Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ Un şofer a fugit de un poliţist pe bicicletă chiar în centrul Chişinăului! Cum şi unde s-a întâmplat totul

Unul dintre poliţiştii brigăzii care folosesc biciclete pentru a patrula străzile oraşului Chişinău s-a pomenit într-o situaţie periculoasă şi în acelaşi timp jenantă. În această după amiază pe strada Mitropolit Gavriil Bănulescu-Bodoni ar fi fost târât pentru câteva secunde de un şofer care a fugit de la faţa locului, după cum afirmă un martor ocular.

Publicat

Cel mai probabil omul legii s-a apropiat de maşina care staţiona neregulamentar pentru a-l sancţiona pe conducător sau cel puţin pentru a i se face o observaţie, însă atunci când ultimul l-a observat pe primul, în scurt timp a apăsat acceleratorul până în podea şi a dat bir cu fugiţii.

Neavând un mijloc de transport corespunzător pentru a reacţiona prompt, poliţistul a urcat pe bicicletă şi a pornit într-o urmărire, însă ce s-a întâmplat mai departe după ce ambii au virat la dreapta pe artera centrală a capitalei nu putem şti. Şoferul automobilului de culoare albă va riscă o amendă în cazul în care numărul lui de înmatriculare a fost memorat de reprezentantul forțelor de ordine.

echipa.md


Moldova

/FOTO/ Cultiva mac ca să facă droguri. Un tânăr din raionul Căușeni riscă dosar penal

Polițiștii din Căușeni au depistat circa 400 de plante de mac, în grădina unui bărbat de 28 de ani, din satul Chircăiești, raionul Căușeni.

Publicat

Plantele au fost ridicate, sigilate conform procedurii și expediate la laboratorul criminalistic pentru efectuarea expertizelor, iar ulterior vor fi nimicite.
Inspectoratul General al Poliției informează că, începând cu 1 iunie până la 31 august, pe întreg teritoriul țării se desfășoară operațiunea ”Mac – 2021”, care are drept scop combaterea consumului şi traficului ilicit de droguri, în special al celor de origine vegetală, depistarea şi nimicirea plantelor cu conţinut narcotic, precum şi identificarea persoanelor care se ocupă de cultivarea lor.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Clădire prăbușită în Belgia: Un moldovean a murit, iar altul e rănit

Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene, prin intermediul Ambasada Republicii Moldova în Belgia și Luxemburg a fost informat de către autoritățile locale despre prăbușirea în orașul Antwerpen unei clădiri, bloc școlar, aflat în construcție, la care lucrau și cetățeni din Republica Moldova.

Publicat

Echipa ambasadei s-a deplasat la fața locului și este în contact cu patronul societății de construcție, precum și a întreprins demersuri în regim de urgență pe lângă autoritățile locale, pentru a obține informații privind cetățenia, identitatea și starea de sănătate a persoanelor afectate în accident, transmite Telegraph.md.

Confom informațiilor preliminare, la moment, a fost recuperat de sub dărămături corpul unui cetățean din Republica Moldova. Printre cei răniți transferați în regim prioritar la mai multe spitale din Antwerpen, a fost identificat un alt cetățean moldovean, grav rănit în zona capului, internat la spitalul din localitate.

Potrivit autorităților locale, operațiunea de căutare este în desfășurare, nefiind identificat un al treilea cetațean moldovean cu dubla cetățenie (portugheză), presupus a fi prins sub dărămături.



Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Impact frontal în comuna Tohatin. Două mașini, făcute zob. Martori: Sunt răniți

Un accident grav s-a produs pe traseul Chișinău-Ștefan Vodă, în apropierea localității Tohatin din municipiul Chișinău.

Publicat

Totul a avut loc în data de 19 iunie, în jurul orei 15.00.

Imaginile de la fața locului au fost expediate la adresa de către un martor ocular. În acestea se poate observa că impactul a fost unul frontal, iar în urma coliziunii mașinile implicate au ricoșat în părți diferite ale carosabilului. ambele automobile au părțile din față distruse, iar în unul dintre ele s-au declanșat Airbag-urile.

Martorul ocular care ne-a expediat secvența video a declarat că în urma coliziunii au fost persoane rănite, însă nu cunoaște numărul exact al acestora.


Contactat telefonic, ofițerul de presă de la Poliția Capitalei, Natalia Stati, a declarat că automobilul de model Dacia Logan era condusă de o șoferiță de 27 de ani. Celălalt automobil, de model Hunday era condus de un bărbat care imediat după accident a fost preluat de medici și dus la spital pentru a primi ajutorul medical necesar.

Oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili care dintre automobiliști se face vinovat de producerea accidentului.

 


Citește mai departe

topul săptămânii