Rețele de socializare

Moldova

Un om al legii ar fi pretins bani de la o tânără, pe Aeroportul Chișinău. Poliția de Frontieră se absolvă de vină și indică spre un angajat al Vămii

O tânără ar fi fost oprită de un om al legii, pe Aeroporul Internațional Chișinău, care ar fi pretins bani de la femeie.

Publicat

Deși inițial tânăra ar fi indicat spre un polițist de frontieră, o anchetă internă demarată de Poliția de Frontieră demonstrează că bănuitul ar putea fi un angajat al Serviciului Vamal. Incidentul a fost relatat de șeful Poliției de Frontieră, Rosian Vasiloi, pe pagina sa de Facebook.

Cazul s-ar fi întâmplat în seara zilei de 5 noiembrie. Vasiloi comunică despre faptul că Poliția de Frontieră ar fi fost sesizată de o tânără, referitor la pretinsele ilegalități din partea polițiștilor de frontieră în Punctul de Trecere din Aeroportul Internațional Chișinău, precum că aceștia ar fi interogat-o suplimentar după trecerea controlului și, mai mult ca atât, ar fi pretins la mijloace bănești fără anumite motive.

Pe marginea cazului a fost demarată o anchetă internă. „Rezultatele preliminare ale anchetei au arătat că, în urma controlului pașapoartelor, tânăra pe nume Mihaela a fost somată de către angajații Serviciului Vamal”, scrie șeful Poliției de Frontieră.


Acesta menționează că ancheta internă a Poliției de Frontieră a fost încheiată, iar materialele au fost remise în adresa Serviciului Vamal. Totodată, persoanele care au avut de suferit pe marginea acestui caz au fost informate despre măsurile întreprinse.

Contactați de AGORA, responsabilii din cadrul Serviciului Vamal nu ne-au răspuns la telefon. Vom reveni cu o reacție pe marginea acestui subiect în cel mai scurt timp.

agora.md


Moldova

/VIDEO/ Un muc de țigară aruncat într-un coș ar fi declanșat incendiul devastator din capitală

Un muc de țigară aruncat într-un coș ar fi pornit incendiul devastator produs astăzi pe strada Calea Basarabiei din Capitală. Cel puțin asta reiese din segvențele video, suprinse de camerele de supraveghere instalate în depozitul de vopsele. Astfel, din imagini se poate observa cum la ora 06:42 de minute dimineaţa mucul nestins ia foc. La jumătate de oră distanţă ar fi ajuns la faţa locului primele echipaje ale salvatorilor.

Publicat

Ofiţerul de presă al IGSU, Liliana Puşcaşu, a spus că pompierii vor anunţa cauzele preliminare în câteva zile. Ea nu ne-a putut spune însă dacă specialiştii vor lua în calcul şi aceste secvenţe video, care ar fi din depozitul de vopsele de pe Calea Basarabiei. La rândul lor, reprezentanţii Poliţiei Capitalei au spus că nu au fost sesizaţi de pompieri despre acest caz.

Amintim că un incendiu de proporţii a izbucnit la primele ore ale dimineţii pe strada Calea Basarabiei din Capitală. Flăcările au cuprins un depozit de vopsele. Toată garnizoana de pompieri din Capitală, 60 de salvatori cu 15 autospeciale, au intervenit la faţa locului. Din fericire, nicio persoană nu a avut de suferit.

Fumul dens şi mirosul puternic au împânzit tot oraşul, chiar şi după ce focul a fost stins.


Potrivit IGSU, apelul la 112 a fost recepţionat în jurul orei 07:00 dimineaţa. Vâlvătaia a cuprins o suprafaţa de 2 mii de metri pătraţi. Iar flăcările aveau zeci de metri înălţime. Incendiul a fost localizat în aproximativ două ore.

„La început a existat pericolul de explozie, întrucât vorbim de materiale inflamabile cum ar fi vopsea. De aceea pompierii au organizat în aşa mod intervenţia pentru a nu pune în pericol efectivul, dar şi cetăţenii.”, a comunicat ofiţerul de presă al IGSU, Liliana Puşcaşu.

După ce au localizat sursa de incendiu, pompierii au intrat în încăpere pentru a preveni o eventuală explozie. Salvatorii au găsit acolo zeci de litri de acetona care s-au scurs.


Norul dens de fum putea fi văzut din toate sectoarele Capitalei şi chiar din suburbii. Oamenii care se aflau prin preajmă spun că s-au speriat.

„Am văzut că soarele s-a întunecat şi m-am gândit ce nor, zic ce vrea să plouă, parcă au transmis fără ploi. Când ne uităm iese fum. Eu la Cuza Vodă trăiesc, la Botanica şi de acolo iată pe jos am venit să văd ce este aici.”

„Eu m-am speriat încă de acasă când am văzut. S-a blocat soarele, adică a acoperit soarele.”


Un angajat al unei benzinării din apropiere spune că a venit într-o fugă la serviciu când a auzit de incendiu.

„Această clădire arde deja a doua oară, de când am început să lucrez în zonă, din 2000. Edificiul a fost cuprins de flăcări, apoi a fost reparat şi iată că din nou a ars. Nu ştiu din ce cauză, poate cineva l-a blestemat.”


Deocamdată, nu se cunoaşte valoarea pagubelor şi nici nu au fost stabilite circumstanţele producerii incendiului. Autorităţile au iniţiat o anchetă pentru a afla de la ce au pornit flăcările.

Publika.MD.

Citește mai departe

Moldova

/FOTO/ Grenade și proiectile de artilerie, găsite la Ungheni și Strășeni. Recomandările specialiștilor

Geniștii Armatei Naționale au intervenit astăzi, 21 aprilie în satul Cioropcani, raionul Ungheni și orașul Strășeni pentru a lichida o grenadă de mână F-1 și un proiectil de artilerie de calibru 100 mm rămasă în sol din cel de-al Doilea Război Mondial.

Publicat

Potrivit specialiștilor, în ultima perioadă sunt depistate tot mai obiecte explozive datorită începerii sezonului lucrărilor agricole.

În acest context, oamenii sunt îndemnați să fie precauți, iar în cazul în care au depistat un obiect suspect să nu îl atingă cu mâinile  şi să anunţe imediat autorităţile.


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ Accidente și ambuteiaje, în capitală

Accidentele se țin scai de străzile capitalei. În data de 21 aprilie s-au produs două coliziuni violente, în rezultatul cărora s-au format ambuteiaje infernale.

Publicat

Primul caz a avut loc în sectorul Buiucani, la intersecția străzilor Alba Iulia și Onisifor Ghibu, la ora 13.30. O mașină și un troleibuz s-au tamponat. Potrivit poliției, vehiculul de transport urban era condus de un bărbat de 38 de ani. Mașina era condusă de o șoferiță, care a fost dusă la spital imediat după impact.

Un alt accident a avut loc pe șoseaua Muncești din sectorul Botanica, câteva ore mai târziu. De acestă dată, patru mașini s-au tamponat în lanț. În imaginile de la fața locului se vede cu mai multe mașini încetinesc, deoarece este ambuteiaj. Un șofer însă nu reușește să frâneze și, prin urmare, lovește mașina din fața lui.

Din cauza că distanța dintre vehicule era mică, s-a produs efectul dominoului și încă trei mașini s-au pomenit avariate. Din fericire, de această dată nimeni nu a fost rănit. Ambele cazuri au fost înregistrate, iar șoferii vinovați vor fi trași la răspundere conform legii.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii