Rețele de socializare

Moldova

Doi polițiști de patrulare, cerectați pentru MITĂ. Ar fi pretins 150 de euro de la un şofer, prins BĂUT la volan

Doi polițiști ai Inspectoratului Național de Patrulare din raionul Drochia sunt cercetați de către ofițerii Direcţiei generale teritoriale Nord a CNA într-un dosar de corupere pasivă.

Publicat

Aceștia, prin extorcare, ar fi cerut și primit, de la denunțător, suma de 150 de euro sub pretextul nedocumentării stării sale de ebrietate, în timpul conducerii mijlocului de transport.

În urma desfășurării perchezițiilor la biroul inspectorilor de patrulare, au fost depistate și ridicate două alcooltesturi cu rezultatele de 0,48 mg/l și respectiv, 0,78 mg/l fără a fi indicate datele de identificare a persoanelor, care au fost supuse testării alcoolscopice, precum și mijloace bănești nejustificate în sumă de 75 de euro.

Dacă vor fi găsiți vinovați pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute la art. 324 Cod Penal – corupere pasivă, aceștia riscă o pedeapsă cu închisoare de la 5 la 10 ani cu amendă în mărime de la 12 000 la 16 000 de lei şi cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii publice sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 7 la 10 ani.


De menţionat că, orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunţarea unei decizii definitive şi irevocabile a instanţei de judecată.

Conducerea urmăririi penale este exercitată de către oficiul Nord al Procuraturii anticorupţie.


Moldova

/FOTO/ Incendiu în raionul Ceadîr-Lunga. A ars combina unui agricultor

În Noaptea de 18 spre 19 iunie, în localitatea Copceac din raionul Ceadâr Lunga a luat foc o combină.

Publicat

În momentul producerii incendiului acesta se afla spre păstrare în depozitul unui agricultor local, transmite Gagauzinfo.MD.

Din fericire, focul a fost lichidat rapid, fără ca cineva să aibă de suferit.

Deocamdată nu este clar din ce cauză s-a produs incendiul. Poliția și specialiștii IGSU urmează să stabilească dacă combina s-a autoincendiat sau este vorba despre o incendiere intenționată.


 

 


Citește mai departe

Moldova

/FOTO/ Cultiva mac ca să facă droguri. Un tânăr din raionul Căușeni riscă dosar penal

Polițiștii din Căușeni au depistat circa 400 de plante de mac, în grădina unui bărbat de 28 de ani, din satul Chircăiești, raionul Căușeni.

Publicat

Plantele au fost ridicate, sigilate conform procedurii și expediate la laboratorul criminalistic pentru efectuarea expertizelor, iar ulterior vor fi nimicite.
Inspectoratul General al Poliției informează că, începând cu 1 iunie până la 31 august, pe întreg teritoriul țării se desfășoară operațiunea ”Mac – 2021”, care are drept scop combaterea consumului şi traficului ilicit de droguri, în special al celor de origine vegetală, depistarea şi nimicirea plantelor cu conţinut narcotic, precum şi identificarea persoanelor care se ocupă de cultivarea lor.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Clădire prăbușită în Belgia: Un moldovean a murit, iar altul e rănit

Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene, prin intermediul Ambasada Republicii Moldova în Belgia și Luxemburg a fost informat de către autoritățile locale despre prăbușirea în orașul Antwerpen unei clădiri, bloc școlar, aflat în construcție, la care lucrau și cetățeni din Republica Moldova.

Publicat

Echipa ambasadei s-a deplasat la fața locului și este în contact cu patronul societății de construcție, precum și a întreprins demersuri în regim de urgență pe lângă autoritățile locale, pentru a obține informații privind cetățenia, identitatea și starea de sănătate a persoanelor afectate în accident, transmite Telegraph.md.

Confom informațiilor preliminare, la moment, a fost recuperat de sub dărămături corpul unui cetățean din Republica Moldova. Printre cei răniți transferați în regim prioritar la mai multe spitale din Antwerpen, a fost identificat un alt cetățean moldovean, grav rănit în zona capului, internat la spitalul din localitate.

Potrivit autorităților locale, operațiunea de căutare este în desfășurare, nefiind identificat un al treilea cetațean moldovean cu dubla cetățenie (portugheză), presupus a fi prins sub dărămături.



Citește mai departe

topul săptămânii