Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ Detalii în cazul tânărului din Bălți, împușcat mortal în timp ce umbla cu uratul. A vrut să-și apere un prieten

Durere fără margini în satul Elizaveta din municipiul Bălți. Un tânăr de 23 de ani a fost împușcat mortal într-o încăierare de către un ofițer din cadrul Inspectoratului General de Carabinieri.

Publicat

Totul s-a întâmplat în Ajun de Sfântul Vasile, aproape de miezul nopții.

„Au început să-l bată și noi când am auzit, am fugit spre ei. El a ieșit și a împușcat, nu a întrebat nimic”.

„Doi erau aici, m-au bătut. – Care a fost motivul? – Că l-am bătut pe feciorul lui, dar eu nici nu m-am atins de el, deloc. A venit din urmă și a tras vreo două focuri în el, după care a căzut jos dintr-odată”.


„Pistolul noi l-am luat, l-am dat jos, el nu s-a opus”, au spus martorii.

Potrivit unor martori, carabinierul, împreună cu soția sa și alte două rude au mers să ceară socoteală unor tineri, care l-ar fi bătut pe nepotul său în vârstă de 16 ani. Adolescentul s-ar fi adresat la ei, poreclindu-i. Militarul ar fi scos pistolul fără somație și a tras în direcția tinerilor.

„El era beat, el circula cu mașina spre linia de tren și înapoi. Băiatul m-a sunat și mi-a zis să venim înapoi, că pe Simion al lui badea Colea l-au împușcat, chiar în fața lui. A scos un sunet și a murit. El a împușcat de trei sau patru ori, făptașul a fugit după băiatul meu pe arătură”.


Mama băiatului spune că fiul ei ar fi încercat să-și apere un prieten, însă a fost împușcat.

„Azi trebuia să se ducă la lecție, la sesiune. El a vrut să apere pe alt băiat și i-a spus să se oprească. Mergea la pas, dar l-a împușcat. A venit băiatul să-l ia, dar el a împușcat în sus pentru ca nimeni să nu se apropie, cumnatul a venit și a vrut să se apropie pentru a opri sângele, dar el i-a răspuns că dacă te apropii, te împușc și pe tine. Asta e normal?”, a spus mama băiatului.

Rudele sunt șocate de cele întâmplate.


„Îl așteptam. El o muscă nu a obijduit-o. Dar, i-au luat zilele un păgân. Of!”

„Un student, un băiat foarte cumsecade, azi trebuia să de-a sesia în oraș aici. Soțul e plecat, sunt duși frații să-l aducă de la vamă. El era plecat în cursă lungă și vine, e pe drum”.


Martorii spun că polițiștii care au intervenit la fața locului au avut un comportament grosolan și nu au întreprins toate măsurile necesare. Mai mult, polițiștii de serviciu ar fi consumat băuturi alcoolice.

„Aseară când m-am dus la Inspectorat toți erau beți. Toți beți erau. Au zis că de la mine miroase a alcool. Le-am răspuns că am băut, la care ei mi-au spus „noi ce am făcut?”. Erau toți beți și stăteau cu fundurile pe scaun”, a adăugat un martor.

Angajatul Unității Militare 1003 se afla în afara exercitării atribuțiilor de serviciu, iar arma personală era deținută legal. Militarul a fost reținut pentru 72 de ore.

„Un bărbat în vârstă de 37 de ani, având un conflict cu un grup de persoane, la un moment dat, a scos un pistol de model Baikal și a efectuat o împușcătură care a fost fatală pentru un tânăr de 23 de ani. La moment, bănuitul este reținut pentru 72 de ore. Pe acest caz a fost pornită o cauză penală, care urmează să fie gestionată de Procuratura Municipiului Bălți”, a declarat Eugenia Molceanov, ofițer de presă al IP Bălți.

În urma incidentului, la spital au fost transportate două persoane.

„În jurul orei 03:00 au fost transportați doi pacienți, un bărbat de 42 de ani, cu fracturi de coaste, contuzia organelor toracice și abdominale și un tânăr de 16 ani cu comoție cerebrală”, a spus Vitalie Cușmir, șeful Departamentului Primiri Urgente, SC Bălți.

Polițiștii au demarat controale în satul Elizaveta pentru a stabili persoanele care dețin arme.

„Cred că până acum nu s-au implicat, dar acum după ce s-a întâmplat totul au început să muncească”, a declarat Simion Magnet, primarul satului Elizaveta

Dacă va fi găsit vinovat pentru omor, militarul riscă ani grei de pușcărie.

nordnews.md

Moldova

Peste 900 de cafenele și restaurante, verificate de poliție și ANSA, în doar două zile

Angajații Inspectoratului General al Poliției în comun cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor au desfășurat, în weekend, la nivel național, activități comune de monitorizare a respectării măsurilor de sănătate publică privind prevenirea răspândirii infecției COVID-19.

Publicat

Scopul activităților comune îl constituie asigurarea executării restricțiilor impuse prin Hotărârile Comisiei naționale extraordinare de sănătate publică, privind respectarea măsurilor de sănătate publică de către administrațiile localurilor, indiferent de tipul de proprietate, care au ca domeniu de activitate prestarea serviciilor de agrement și desfășurarea evenimentelor festive pe teritoriul țării.

Au fost monitorizate 906 unități de alimentație publică care prestează servicii festive (restaurante, săli de nunți, cafenele, etc.), constatându-se că în 83 dintre acestea se desfășurau activități festive cu caracter unic.

În pofida recomandărilor date anterior de oamenii legii, totuși au fost depistate 35 de încălcări ce țin de:


– nu se efectua termometria și monitorizarea stării de sănătate a tuturor persoanelor implicate în organizarea și deservirea evenimentului;

– lipsa listelor de evidență epidemiologică a participanților la eveniment;

-administrația instituției de alimentație publică a admis la eveniment participarea invitaților care nu erau incluși în lista de evidență epidemiologică;


– depăşirea numărului de 6 persoane la o masă;

– nerespectarea distanţei de 1,5 metri între persoane și 2 metri între mese;

– desfăşurarea jocurilor distractive şi dansuri în cadrul evenimentului, etc.


Pornind de la cele menționate, concluzionăm că, activitățile organizate și desfășurate, la nivel național, au avut drept scop sensibilizarea și informarea deținătorilor de localuri de alimentație publică care prestează servicii pentru organizarea evenimentelor festive cu caracter unic, cu privire la restricțiile impuse de Comisia națională extraordinară de sănătate publică, modul de organizare a activității și neadmiterea încălcărilor sau cazurilor de nerespectare a restricțiilor de sănătate publică, obligatorii pentru persoanele fizice și juridice, indiferent de domeniul de activitate și forma juridică de organizare.

În acest context, Inspectoratul General al Poliției solicită repetat cetățenilor să țină cont de recomandările date de autorități și să respecte măsurile de sănătate publică privind prevenirea răspândirii infecției COVID-19.


Menționăm, că aceste măsuri au fost posibile datorită semnării Ordinului de colaborare între Inspectoratul General al Poliției și Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor, privind organizarea și desfășurarea activităților comune de monitorizare și verificare a respectării măsurilor de sănătate publică privind prevenirea răspândirii infecției COVID-19.

Citește mai departe

Moldova

Detalii în cazul de la stația PECO din Sângerei, unde au intrat trei indivizi înarmați. Poliția a descins acasă la bănuiți

Detalii de la cazul de stația PECO din Sângerei, unde au intrat doi indivizi înarmați. Poliția a descins acasă la bănuiți.

Publicat

Informația a fost confirmată pentru echipa 902 de către ofițerul de presă de la IP Sângerei, Ina Moscaliuc. Potrivit sursei, a fost efectuată percheziție, la domiciliul bărbatului, cu vîrsta de 26 ani, unde au fost depistate și ridicate următoarele obiecte: un obiect asemănător cu armă confecționat total din lemn cu curea, un obiect asemănător cu pistol confecționat din metal vizual fără mecanisme de dare a focului de culoare cafenie, un cuțit cu lamă lungă, un binoclu de culoare neagră cu inscripția ,,cobra” , toc pentru pistol de culoare neagră,care din spusele ultimului le-a procurat din Germania.

