Publicat

Totul a avut loc în data de 21 septembrie, în satul Merenești din raionul Bender. Șoferul și-ar fi parcat mașina, iar îndată cum a ieșit din vehicul, acesta a luat-o la vale, oprindu-se în niște copaci. Cel mai probabil, conducătorul auto ar fi uitat să tragă frâna de mână. Pentru a scoate automobilul din acel loc a fost nevoie de intervenția unei macarale.

În urma accidentului, barele de protecție a mașinii au fost deteriorate, totuși șoferul a reușit să plece acasă la volanul propriului automobil.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

/FOTO/ Un bărbat din Bălți le-a dat 34. 500 de lei șantajiștilor. Doi indivizi – arestați

Publicat

Polițiștii și procurorii din Bălți au curmat activitatea infracțională a unor persoane, care șantajau un bărbat de 33 ani din mun. Bălți sub pretextul unei datorii, de fapt, inexistente.

Acțiunile de șantaj au durat din luna martie curent și până în prezent. Un bărbat de 29 și o femeie de 38 ani, având scopul dobândirii ilicite a bunurilor altei persoane, aplicând violența fizică și psihică, inclusiv diferite metode de amenințare, au obținut de la victimă cardul bancar salarial al acestuia, mijloace bănești și diverse alte bunuri în sumă de 34 500 lei.

La fel cei doi, au constrâns victima să ia un telefon mobil în credit, transmițându-l acestora în folosință.


La 17 septembrie, în urma măsurilor speciale efectuate de ofițerii de investigații sub conducerea procurorilor, bărbatul de 29 ani suspectat în săvârșirea infracțiunii, a fost reținut în flagrant, în momentul primirii unei tranșe de bani.

Pe acest caz a fost inițiată o cauză penală pentru comiterea infracțiunii de „Șantaj”, iar persoanele vinovate riscă pedeapsă cu închisoare de la 5 la 7 ani cu amendă de până la 67 500 lei.

Actualmente, persoanele bănuite se află în arest preventiv pe un termen de 30 zile.


Citește mai departe

topul săptămânii