Rețele de socializare

Moldova

ANSA nu are încredere în aparatele de verificare a nitraților: „Investigațiile se efectuează doar în laboratoarele acreditate”

Investigaţiile pentru determinarea conţinutului de nitraţi se efectuează doar în laboratoare acreditate, iar dispozitive digitale din comerț nu pot fi verificate metrologic. Declarația a fost făcută de șefii de la Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor, care precizează că rezultatele obţinute cu privire la conţinutul de nitraţi nu sunt considerate veridice, iar limitele maxime folosite de aceste dispozitive nu coincid cu legislaţia naţională.

Publicat

Specialiștii de la ANSA sunt de părere că prelevările de probă trebuie să fie efectuate de persoane instruite şi conform metodologiei aprobate.

Agenţia recomandă procurarea produselor vegetale doar din locuri autorizate/înregistrate, iar consumatorii în cazul în care au dubii cu privire la inofensivitatea şi calitatea produselor pot solicită prezentarea de comerciant a certificatului de inofensivitate sau a buletului de încercări eliberat de către un laborator acreditat.

Anual Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor monitorizează conţinutul reziduurilor de pesticide şi nitraţi în produse alimentare de origine vegetală.


În cadrul Programului de monitorizare pentru anul 2019, urmează să fie prelevate 400 de probe pentru investigarea conţinutului de reziduuri de pesticide şi 272 de probe pentru investigarea conţinutului de nitraţi. Până la momentul actual au fost prelevate 100 de probe pentru determinarea conţinutului de nitraţi şi 150 probe pentru determinarea conţinutului de reziduuri de pesticide.

agora.md


În căutare

/FOTO/ O minoră de 14 ani este căutată cu disperare de părinții ei

Aceasta a ieșit din casă și a plecat într-o direcție necunoscută pe data de 12 octombrie în jurul orelor 12:00, și până la momentul actual nu a revenit.

Publicat

Ivanov Vasilița, locuiește împreună cu părinții ei pe strada Independenței 14, din municipiul Hîncești.

Aceasta are înălțimea 1.70 cm, corpolență slabă, păr cafeniu deschis de lungime medie, ochi cafenii, posibil este îmbrăcată în pantaloni și maiou negru, adidași de culoare roz și cardgan cafeniu.

În contextul în care ați recunoscut fata din imagini sau știți unde s-ar putea afla aceasta, contactați la numărul de telefon 112 sau 061000601.



Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Tinerii din imagini sunt căutați de poliție pentru răpirea unui automobil

Tinerii care apar în imagini sunt căutați de angajații poliției, aceștia fiind suspectați de răpirea unui automobil, ce era parcat în curtea unui bloc de locuit amplasat în sectorul Ciocana.

Publicat

Polițiștii au fost sesizați la data de 18 septembrie, de către un bărbat în vârstă de 56 de ani, comunicând că i-a fost răpit automobilul de marca ,,Ford Transit”, ce era parcat în curtea blocului de locuit amplasat pe bd. Mircea cel Bătrân. La locul faptei bărbatul a comunicat forțelor de ordine că a parcat unitatea de transport iar dimineața nu a mai era.

Prejudiciul cauzat a fost estimat la suma de 140 mii lei.

Pe caz a fost inițiată o cauză penală pentru ,,Răpirea mijlocului de transport”, iar conform legislației suspecții riscă o pedeapsă cu amendă în mărime de la 29 000 la 67 500 lei sau cu închisoare de la 1 la 3 ani.


Persoanele care i-au recunoscut, sunt rugate să comunice informaţiile la numerel de contact: 112 sau 060 133 350


Citește mai departe

Moldova

/FOTO/ Se plimba drogat pe o stradă din Chișinău. Din cauza comportamentului neadecvat, a ajuns pe mâna carabinierilor

În dimineața zilei de 20 octombrie, în timpul patrulării pe str. Petru Zadnipru din capitală, carabinierii Direcției Regionale „Centru” a IGC au observat o persoană de gen masculin care vizibil era în stare de ebrietate narcotică.

Publicat

În urma verificărilor la el a fost depistat un pachețel din hârtie cu o substanță vegetală uscată și mărunțită de culoare gălbuie, asemănătoare cu drogurile.
Bărbatul de 28 de ani a fost condus la IP Ciocana pentru documentare.
Alte circumstanțe ale cazului se stabilesc.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii