Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ Spitalul, casa gândacilor și a ruginii

Paturi ruginite și gândaci pe pereți De asta a avut parte o mamă, internată cu fiica ei la Centrul Mamei și a Copilului din Chișinău. Cel puțin asta a scris tânăra pe o rețea de socializare. Femeia spune că fiica ei a fost internată în reanimare acum o săptămână, după ce copilei i s-ar fi ridicat febra și avea convulsii.

Publicat

Mama fetei ar fi rămas să doarmă într-un salon dintr-o altă secție. Tânăra spune că toată noaptea ar fi omorât gândacii care urcau pe cearșafuri și pereți. În data de 26 august, fiica tinerei a fost transferată în secția neurologie. Femeia spune că trebuiau să fie transferate încă acum două zile, însă secția era închisă pentru dezinsecție. Totuși, gândacii continuă să mișune prin spital, și după dezinsecție, a mai adăugat tânăra.

Femeia mai spune că a rămas șocată și de starea paturilor și mobilierului, care erau ruginite. Cel mai mult însă, ar fi speriat-o găurile uriașe din plasele din geamuri, unde cu ușurință ar încăpea un copil. În replica, Institutul Mamei și Copilului a venit cu un comunicat în care este specificat că în instituție se fac regulat proceduri de dezinsecție. Aceștia au mai adăugat că insectele apar inclusiv din cauza pacienților, care aduc gândaci de bucătărie sau păduchi de acasă.

Institutul Mamei și Copilului respectă toate procedurile de curățenie si sterilitatea, indiferent de starea mobilierului, aparatajului si textilelor pe care le are în dotare, se mai menționează în comunicat.

echipa.md



Moldova

/VIDEO/ Accident matinal, în raionul Strășeni. Un șofer a ieșit de pe un drum secundar fără a se asigura

Accident matinal, în raionul Strășeni. Un șofer a ieșit de pe un drum secundar fără a se asigura .

Publicat

Totul a avut loc în dimineața de 23 iulie, în apropiere de localitatea Roșcani. Imaginile de după impact au fost expediate la adresa redacției noastre de către un martor ocular.

Acesta a comentat cele văzute astfel: „Din cauza nepăsării unor șoferi, cineva trebuie să sufere dis de dimineață”.

Contactat telefonic, ofițerul de presă al IP Strășeni, Cristina Crudu a declarat că în accident sunt implicate două mașini de marca Volkswagen.


Din fericire, în urm coliziunii nimeni nu a fost rănit.

Șoferul care va fi găsit vinovat va fi sancționat contravențional. e

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ De dragul like-urilor, un Tik-toker de la noi s-a filmat cum se deplasează cu mașina pe contrasens

De dragul like-urilor, unii șoferi încalcă intenționat regulile de circulație, și pun în pericol zeci de vieți.

Publicat

Este și cazul unui automobilist care s-a filmat cum trece peste linia dublă continuă și circulă pe contrasens, pe o stradă din capitală. Imaginile au fost publicate de către șofer pe pagina sa de pe o rețea de socializare, și și-a rugat abonații să comenteze cât mai activ situația.

Imaginile au fost transmise la adresa redacției noastre de către unul dintre urmăritorii tânărului. Acesta s-a arătat indignat de neglijența și nepăsarea automobilistului și a spus că va înceta să-l urmărească pe rețelele de socializare.

Totodată, INSP s-a autosesizat în baza imaginilor apărute, iar șoferul urmează a fi identificat și tras la răspundere.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

/FOTO/ Accident mortal cu implicarea unui moldovean, în Ucraina

Accidentul s-a produs în apropiere de localitatea Satul – Nou pe autostrada Odesa – Reni în ziua de 22 iulie.

Publicat

Potrivit presei ucrainene, totul s-a întâmplat după ce șoferul de 54 de ani al unui automobil, din motive necunoscute a ieșit pe banda de contrasens.
În consecință acesta s-a tamponat cu un camion condus de un moldovean de 38 de a ani. În urma impactului, mașina a fost proiectată în câmpul de la marginea drumului.

Șoferul de 54 de ani a mutit la fața locului. Pasagerul său, un cetățean ucrainean de 33 de ani a fost transportat cu multiple traumatisme la spital. Conaționalul nostru a rămas nevătămat.

Pe acest caz poliția ucraineană a pornit o anchetă. Cercetările continuă.


echipa.md


 


Citește mai departe

topul săptămânii