Rețele de socializare

Ediție TV

/VIDEO/ Incendiu la penitenciarul din Lipcani

Un deținut i-a pus pe jar pe gardienii penitenciarului Lipcani, la propriu. Acesta a dat foc unei clădiri de pe teritoriul instituției în semn de protest față de sentința care i-a fost aplicată de magistrați. Incidentul a avut loc în data de 13 octombrie.

Publicat

Potrivit unui comunicat emis de Administrația Națională a Penitenciarelor, suspectul a fost identificat și audiat. În cadrul discuțiilor purtate, bărbatul de 30 de ani și-ar fi recunoscut vina și le-ar fi zis gardienilor că ar fi recurs intenționat la acest get după ce ar fi aflat decizia emisă de către judecători în dosarul deschis pe numele său.

Iar, în semn de nemulțumire și dezacord, ar fi incendiat clădirea. Ca urmare a acțiunilor sale acoperișul acesteia a fost distrus. În privința deținutului au fost aplicate măsuri disciplinare. Totodată, ANP va înainta în adresa acestuia o acțiune civilă în judecată pentru a-l pune  să achite despăgubirile materiale.

Potrivit purtătorului de cuvânt de la ANP, Oleg Pantea, în urma incendiului nu a avut de suferit niciun deținut sau funcționar al instituției.

echipa.md


Ediție TV

/VIDEO/ Accident cu trei morți, la Ocnița

Tragedie de nedescris, la Ocnița. Un bărbat împreună cu soția lui, dar și o femeie de 58 de ani au decedat în urma unui accident.

Publicat

Totul s-a întâmplat în data de 15 aprilie, la intrarea în satul Ocnița, la ora 09.00 dimineața. Imediat la locul accidentului a fost direcționată poliția împreună cu medicii de pe ambulanță, dar și un echipaj de salvatori pentru descarcerarea victimelor.

În urma cercetărilor s-a constatat că în automobil se aflau șoferul de 37 de ani împreună cu soția lui de 33 de ani, și încă o pasageră. Preliminar, totul s-a întâmplat din cauza că șoferul nu ar fi adaptat viteza la carosabilul umed. Prin urmare automobilistul a pierdut controlul volanului, derapând de pe traseu și tamponându-se într-un copac de la marginea drumului. Impactul a fost atât de violent, încât șoferul și soția acestuia au decedat până la venirea ajutorului.

Femeia de 58 de ani a fost dusă de urgență la spital, însă din nefericire, după câteva ore, aceasta a decedat în reanimare. Totodată s-a aflat că bărbatul și soția lui, decedați la fața locului aveau doi copii minori. Fetițele, de patru și respectiv opt ani au rămas orfane.

echipa.md


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ 550 de euro pentru un permis

Câte 550 de euro de permis. Un șomer din Bălți a găsit o metodă de a face bani. Doar că schemele sale l-ar putea băga după gratii.

Publicat

Bărbatul este acum cercetat penal pentru trafic de influență. Potrivit reprezentanților CNA, suspectul ar fi pretins și primit de la doi bărbați și o femeie câte 550 de euro pentru a-i ajuta să-și perfecteze permisul de conducere de categoria B. Bănuitul este un fost angajat al unei școli auto din Bălți.

Acesta i-ar fi convins pe denunțători că are influență asupra membrilor comisiei de examinare și că îi poate determina să îi favorizeze pe cei trei la proba practică.

După ce au acumulat suficiente probe, în data de 14 aprilie, ofițerii anticorupție l-au reținut pe suspect, chiar în fața JudecătoriaeiBălți.


La moment, bănuitul este reținut pentru 72 de ore. Dacă va fi găsit vinovat, bărbatul riscă o amendă de până la 150.000 de lei sau detenție pe un termen de până la 6 ani.

echipa.md


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ Petreceri într-o clinică privată

Au transformat clinica unde munceau în loc de distracții. Mai multe angajate a unei clinici private din Bălți au fost pârâte la poliție că organizează după orele de muncă petreci în incinta instituției, unde nu respectă nicio restricție.

Publicat

Oamenii legii au fost sesizați despre caz în seara de 10 aprilie, iar în data de 13 aprilie, aceștia s-au dus să verifice clinica. În timpul controalelor, polițiștii au constatat mai multe încălcări admise de angajații clinicii. Mai exact, la intrarea în clinică oamenilor nu le era măsurată temperatura corpului.  Mai mult, angajatele de la recepție nu purtau măști de protecție și nu respectau distanța socială.

DIN DISCUȚIA POLIȚIȘTILOR CU ANGAJATELE CLINICII:  

– Domnișoarele, păstrăm distanța socială. Uitați-vă, chiar și acum încălcați. Dumneavoastră trebuie să stați toate așa? 
– La locul de serviciu trebuie să aveți o distanță oarecare una față de alta. 
– Registrele ceea ce ține de măsurarea termometriei, totodată și dezinfectarea în încăperea dumneavoastră. 


Cerând explicații de la administratoarea clinicii, aceasta le-a declarat oamenilor legii că, în ceea ce ține de încălcări și termometrie, se vor conforma. Însă, referitor la petrecerile după orele de muncă, ea ar fi spus că angajatele ei sunt ca niște membri de familie și au tot dreptul să organizeze petreceri după închidere.

În final, administratoarei instituției i-a fost înmânată o citație pentru a se prezenta la sediul poliției în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii