Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ Bilanț sumbru în weekend. Doi morți și 34 de răniți pe drumurile naționale

Cel puțin două persoane au murit, iar altele 34 au ajuns la spital, după ce au fost implicate în mai multe accidente care s-au produs acest weekend pe drumurile naționale. Două accidente soldate cu deces au fost înregistrate pe parcursul zilei de ieri, în raioanele Orhei și Basarabeasca.

Publicat

Potrivit datelor oferite de către Inspectoratul Național de Patrulare, timp de trei zile, începând de vineri, 9 august, până duminică seara, pe traseele naționale au fost înregistrate 33 de accidente rutiere care s-au soldat cu decesul a 2 persoane și rănirea altor 34 de persoane.

Unul dintre accidentele soldate cu deces a fost înregistrat duminică-seara, în jurul orei 19.50, pe traseul R 6, la intrarea în localitatea Peresecina, Orhei, după ce un automobil de marca VAZ s-a ciocnit violent cu un BMW.

În urma impactului, VAZ-ul a fost transformat într-un morman de fiare, iar șoferul, un bărbat în vârstă de 64 de ani, a decedat pe loc, până la venirea ambulanței. La volanul BMW-ului se afla un șofer în vârstă de 31 de ani.


Mariana Bețivu, ofițerul de presă al IGP, a declarat pentru Deschide.MD că, preliminar, oamenii legii au stabilit că accidentul s-ar fi produs după ce șoferul VAZ-ului, în curbă a pierdut controlul volanului și s-a izbit frontal în BMW-ul care se deplasa regulamentar.

La scurt timp, pe aceeași porțiune de drum, a mai fost înregistrat un accident, cu implicarea unui microbuz și a unei mașini de teren, dar care, din fericire, nu s-a soldat cu victime. Din cauza celor două accidente, pe traseul Chișinău-Orhei s-au creat mai multe ambuteiaje.

Un alt accident grav a avut loc tot duminică-seara, în jurul orei 21:40, în localitatea Abaclia, din raionul Basarabeasca. Aici, este vorba despre un bărbat în vârstă de 76 de ani care a decedat, după ce a fost lovit mortal de un automobil de marca Ford Escort, după ce, potrivit declarațiilor făcute de către martori oculari dar și de șofer, acesta s-ar fi aruncat sub roțile automobilului.


Totodată, un șofer în vârstă de 40 de ani a ajuns la spital cu diverse traumatisme, după ce ieri dimineață, în timp ce se deplasa la volanul unui automobil de marca Nissan, a pierdut controlul volanului, iar mașina a derapat de pe traseu și s-a răsturnat într-un lan de porumb.

Oamenii legii cercetează cazurile și urmează să stabilească toate circumstanțele în care s-au produs accidentele.

deschide.md


Moldova

/FOTO/ Noi detalii în accidentul de la Dubăsari. În mașină se aflau doi copii de trei și șase ani

Totul s-a întâmplat în noaptea de 23 iulie, când în jurul orei 23:00 milițienii din regiune au observat cum un automobil se deplasa haotic pe traseu. Șoferul, somat să tragă de dreapta, a continuat deplasare.

Publicat

Astfel, milițienii din regiune au început urmărirea vehiculului. Pe strada Lenin din localitatea Garmațcoe, mașina a derapat de pe traseu și s-a izbit cu putere într-un copac de la marginea drumului. În urma impactului, automobilul s-a răsturnat pe partea laterală.

Ajunși milițienii au surprins imagini de coșmar: Automobilul s-a transformat într-un boț de fiare, pe traseu, la pământ stătea un băiețel de trei ani, iar în jurul mașinii alerga o fetiță de șase ani speriată – părinții copiilor se aflau în automobil.

Au fost pornite cercetările. Astfel s-a aflat că șoferul mașinii nu a stopat din două motive, că permisul era cu termenul de valabilitate expirat și că se afla în stare de ebrietate la volan – fapt demonstrat de experții medicali.


De asemenea, în stare de ebrietate ar fi fost și soția lui, o femeie de 26 de ani.

Din cele comunicate de bărbat, ei fuseseră în ospeție unde au consumat băuturi spirtoase, iar când au fost observați de miliției, ei se întorceau acasă.

În consecință, femeia a fost internată în spitalul din Dubăsari cu traumatism cranio-cerebral. Micuțul de 3 ani a fost examinat de medici și nu a avut nevoie de spitalizare. Și sora lui, la fel,  nu a avut de suferit.


Cercetările pe caz continuă.

echipa.md

Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Un șofer a fost blamat de alți automobiliști că a oprit la roșu

Totul s-a întâmplat în ziua de 24 iulie, la sensul giratoriu de pe strada Ismail din sectorul Rîșcani al capitalei, acolo unde căile ferate intersectează cercul.

Publicat

Imaginile au fost publicate pe o rețea de socializare chiar de către automobilistul care a stopat regulamentar la culoarea roșie a semaforului și semnalul sonor de prevenire.

Potrivit autorului postării, el a fost blamat și înjurat de alți șoferi care treceau prin zonă și care s-au arătat nemulțumiți de faptul că nu pot trece înainte din cauza lui. Aceștia îi strigau că chiar dacă este conectat semaforul și semnalul sonor, trenul va trece după jumătate de oră de așteptări.

Astfel în imagini se vede cum mai multe mașini înconjoară automobilul ce stopează regulamentar, trec pe lângă șofer și îl înjură după care nestingheriți trec peste intersecția cu cale ferată.


La un moment dat se face văzută și locomotiva care în doar câteva secunde a trecut de intersecție.

Ulterior, îndată ce semnalul sonor și vizual a permis deplasarea, bărbatul și-a continuat, regulamentar, drumul.

Ca urmare, potrivit lui, înregistrarea video a fost expediată către organul de poliție care urmează să identifice și sancționeze șoferii care au încălcat RCR.


echipa.md

Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Accident la Băcioi: Momentul în care automobilul iese pe contrasens

Un automobil a provocat un accident pe o stradă din comuna Băcioi, Municipiul Chișinău.

Publicat

Totul s-a întâmplat la data de 23 iulie, pe strada Câmpiilor din Băcioi, transmite Știri.md.

Din imaginile surprinse de o cameră de bord se poate observa cum un automobil iese pe contrasens având viteză excesivă, iar la un moment dat șoferul pierde controlul volanului și automobilul a derapat de pe traseu.

Potrivit martorului, în automobil se aflau 4 tineri cu vârstele cuprinse între 18 și 20 de ani. Din fericire nimeni dintre aceștia nu a avut de suferit traume grave.


 


Citește mai departe

topul săptămânii