Rețele de socializare

Ediție TV

/VIDEO/ Furt la o casă de schimb valutar

O tânără în vârstă de 23 ani, din capitală, a fost reținută și riscă 2 ani de pușcărie, suspectată că a furat 600 de euro de la locul de muncă.

Publicat

Totul a ieșit la iveală după ce administrația casei de schimb valutar de pe bd. Moscovei, din sectorul Râșcani al Capitalei, unde era angajată tânără, a sesizat poliția despre dispariția banilor. Aceștia au anunțat că din aparatul de casă ar fi fost sustrași 600 de Euro. În urma cercetărilor, ofițerii de investigații au constatat că cea care a băgat mâna în aparatul de casă era chiar angajata schimbului valutar.

Tânăra a fost reținută, iar în cadrul audierilor aceasta şi-ar fi recunoscut vina. Suspecta le-ar fi spus polițiștilor că banii sustrași i-ar fi pierdut. Acum, tânăra de 23 de ani este cercetată penal în libertate pentru furt.

Dacă va fi găsită vinovată, ea riscă să plătească o amendă de până la 13 000 de lei, 240 de ore de muncă neremunerată în folosul comunităţii sau chiar și-ar putea petrece următorii doi ani în spatele gratiilor.

echipa.md


Ediție TV

/VIDEO/ Experiment al poliției, la intrarea în Ialoveni. Scopul acțiunilor – stabilirea circumstanțelor unui grav accident

Panică în rândul locatarilor de la Ialoveni, ce trăiesc aproape de intrarea în oraș. Și asta după ce în seara de 21 ianuarie, pe strada Alexandru cel Bun de la intrare în localitate au asistat la unele activități ale poliției, care, i-ar fi băgat în sperieți. Pe rețelele sociale au apărut imagini de la fața locului cu mai multe echipaje de poliție care opreau autoturismele în zonă.

Publicat

Pentru a afla ce s-a întâmplat exact, am telefonat-o pe Mariana Didenco, ofițerul de presă de la IP Ialoveni, care ne-a explicat că acolo s-ar fi desfășurat un experiment, menit să scoată la iveală circumstanțele unui grav accident rutier produs la mijlocul lunii decembrie.

Atunci, un șofer o bătrână a fost lovită în timp ce traversa strada pe trecerea de pietoni. În urma impactului, victima s-a ales cu mai multe traumatisme.

Atunci, martorii spuneau că șoferul se deplasa cu viteză excesivă. De cealaltă parte, automobilistul dădea vina pe întunericul de afară, mai ales că după ora 23.00, iluminarea stradală era total deconectată. Potrivit reprezentanților poliției, anume situația rutieră pe timp de noapte a și fost principalul motiv al experimentului.


Am încercat să aflăm concluziile la care au ajuns oamenii legii, Mariana Didenco însă a declarat că este taina anchetei. Aceasta ne-a spus doar că acțiunile s-au desfășurat în comun cu procurorul de caz și avocatul suspectului.

echipa.md

 


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ Condamnat pentru violul a două minore. Acesta le-ar fi ademenit în parc sub pretextul de a coace frigărui

Un chișinăuian de 49 de ani a fost recunoscut vinovat de violul a două minore. Acesta își va petrece următorii 20 de ani în spatele gratiilor.

Publicat

Potrivit învinuirii înaintate de către procurori, totul ar fi avut loc în seara de 3 mai 2022. Acuzatul ar fi invitat două minore într-un parc din capitală, sub pretextul de a pregăti frigărui. Inițial, ele ar fi refuzat, însă individual le-ar fi amenințat cu aplicarea violenței fizice, fetele fiind obligate să accepte invitația.

Ajunși în parc, bărbatul ar fi întreținut cu ambele rapoarte sexuale forțate. Ulterior, el le-ar fi rugat să nu spună nimănui despre cele întâmplate și le-ar fi promis bani, însă minorele, în aceeași zi, au anunțat părinții, care s-au adresat la poliție. Pe tot parcursul anchetei, inculpatul a pledat nevinovat.

De menționat că acesta nu e la prima abatere de ordin penal.


În privința inculpatului a fost menținută măsura preventivă sub formă de arest preventiv, până la intrarea sentinței de condamnare în vigoare. Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel în termen de 15 zile.

echipa.md


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ Scheme ilegale la benzinăriile din nordul țării. Cum erau amăgiți șoferii la stațiile PECO

Procurorii și polițiștii au deconspirat activitatea unei scheme infracționale la mai multe stații PECO din nordul țării, care înșelau clienții.

Publicat

Responsabilii ar fi instalat la pompele de alimentare cu carburanți, dispozitive tehnice special adaptate, care odată puse în funcțiune livrează cantități reduse de combustibil, iar surplusul de carburanți este comercializat clienților fără a fi emise bonuri fiscal.

Prin această schemă afaceriștii au prejudiciat statul, dar și clienții, cu sume deosebit de mari. Pe 17 martie, Poliția a efectuat percheziții la patru stații PECO, precum și la domiciliile, oficiile și autoturismele persoanelor bănuite, unde au fost depistate și ridicate dispozitive tehnice din speță, telefoane mobile, registre cu înscrisuri de ciornă, acte contabile, combustibil în volum de 2500 de litri fără acte de proveniență, mijloace financiare fără proveniență justificată etc.

Investigațiile continuă, în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor și persoanelor implicate. Potrivit legislației, persoanele vizate în investigații sunt prezumate nevinovate până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii