Rețele de socializare

Moldova

Un bărbat va sta după gratii din cauza unei alerte false cu bombă la Parlament și Președinție

Un bărbat a fost condamnat la șase luni de pușcărie, după ce în vara lui 2018 a făcut trei alerte cu bombă la Preșidenție, Parlament și IP Buiucani, dar care s-au dovedit a fi false. Decizia a fost loată în data de 10 februarie curent de către magistrații de la Judecătoria Chișinău, sediul Centru.

Publicat

În ședința de judecată, inculpatul și-a recunoscut vina și a declarat că a recurs la acest gest, după ce s-ar fi supărat pe polițiștii de la IP Buiucani care cu câteva zile înainte l-au suspectat de furtul unui telefon.

Dânsul susține că fost în ospeție la un prieten, după care ultimului i-a dispărut telefonul şi a început a-l acuza că el i l-a luat. Prietenul său a scris și o plângere la poliției pe numele său, iar polițistul care l-a audiat i-ar fi zis „sau dă telefonul sau va fi rău”, fapt ce l-a făcut să creadă că polițiștii vor să-l scurgă de bani. Ulterior telefonul a fost găsit la o altă persoană, iar el fiind supărat pe polițiști a decis să recurgă la acest gest pentru a se răzbuna.

Inculpatul și-a recunoscut vina și și-a cerut iertare pentru fapta sa și a cerut să nu-i fie pusă amendă căci nu are bani cu ce să o achite, dar nici să nu fie condamnat la închisoare motivând că are problemele de sănătate.


Dânsul s-a ales cu o pedeapsă definitivă de 6 luni închisoare cu executare în penitenciar de tip semi-închis.

echipa.md


Moldova

Un tânăr din Republica Moldova a bătut crunt un italian și a ameninţat poliţiştii: Sunt campion la arte marţiale

Un tânăr în vârstă de 25 de ani, originar din Republica Moldova, a bătur crunt un italian din Torino, după care a ameninţat cu bătaia şi pe poliţiştii ajunţi la faţa locului.

Publicat

Potrivit presei italiene, deranjat că un bărbat de 46 de ani l-a apostrofat să nu mai arunce sticle în grădina lui, tânărul din Republica Moldova l-a luat pe acesta la bătaie.

Martorii la conflict au chemat poliţia, care a plecat în urmărirea cetăţeanului moldovean, care fugise de la locul faptei.

Pentru a scăpa, tânărul din Republica Moldova a început să arunce cu pietre în poliţişti, spunându-ke că nu îl vor prinde niciodată.


În momentul în care oamenii legii s-au apropiat de el, bărbatul din Republica Moldova a început să lovească cu pumnii şi picioarele, ameninţând pe poliţişti că este campion la arte marţiale.

În cele din urmă, oamenii legii l-au imobilizat pe tânărul din Republica Moldova. Acesta urmează să fie pus sub acuzare ăentru vătămare corporală gravă, rezistenţă în faţa oamenilor legii şi tentativă de vătămare corporală gravă a poliţiştilor.

tvrmoldova.md


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Șofer ghinionist: S-a dus să ia prietenii de la pescuit, dar s-a pomenit cu mașina izbită de copaci

Ghinion pe capul unui șofer din stânga Nistrului. Acesta s-a dus să-și ia prietenii de la pescuit, dar s-a pomenit cu mașina avariată.

Publicat

Totul a avut loc în data de 21 septembrie, în satul Merenești din raionul Bender. Șoferul și-ar fi parcat mașina, iar îndată cum a ieșit din vehicul, acesta a luat-o la vale, oprindu-se în niște copaci. Cel mai probabil, conducătorul auto ar fi uitat să tragă frâna de mână. Pentru a scoate automobilul din acel loc a fost nevoie de intervenția unei macarale.

În urma accidentului, barele de protecție a mașinii au fost deteriorate, totuși șoferul a reușit să plece acasă la volanul propriului automobil.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

/FOTO/ Un bărbat din Bălți le-a dat 34. 500 de lei șantajiștilor. Doi indivizi – arestați

Publicat

Polițiștii și procurorii din Bălți au curmat activitatea infracțională a unor persoane, care șantajau un bărbat de 33 ani din mun. Bălți sub pretextul unei datorii, de fapt, inexistente.

Acțiunile de șantaj au durat din luna martie curent și până în prezent. Un bărbat de 29 și o femeie de 38 ani, având scopul dobândirii ilicite a bunurilor altei persoane, aplicând violența fizică și psihică, inclusiv diferite metode de amenințare, au obținut de la victimă cardul bancar salarial al acestuia, mijloace bănești și diverse alte bunuri în sumă de 34 500 lei.

La fel cei doi, au constrâns victima să ia un telefon mobil în credit, transmițându-l acestora în folosință.


La 17 septembrie, în urma măsurilor speciale efectuate de ofițerii de investigații sub conducerea procurorilor, bărbatul de 29 ani suspectat în săvârșirea infracțiunii, a fost reținut în flagrant, în momentul primirii unei tranșe de bani.

Pe acest caz a fost inițiată o cauză penală pentru comiterea infracțiunii de „Șantaj”, iar persoanele vinovate riscă pedeapsă cu închisoare de la 5 la 7 ani cu amendă de până la 67 500 lei.

Actualmente, persoanele bănuite se află în arest preventiv pe un termen de 30 zile.


Citește mai departe

topul săptămânii