Rețele de socializare

Moldova

O fetiță de 12 ani a ieșit din casă în miezul nopții și a dispărut. Vezi unde a fost găsită copila:

În noaptea din 27 spre 28 noeimbrie, la Bahmut s-a pierdut un copil de 12 ani. La ora 01.00 – 01.20, mama fetiței dispărute a alertat serviciul 112.

Publicat

Potrivit lui Nicolae Steclari, șeful Secției Situații Excepționale Călărași, în toiul nopții, fetița a ieșit din casă și nu s-a mai întors. Mama ei, după minute în șir de căutare prin ogradă, a alertat serviciul 112, precum că fetița ei, care are sindromul Down, a dispărut.

La fața locului au ieșit polițiștii, dar și pompierii călărășeni. Pe la ora 02.00 au început căutările.

Alexandru Balan, șef Unitate Salvatori și Pompieri, fiind originar din Bahmut, este cel care a găsit fetița. După mai bine de jumătate de oră de căutări, aceasta a găsit-o pe stadionul din sat, la un kilometru distanță de casa acesteia. Fetița era dezbrăcată și speriată, și întrucât fetița nu se putea orienta în spațiu, ea le spusese pompierilor că avea de gând să doarmă acolo, pe scena deschisă de pe stadion.


Potrivit lui Nicolae Steclari, astfel de cazuri nu au mai fost înregistrate în Călărași.

expresul.md


Moldova

/FOTO/ Purta asupra sa un pachet cu droguri: Un individ, reținut de carabinieri

Un bărbat care deținea droguri asupra sa reținut de carabinieri în capitală.

Publicat

La data de 08.05.202, un echipaj de Carabinieri al Direcției regionale Centru a IGC, fiind implicat în serviciul de menținere a ordinii publice în sectorul Buiucani al capitalei a observat pe str. Ion Creangă o persoană suspectă de gen masculin.

Stopat pentru verificări, persoana a recunoscut că deține asupra sa droguri.

Astfel, bărbatul a predat oamenilor legii un pachețel de tip zip lock, transparent ce conținea o substanță de culoare galbenă-verzuie asemănătoare drogurilor.


Persoana dată a fost condusă la IP Buiucani pentru identificare și documentare.

Alte circumstanțe se stabilesc.


Citește mai departe

Moldova

/FOTO/ Un polițist de frontieră a fost prins beat la ghidonul unei motociclete pe o stradă din raionul Ungheni

Un polițist de frontieră a fost prins beat conducând o motocicletă.

Publicat

Incidentul a avut loc pe data de 8 mai, în jurul orei 16:30, în localitatea Pîrlița, din raionul Ungheni, scrie deschide.md

Agenții de patrulare monitorizau traficul rutier când au tras pe dreapta o motocicletă de model URAL care era condusă de un bărbat în vârstă de 35 de ani.

Motociclistul le-a părut suspect polițiștilor, astfel acesta a fost testat cu aparatul Drager. Rezlultatele testului alcooscopic au arătat că dânsul avea o concetrație de 0,39 mg/l de alcool în aerul expirat.


Surse din cadrul IP Ungheni, sub protecția anonimatului, au comunicat că bărbatul care conducea motocicleta este un agent-șef subofițer superior al Secției Logistică din cadrul Direcției Poliției de Frontieră „Vest”.

Oamenii legii au inițiat o anchetă în acest caz pentru a stabili toate circumstanțele.


Citește mai departe

Moldova

/FOTO/ Accident în capitală: Un șofer a intrat cu mașina într-o gheretă din Piața „Tiraspol”

Frâna defectă ar fi devenit cauza unui accident pe o stradă din capitală. Un automobil a intrat într-o gheretă din Piața „Tiraspol”.

Publicat

Totul s-a întâmplat în data de 8 mai, în jurul orei 14.10. Un martor ocular a postat imaginile de la locul faptei pe un grup de socializare. În fotografii se văd mai multe bunuri căzute la pământ în urma impactului, dar și automobilul în cauză.

Din spusele unuia din martori oculari, mașina avea frâna defectă. Șoferul ar fi încercat să oprească vehiculul însă, coliziunea nu a putut fi evitată.

Alte circumstanțe în care s-a produs accidentul urmează a fi stabilite.


echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii