Rețele de socializare

Moldova

Polițiștii din Drochia și Chișinău au refuzat să ia mita de la pasageri

Pasagera unui automobil a fost documentată, după ce a încercat să ofere mită de 3.000 de lei ofițerilor de patrulare, care au stopat mijlocul de transport pentru depășirea limitei de viteză.

Publicat

Cazul a avut loc ieri, 30 ianuarie, în localitatea Sofia, din raionul Drochia, transmite Știri.md.

Mașina, care era condusă de un tânăr de 22 de ani, a fost oprită pentru depășirea limitei de viteză, însă la prezentarea documentelor de rigoare, polițiștii au depistat că șoferul a prezentat un permis de conducere cu semne de falsificare.

Pentru ca conducătorul auto să nu fi documentat, pasagera în vârstă de 45 de ani a decis să ofere mită angajaților INP.


Alt caz a avut loc astăzi, 31 ianuarie, în municipiul Chișinău.

Un echipaj din cadrul INP, aflându-se pe strada Ginta Latină, în exercitarea atribuțiile de serviciu și constatând faptul că conducătorul unui automobil, se deplasa fără a fi conectat sistemul de iluminare, au stopat mijlocul de transport în vederea stabilirii cauzei.

În timpul documentării șoferului în vârstă de 32 de ani, polițiștii au stabilit că acesta se deplasa în lipsa permisului de conducere.


Astfel, pasagerul în vârstă de 39 de ani a lăsat în automobilul polițiștilor bani, în sumă de 750 de lei, pentru a nu i se întocmi proces-verbal cu privire la contravenție conducătorului auto.

Pe numele acestora, au fost iniţiate urmăriri penale, iar dacă vor fi găsiți vinovați, riscă până la 6 ani de închisoare cu amendă în mărime de până la 200.000 de lei.


Moldova

/FOTO/ Accident terifiant, în Italia. Un șofer moldovean a murit după ce s-a tamponat frontal cu o altă mașină

Accident tragic în Italia. Un șofer moldovean de 54 de ani a murit după ce s-a tamponat cu o altă mașină.

Publicat

Totul s-a întâmplat în data de 20 septembrie, în provincia Rovigo din regiunea Veneto. Presa italiană scrie că Nicolae Sârbu, un moldovean de 54 de ani se deplasa cu mașina sa BMW 530 de culoare gri când la un moment dat a fost tamponat violent de o altă mașină de model Fiat Punto, condusă de un italian de 56 de ani. Preliminar se cunoaște că italianul pe nume Lauro Girotto ar fi virat la stânga fără a se asigura.

După coliziunea aproape frontală și extrem de violentă, mașina italianului a luat foc și a fost proiectată la circa 30 de metri înainte, șoferul  a rămas blocat în interior și a murit carbonizat.

Iar mașina moldoveanului mai întâi s-a răsturnat de câteva ori pe șosea, apoi a fost proiectată într-un șanț. Și acest automobil a luat foc. În mașină s-au declanșat Airbag-urile, însă, din nefericire, asta nu l-a salvat pe moldoveanul care nu avea centura de siguranță cuplată.


Impactul a fost atât de violent încât atât moldoveanul, cât și celălalt șofer au murit la fața locului. Singurul care a supraviețuit a fost un român pe nume Alin, în vârstă de 30 de ani care se afla ca pasager în mașina lui Nicolae.

Nicolae Sârbu locuia într-o comună vecină împreună cu fiul său și lucra la o pepinieră.

„Îl cunoșteam pe Nicolae –  explică Silvio, un cetățean român care locuiește pe aceeași stradă. Era o persoană întotdeauna foarte atentă la familia sa și care se gândea doar la muncă. Un om liniștit.”


Nicolae Sârbu a lăsat orfani doi copii, un băiat și o fată.


echipa.md

 

Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Un camion și-a pierdut din mers remorca, pe o stradă din Chișinău

Ghinion pe capul unui șofer de camion. Acesta și-a pierdut din mers remorca.

Publicat

Totul a avut loc în după-amiaza de 22 septembrie, pe strada Petricani. Imaginile de la fața locului au fost plasate pe o rețea de socializare de către un martor ocular.

Preliminar, nimeni nu a avut de suferit. Deocamdată nu se știe din ce cauză s-a întâmplat totul. Circumstanțele se stabilesc…


Citește mai departe

Moldova

Moldovean aflat în căutare, reținut la frontieră

Un alt conațional, care se eschiva de la răspundere penală, a fost identificat și reținut de către polițiștii de frontieră din Direcția regională SUD. Bărbatul era în urmărire națională de la începutul lunii septembrie an curent.

Publicat

Acționând în baza unei informații operative, ofițerii de investigații din cadrul Direcției au localizat aflarea persoanei care evita să se prezinte la organele competente pe parcursul cercetărilor. Aceasta a fost identificată ca cetățean al Republicii Moldova în vârstă de 35 ani, originar din satul Sadovoe, raionul Glodeni. Confom informațiilor, tânărul figura într-o cauză penală, pornită pe faptul deținerii și folosirii actelor oficiale false.

În rezultatul activității speciale de investigații, persoana reținută a fost escortată la Procuratura raională Cahul, pentru finisarea acțiunilor de urmărire penală și luarea măsurilor legale ce se impun.


Citește mai departe

topul săptămânii