Referitor la aflarea cetățenilor sus indicați în stația peco ,,Vento” de la intrarea în satul Rădoaia cu obiectele ridicate au declarat că, se cunosc cu operatorul și nu au avut careva intenții huliganice.

Cuțitul și pistolul urmează a fi îndreptate la Direcției Nord a Centrului Tehnico -Criminalistic și Expertize Judiciare al IGP al MAI.


Amintim că imaginile au fost surprinse de camerele de supraveghere, iar la scurt timp publicate pe internet. Trei indivizi înarmați cu o pușcă și un cuțit au dat buzna in benzinărie, au cumpărat băuturi alcoolice, le-au consumat, apoi au adormit cu tot cu arme la terasa stației PECO.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Crimă fără vinovați în cazul copilului ucis de mama și bunica sa. „Urmează a fi declarate iresponsabile de comiterea faptei”

Crimă fără vinovaţi! Mama şi bunica copilului de patru luni din raionul Sângerei, ucis în chinuri groaznice acum aproape jumătate de an în timpul unui aşa-zis ritual de exorcizare, nu vor fi trase la răspundere.

Publicat

În urma expertizei medicale s-a constatat că femeile aveau probleme psihice atunci când au comis omorul. Răpus de durere, tatăl bebeluşului decedat este indignat că nimeni nu va fi pedepsit pentru fapta macabră, transmite publika.md

Iniţial, oamenii legii au presupus că bebeluşul s-ar fi stins din viaţă după ce bunica i-a făcut masaj la cap. Ulterior, bunicul micuţului a povestit că acesta ar fi fost omorât de bunica şi mama sa în timpul unui ritual de alungare a demonilor, informaţie confirmată şi de procurori. În urma expertizei medico-legale, specialiştii au constatat că băiețelul murit după ce a fost lovit în cap de cel puţin 40 ori. Bunica micuţului ar fi fost cea care i-a aplicat bebeluşului loviturile fatale. La trei zile de la tragedie, femeile au fost internate la Spitalul de psihiatrie din Bălţi, iar ulterior, au fost supuse investigaţiilor la Spitalul de psihiatrie din oraşul Codru, municipiul Chişinău.

„Conform concluziilor experţilor psihiatri, ambele învinuite au acţionat fără discernământ şi urmează a fi declarate iresponsabile de comiterea faptei”.


Potrivit procurorului de caz, mama bebeluşului urmează să fie internată forţat la Spitalul de Psihiatrie din Chişinău. Însă decizia finală urmează a fi luată de instanţă.

„Mama copilului la momentul de faţă prezintă pericol pentru societate. Aşa este indicat în concluziile expertului şi urmează să fie internată în instituţie psihiatrică cu regim obişnuit. În privinţa bunicii conform legislaţiei procesual penale urmează a fi încetat.”

În prezent, ambele femei se află în localitatea de baştină. Tatăl micuţului decedat, care după această tragedie a divorţat de soţie şi a rămas cu al doilea copil la întreţinere, este indignat că fosta soacră va rămâne nepedepsită.


„Eu nu sunt mulţumit pentru că nu ştiu, acei tânără, soţia care a fost, poate era. (fără discernământ). Da mama, acea bătrână, nu cred eu. Ceva este tot la mijloc. Cum atunci ea nu gândea ce face, da acum gata, gândeşte ce face, şi e tot okay cu dânsa. Aşa de repede să-şi vină în fire.”

Bărbatul susţine că, în seara în care a avut loc nenorocirea, femeia i-ar fi spus că şi fetiţa cea mare este posedată şi trebuie tratată. Cu toate acestea, el spune că nu are de gând să-i îngrădească dreptul mamei să-şi vadă copilul, deşi, în ultimele luni, femeia nu i-a vizitat niciodată.


Citește mai departe

topul săptămânii