Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ Omorul de la Costești: Cei doi suspecți își recunosc vina. Detalii despre dosar de la conducerea MAI

Cei doi bănuiți de omorul lui Dumitru Jomir, tânărul din Costești bătut cu bestialitate în noaptea de Revelion, își recunosc vina, potrivit ministrului de Interne, Pavel Voicu. Acesta declară că polițiștii au ajuns la chemare la Costești, în noaptea în care Dumitru a fost bătut, în decurs de 50 de minute. Poliția din Ialoveni a fost anunțată la ora 01:50. În acel moment, polițiștii se aflau într-un sat vecin – Răzeni, unde documentau, de asemenea, un caz de încăierare.

Publicat

Potrivit șefului de la Interne, primul care l-a agresat pe Dumitru a fost băiatul minor, apoi a sărit peste el al doilea suspect, băiatul de 21 de ani, aflat acum în arest preventiv pentru 30 de zile. Cel din urmă l-a lovit inclusiv cu o scândură din lemn, apoi i-a aplicat ultimele lovituri în cap cu picioarele, lovituri care au fost fatale pentru victimă.

Toată scena de încăierare a fost urmărită de circa 15 martori, care nu s-au implicat pentru a aplana conflictul. Din spusele lui Voicu, abia după ce aceștia au văzut că victima este în stare inconștientă, s-au implicat și ei. În prezent, poliția audiază circa 20 de martori.

Ministrul neagă acuzațiile care vin din partea rudelor tânărului decedat, care spun că se încearcă mușamalizarea cazului și declară că paralel se desfășoară și o anchetă internă pentru a verifica acțiunile polițiștilor.


Pavel Voicu confirmă faptul că anchetatorii cercetează doar doi suspecți pe acest caz și zice că oamenii legii au ajuns la concluzia că un al treilea făptaș nu există, ceea ce reiese și din înregistrările video, surprinse de o cameră de supraveghere. Însă, dacă cineva are informații adiționale despre acest lucru, este încurajat să le declare anchetatorilor, iar aceștia îi vor asigura anonimatul.

CINE SUNT CEI DOI SUSPECȚI?

Băiatul minor, cercetat în acest dosar, nu a mai participat anterior la infracțiuni, spune șeful de la MAI. În schimb adultul de 21 de ani are mai multe antecedente penale. În ultimii doi ani, băiatul a reușit să se aleagă cu șase dosare penale: cinci pentru furt și unul pentru huliganism.


Din spusele ministrului Voicu, toate cauzele penale au fost remise justiției, însă, trei dintre ele s-au finalizat cu „înțelegeri” între părți. Alte trei sunt acum pe rol la Judecătoria Ialoveni.

Mai mult, tânărul are și 16 contravenții la activ. În două dintre acestea i-a fost înlocuită pedeapsa de muncă neremunerată cu arest administrativ pentru o perioadă de 30 de zile, deoarece era caracterizat negativ.

tv8.md


Moldova

/FOTO/O persoană a decedat, iar alte șapte, printre care doi minori, au ajuns la spital în urma unui grav accident, la Strășeni

Cu puțin timp în urmă, pe traseul M-1, între localitățile Căpriana și Condrița din raionul Strășeni, a avut loc un accident rutier cu implicarea a două automobile de marca Mercedes.

Publicat

(UPDATE) Accidentul de pe traseul Chișinău-Leușeni s-a produs în jurul orei 16.40. La volanul automobilului Mercedes, care se deplasa din direcția Chișinău spre Leușeni se afla o femeie de 40 de ani, având ca pasageri soțul și doi copii minori.

În urma investigațiilor preliminare s-a stabilit că femeia s-ar fi angajat în depășire periculoasă, ne asigurându-se regulamentar și s-a tamponat într-un alt automobil de marca Mercedes la volanul căruia se afla un bărbat de 57 de ani.

În urma impactului pasagerul de pe bancheta din față a primului Mercedes, care era și soțul șoferiței, a decedat pe loc. Șoferul celui de-al doilea Mercedes, dar și ceilalți pasageri au fost transportați la spital.


La fel polițiștii au stabilit că ambele automobile erau echipate cu cauciucuri de iarnă.

 

ȘTIREA INIȚIALĂ:


Din informațiile preliminare, unul dintre automobile, în circumstanțe necunoscute, a pierdut controlul volanului ieșind contrasens s-a tamponat într-un alt automobil care venea pe banda de sens opus.

În urma impactului o persoană a decedat, iar alte șapte persoane, printre care, doi minori au fost transportate la spital cu diverse traumatisme. La fața locului au intervenit cinci echipe de salvare pentru a acorda ajutor medical victimelor.

La acest moment poliția se află la fața locului și investighează cazul pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.


Alte circumstanțe se stabilesc.

În acest context poliția recomandă:
– nu conduceți dacă sunteți obosit;
– păstrați limita de viteză și nu efectuați o depășire fără a vă asigura;
– maximă atenție pe timp de noapte și în condiții de vizibilitate redusa.


Viața are prioritate!

Citește mai departe

Moldova

/FOTO/Campania de informare a INSP cu referire la echiparea automobilelor cu pneuri de iarnă

Recomandăm șoferilor să-și echipeze mașinile cu pneuri de iarnă.

Publicat

Ofițerii de patrulare din nordul țării continuă acțiunea de informare și amintesc șoferilor să-și echipeze mijloacele de transport cu pneuri destinate exploatării în sezonul de iarnă, pentru a nu fi luați prin surprindere de condițiile nefavorabile de pe traseu.

Acțiunea de informare se desfășoară întreg teritoriul țării și va dura până pe 4 decembrie.

Respectați RCR și aveți grijă de sănătatea voastră!


Citește mai departe

Moldova

Accident violent la Ocnița: Un tractor s-a izbit violent cu un microbuz

Un accident rutier cu implicarea unui microbuz s-a produs astăzi în raionul Ocnița.

Publicat

Informația a fost confirmată pentru Știri.md, de ofițerul de presă al IP Ocnița, Svetlana Talpă.

Potrivit sursei citate în accident sunt implicate două mijloace de transport, un tractor și un microbuz de model Ford Tranzit.

„Oamenii legii au fost alertați la ora 13:50 precum că în satul Ocnița s-a produs un accident rutier. Veniți la fața locului, polițiștii au stabilit că un bărbat în vârstă de 43 de ani, conducând automobilul de model Ford Tranzit deplasându-se pe un drum din satul Ocnița nu a ținut distanța față de tractorul condus de un șofer în vârstă de 49 de ani.


În rezultat, mijlocul de transport Ford Tranzit s-a ciocnit față-spate cu tractorul”, a precizat Svetlana Talpă.

Potrivit poliției, în urma impactului nicio persoană nu a avut de suferit.

Dacă va fi găsit vinovat, conducătorul mijlocului de transport Ford Tranzit riscă amendă în sumă de 900 de lei și 5 puncte de penalizare.


Alte circumstanțe se stabilesc.

Citește mai departe

topul săptămânii