Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ O angajată de la FISC s-a dat în spectacol în faţa poliţiştilor. Maşina femeii era dată în căutare, pentru datorii faţă de compania de leasing.

O angajată a Inspectoratului Fiscal de Stat din Chişinău s-a dat în spectacol în faţa poliţiştilor. Maşina pe care o conducea a fost confiscată, fiind dată în căutare, pentru că femeia a acumulat datorii faţă de compania de leasing.

Publicat

video:publika.md 

”Deschideţi puţin. Nici permisul de conducere, nici să se semneze nu vrea, nici să elibereze automobilul că-i dat în căutare nu vrea.” Incidentul a avut loc aseară, în sectorul Rîşcani al Capitalei, la sensul giratoriu de lîngă Circ. „La sensul giratoriu am stopat-o, am cerut actele i-am explicat motivul stopării, că automobilul este dat în căutare de executorul judecătoresc pentru careva datorii. Dumneaei a evitat să facă careva declaraţii. I-am explicat că mai are încă două încălcări la camerile de supraveghere, ea a spus că numai eu conduc acest automobil şi nu mă interesează ce scrieţi dvs”, a spus Vitalie Uzun, inspector de patrulare, INP.

Oamenii legii au încercat mai bine de cinci ore să o convingă pe femeie să coboare din maşină, pentru a o putea evacua la parcarea specială. ”Doamna Mariana, dvs trebuie să părăsiţi automobilul, în caz contrar, colaboratorii de poliţie o să vă scoată în mod forţat.”


Executorul judecătoresc spune că a emis ordinul de confiscare a automobilului în data de 12 septembrie. Potrivit lui, şoferiţa a acumulat datorii la achitarea ratelor pentru maşină.

”Respectiv, poliţia a reţinut mijlocul de transport în baza încheierii care am emis-o, în cadrul procedurii de executare ce ţine de încasarea unei datorii de la debitor. Conform procedurii de executare nu şi-a executat obligaţiunile care le are. Este vorba despre o datorie”, a zis Ruslan Ciobanu, executor judecătoresc.

Potrivit poliţiei, într-un final, la faţa locului a venit şi soţul femeii, care a urcat la volan şi a dus benevol maşina la locul de parcare indicat de oamenii legii. Pentru că nu s-a conformat cerinţelor poliţiei, femeia riscă un dosar penal. Contactaţi telefonic, responsabilii de la Serviciul Fiscal de Stat au spus că instituţia nu comentează acţiunile din viaţa privată a angajaţilor săi.


noi.md


Moldova

/FOTO/ Băutura i-a luat mințile: Un bărbat a răpit o mașină, apoi a nimerit cu ea în accident

Băutura, bat-o vina. Un bărbat în stare de ebrietate a furat o mașină parcată pe o stradă din Bălți, apoi a provocat cu ea un accident, în raionul Fălești. Acum, pe numele său sunt pornite două dosare penale.

Publicat

Potrivit datelor oferite de către ofițerul de presă de la IP Bălți, Jana Molceanov, bărbatul în vârstă de 34 de ani ar fi răpit o mașină parcată în curtea unor blocuri. Ulterior, deplasându-se spre raionul Fălești, ar fi pierdut controlul asupra volanului și s-a inversat cu mașina într-un șanț, în apropierea satului Hiliuți.

La fața locului, polițiștii au constatat că șoferul are o concentrație de alcool de 0.98 mg/l în aerul expirat, iar mașina pe care o conducea era furată. Acum el este cercetat penal atât pentru răpirea autovehiculului, cât și pentru condus în stare avansată de ebrietate.


Acesta însă nu este singurul șofer cu peripeții la beție. În satul Răzeni din raionul Ialoveni, oamenii legii au prins un șofer de 25 de ani ce conducea un microbuz marfar, având o concentrație de alcool de 0,94 mg/l în aerul expirat.

Iar în satul Nimereuca din raionul Soroca polițiștii au prins un bărbat de 51 de ani ce se deplasa cu o bicicletă deși avea în aerul expirat o concentrație de alcool de 1,01 mg/l. Acesta s-a ales cu amendă de 17 500 de lei. În total, în weekend, pe traseele din țară au fost prinși 22 de șoferi băuți la volane.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Făceau contrabandă cu sisteme de navigare GPS furate din Cehia și Franța. Trei persoane – reținute

Făceau contrabandă cu sisteme de navigare GPS și alte tipuri furate din Cehia, Franța și alte state europene. Vorbim despre trei moldoveni, presupuși a fi membri ai unui grup criminal specializat în furturi de sisteme de navigare și unelte agricole, care au fost reținuți de oamenii legii. Prejudiciul cauzat de cei trei se ridică la câteva milioane de lei.

Publicat

Potrivit informațiilor, bănuiții sunt doi bărbați și o femeie, cu vârste cuprinse între 30 și 50 de ani. Aceștia au fost identificați urmare a schimbului de informații cu autoritățile din Cehia. Într-unul din cazurile documentate, prejudiciul comis în Cehia depășește două milioane lei.

În continuare, autoritățile de drept din Moldova comunică cu cele din statele europene pentru investigarea infracțiunii de care cei trei sunt bănuiți.

La cei trei, dar și la alte persoane, au avut loc 14 percheziții, în Chișinău și Căușeni.


La fața locului, au fost depistate și ridicate obiecte precum unelte specializate la deschiderea ușilor automobilelor sau tractoarelor, pentru sustragerea sistemelor de navigare GPS, cartușe păstrate ilegal, înscrisuri de ciornă, precum și suporturi informaționale.

Cercetările continuă, în vederea tragerii la răspundere a bănuiților și elucidarea implicării altor complici în activitatea acestui grup infracțional internațional.


Citește mai departe

Moldova

/FOTO/ Paznicul unui depozit, agresat, legat și lăsat să zacă pe malul unui râu. Hoții au furat 1,5 tone de floarea soarelui

Tură de coșmar pentru paznicul unui depozit din nordul țării. În timpul nopții, patru indivizi au dat buzna pe teritoriul păzit de bărbat, l-au maltratat, l-au amenințat cu moartea, iar mai apoi au furat o tonă și jumătate de floarea-soarelui. Bănuiții au fost reținuți pe urme fierbinți.

Publicat

Totul a avut loc în noaptea de 05 februarie, în satul Petreni din raionul Drochia. Polițiștii au fost sesizați de proprietarul unui depozit, care a comunicat că, în jurul orei 01:00 noaptea, persoane necunoscute au deteriorat un perete și au pătruns în interiorul depozitului în care erau păstrate semințe de floarea soarelui.

Paznicul depozitului, un bărbat de 49 de ani, i-a surprins pe făptași în flagrant, în timp ce încărcau semințele în saci. Fiind indignați de apariția paznicului, aceștia l-au bătut crunt, apoi l-au legat și l-au târât pe malul unui râu din adiacentul depozitului, unde și-au continuat acțiunile violente, inclusiv amenințându-l cu moartea.

După ce l-au maltratat, suspecții au lăsat victima să zacă acolo legată și au plecat. În urma măsurilor de investigații întreprinse de polițiști, la scurt timp suspecții au fost identificați și reținuți pentru 72 de ore.


Aceștia au vârstele cuprinse între 23 și 30 de ani, toți locuitori ai raionului Drochia, anterior judecați pentru diferite infracțiuni. Iar în timpul perchezițiilor, au fost depistați 15 saci cu semințe de floarea soarelui, furați din depozit, dar și mașina cu care se deplasau indivizii.

Dacă vor fi găsiți vinovați, suspecții riscă până la 12 ani pentru tâlhărie.


Citește mai departe

topul săptămânii