Rețele de socializare

Moldova

/FOTO/ Un microbuz cu 10 moldoveni s-a răsturnat, în România

Mai multe echipaje medicale au fost solicitate să intervină, duminică, după ce un microbuz în care se aflau zece persoane din Republica Moldova s-a răsturnat la intrarea în Răducăneni, pe DN 28A.

Publicat

Potrivit reprezentanţilor SMURD Iaşi, pasagerii sunt conştienţi şi au traumatisme multiple. La faţa locului au fost trimise o autospecială de Terapie Intensivă Mobilă, o autospecială de Transport Victime Multiple şi ambulanţe de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă.

„Printr-un apel primit la serviciul 112 la, ora 9,13, am fost sesizaţi că a fost un accident rutier la ieşirea din Răducăneni, în care a fost implicat un microbuz cu 10 persoane. Toate persoanele au ieşit singure din maşină şi acuzau dureri uşoare. Până la sosirea echipajelor medicale, una dintre persoanele care se aflau în microbuz a plecat. Niciuna nu a vrut să meargă la spital. Persoanele sunt din Republica Moldova”, a declarat, pentru AGERPRES, Silvia Bolohan, purtătorul de cuvânt al ISU Iaşi.

La faţa locului s-au deplasat şi echipaje de poliţişti. Reprezentanţii IPJ Iaşi au informat că au întocmit dosar penal şoferului microbuzului, acesta fiind acuzat de vătămare corporală pentru că nu a adaptat viteza la condiţiile meteo nefavorabile.


„Din primele cercetări efectuate s-a constatat faptul că un bărbat în vârstă de 27 ani, care conducea un microbuz pe DN 28A, la intrarea în Răducăneni dinspre Iaşi, pe fondul neadaptării la condiţiile de drum, a pierdut controlul direcţiei şi a pătruns pe contrasens răsturnându-se ulterior. În cauză a fost întocmit dosar penal de vătămare corporală din culpă”, a precizat, pentru AGERPRES, Ioana Bîlea – purtător de cuvânt al IPJ Iaşi.


Moldova

UPDATE: Accidentul matinal de la Ocnița. A decedat și a treia femeie care era în mașină

Noi consecințe tragice în cazul accidentului de la Ocnița. A decedat și femeia de 58 de ani care se afla în mașină.

Publicat

Informația a fost confirmată de către poliție. Potrivit sursei, din cauza traumelor primite, victima a decedat pe patul de spital, la câteva ore după internare.

Amintim că accidentul a avut loc în dimineața de 15 aprilie, în jurul orei 09.00, la intrarea în satul Ocnița din raionul Ocnița.

Polițiștii au stabilit că, automobilul de marca Volkswagen Passat deplasându-se pe traseu în direcția satului Ocnița, preliminar nu a adaptat viteza la condițiile de drum, iar din cauza carosabilului umed a pierdut controlul volanului, derapând de pe traseu și tamponându-se într-un copac de pe marginea drumului.


În consecință șoferul de 37 de ani și soția acestuia de 33 de ani au decedat pe loc.

Accidentul în care a decedat cuplul a lăsat orfane 2 fetițe de 4 și, respectiv, 8 ani.


echipa.md

Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Hoții au spart un taxi și au furat tot ce era de preț. Prejudiciul este de 7.000 de lei

Dimineață cu ghinion pentru un taximetrist din Chișinău. Acesta și-a găsit automobilul spart, iar din interior dispăruse mai multe lucruri de preț.

Publicat

Totul ar fi avut loc în data de 15 aprilie, în intervalul orelor 02.00 noaptea și șapte dimineața pe strada Nicolae Zelinski din sectorul Botanica al capitalei. Imaginile cu automobilul spart au fost expediate la adresa redacției noastre chiar de către taximetrist. Acesta ne-a relatat că hoțul sau hoții au spart geamul mașinii și au furat din interior două telefoane mobile, un ceas de mână, o tabletă și mai multe acte.

Suma pagubei materiale constituind 7.000 de lei.

Tot bărbatul ne-a spus că s-a adresat și la poliție. În prezent, oamenii legii investighează cazul pentru a da de urmele făptașilor și pentru a-i trage la răspundere conform legii.


echipa.md


Citește mai departe

Moldova

/FOTO/ Accident în Grigoriopol: Un microbuz a tamponat violent un motobloc

Accident grav pe traseul Tiraspol – Camenca. Un microbuz cu numere moldovenești a intrat într-un motobloc.

Publicat

Totul s-a întâmplat pe un drum din raionul Grigoriopol în data de 15 aprilie. Milițienii au fost sesizați aproximativ la ora 05.30 precum că s-a produs un impact între două vehicule.

La fața locului s-a stabilit că la volanul microbuzului se afla un tânăr de 35 de ani. Acesta nu ar fi păstrat distanța, iar prin urmare a lovit motoblocul ce se mișca din fața vehiculului.

Din fericire, careva persoane traumate nu au fost înregistrate. Dacă vina șoferului va fi demonstrată, acesta riscă pedeapsă cu amendă și puncte de penalizare. Alte circumstanțe se stabilesc.t.md


t.md/mvdpmr.org

 



Citește mai departe

topul săptămânii