Rețele de socializare

Moldova

Cinci documente false și doi israelieni documentați pentru uz de fals în acte

Polițiștii de frontieră documentează doi bărbați din Israel, care au prezentat pentru autorizarea trecerii frontierei de stat acte cu premise rezonabile de falsificare. Incidentele au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, în punctele de trecere Aeroportul Internațional Chișinău și Sculeni.

Publicat

imagine simbol

După sosirea cursei Tel Aviv – Chișinău, la linia de control s-a apropiat un bărbat de 57 de ani, care a oferit pentru autorizarea trecerii un pașaport emis de către autoritățile Cehe cu semne discrete de falsificare. În urma verificărilor, s-a constatat că actul de călătorie figurează în baza de date INTERPOL, ca fiind pierdut.

Conform analizei de risc, polițiștii de frontieră au extins verificările și au solicitat persoanei de a prezenta toate actele ce le deține asupra sa. Astfel, în bagajul de mână au fost găsite un permis de conducere, o carte de identitate de origine cehă, dar și un pașaport de origine Israeliană – toate cu indici de falsificare.

Conform procedurii, angajații Poliției de Frontieră au ridicat toate actele persoanei și i-a fost aplicată o interdicție de intrare în Republica Moldova pe un termen de cinci ani.


O altă tentativă de trecere a frontierei cu acte falsificate înregistrată de polițiștii de frontieră astăzi aproximativ la ora 09:50, în punctul de trecere Sculeni. La linia de control pe sensul de ieșire din Republica Moldova, s-a apropiat un automobil de model BMW cu numere de înmatriculare RO, la volanul căruia era un bărbat cu vârsta de 35 ani, care avea dubla cetățenie, Română și Israeliană.

Polițistul de frontieră a observat lipsa elementelor de protecție a permisului de conducere, care ar fi fost eliberat de autoritățile Israeliene. La cercetarea minuțioasă a documentului, cu ajutorul tehnicii din dotare, a fost confirmat faptul că permisul este falsificat.

Audiat, bărbatul a comunicat că nu este în cunoștință de cauza despre cele depistate. Acesta susține că a depus actele la organele de poliției din orașul Bethleem pentru a i se elibera un permis nou. Ulterior, tatăl lui i l-a transmis prin poștă.


Pe cazul dat polițiștii de frontieră continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de folosire a actelor false, iar permisul de conducere a fost ridicat pentru transmiterea ulterioară la expertiza tehnico-științifică.

Moldova

/FOTO/ A ajuns pe mâna legii din propria prostie. Un căutat reținut pentru furt, reținut de carabinieri

Un bărbat căutat de poliție pentru furt, a fost prins de carabinieri. Și totul din cauza propriei prostii.

Publicat

Acesta și-ar fi scos picioarele peste balcon de la etajul patru și manifesta un comportament inadecvat.

Totul a avut loc în data de 17 septembrie, în jurul orei 19:30, în orașul Bălți. Patrula de Carabinieri a Direcției regionale Nord a Inspectoratului General de Carabinieri în timpul serviciului de menținere a ordinii publice au observat o persoană de gen masculin, care manifesta un comportament neadecvat.

Bărbatul atârna cu picioarele în gol de la balconul etajului IV al unui bloc de locuit din strada Decebal. Carabinierii au solicitat în ajutor echipajul auto din cadrul DR „Nord” a IGC. Persoana, în urma discuției cu carabinierii și un prieten de-al său, care se afla în preajmă, a coborât, însă devenea tot mai agresivă. Aceasta a fost condusă la IP Bălți, pentru identificare și documentare.


Acesta s-a dovedit a fi locuitor al municipiului Bălți, în vârstă de 25 ani, anterior judecat și la moment aflat în urmărire penală, pentru furt.

Totodată, bărbatul va fi documentat pentru nesubordonarea cu rea-voinţă dispoziţiei sau cererii legitime și ultragierea colaboratorului organelor de ocrotire a normelor de drept și opunere de rezistenţă.


Citește mai departe

Moldova

Cele două minore dispărute, au fost găsite de polițiști

Minorele de 15 și 14 ani din satul Baurci, raionul Ceadâr-Lunga, dispărute de câteva zile au fost găsite. Minorele sunt vii și nevătămate.

Publicat

Poliția din Găgăuzia anunță că cele două fete au fost găsite de polițiști, în data de 18 septembrie, în jurul orei 14.00, fără însă să fie specificat unde au fost ele în tot acest timp.

Amintim că cele două minore din satul Baurci, raionul Ceadâr-Lunga sunt anunțate în căutare, după ce în data de 14 septembrie ambele ar fi plecat într-o direcție necunoscută.

Potrivit poliției, după ce au finalizat orele la școală, cele două copile s-au dus într-o direcție necunoscută.


După ce au fost găsite, copilele au fost mai întâi consultate de psihologi, ulterior transmise părinților.

echipa.md


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ Casă mistuită de flăcări, la Soroca

Incendiu devastator filmat la o margine de sat, în raionul Soroca. O casă de locuit a fost pur și simplu mistuită de flăcări.

Publicat

Totul s-a întâmplat în data de 17 septembrie, în satul Cremenciug. Imaginile de la fața locului au fost expediate la adresa redacției noastre de către un martor ocular. În secvența video se văd flăcările uriașe care pur și simplu au cuprins întreaga locuință. La fața locului au venit pompierii, dar și mai mulți consăteni care au tractoare cu cisterne. Toți împreună au lucrat minute în șir pentru a domoli flăcările.

Am contactat pentru o reacție pe ofițerul de presă de la IGSU, Liliana Pușcașu, care ne-a relatat că în urma incendiului a fost total distrus acoperișul casei,dar și toate bunurile materiale din două odăi, bucătăria și coridor. Iar tavanul locuinței a fost distrus în proporție de 20 %. Totuși pompierii au reușit să salveze bunurile materiale dintr-o altă odaie. Din fericire, persoane rănite nu sunt.

La fel, nici alte construcții auxiliare din gospodărie unde erau ținute animalele domestice nu au fost afectate de foc. Pompierii au ținut să menționeze că în locuință nu erau instalate detectoare de fum, utilaje care ar fi putut preveni o astfel de nenorocire. Toate circumstanțele, dar și prejudicial material pe care l-au suferit proprietarii casei se stabilesc.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii