Rețele de socializare

Moldova

/FOTO/ Braconierii nu se lasă de pescuit. Alte zeci de plase, instalate ilegal pe râul Nistru

Grupul operativ de mediu al Direcţiei control resurse cinegetice şi piscicole a aparatului central al Inspectoratului pentru Protecţia Mediului (IPM) în zilele de 3-4 martie a efectuat o razie de contracarare a braconajului piscicol și pe fluviul Nistru, segmentul administrativ-teritorial Orhei și Dubăsari.

Publicat

În rezultatul acestei razii au fost ridicate paisprezece plase monofilament (unelte interzise pentru pescuit) și a fost întocmit un proces-verbal cu privire la contravenţie în temeiul art. 114 alin. 1 din Codul Contravenţional, fiindu-i aplicată amenda în mărime de 12 u.c. (600,0 lei).


Advertisement

Moldova

/FOTO/ Făcea acte false la comandă: Polițiștii de frontieră au descins în două case a suspectului

Descinderi la două adrese din raionul Cantemir și municipiul Chișinău au fost efectuate în dimineața zilei de astăzi de către polițiștii de frontieră din cadrul Direcției regionale SUD.

Publicat

S-a acționat în cadrul unei cauze penale pornite pe numele unui conațional, suspectat de confecționarea actelor de identitate false. Există informația că pentru serviciile sale se oferea sute de euro.

Ca urmare a perchezițiilor desfășurate atât la domiciliul permanent, dar și la cel temporar, echipa de control, formată din ofițerii de investigație și cei de urmărire penală ai Direcției, a depistat și ridicat mai multe telefoane mobile și device-uri de stocare a informațiilor, asupra cărora există suspiciuni că au fost utilizate în comunicarea cu beneficiarii actelor falsificate. În continuare se efectuează acțiuni de urmărire penală pentru documentarea complexă a cazului.

Amintim că pe parcursul săptămânii trecute trei cetățeni moldoveni care sunt cercetați pentru uz de acte false și care s-au eschivat de la răspundere penală pentru fapta lor, au fost reținuți de polițiștii de frontieră din DR SUD și prezentați procuraturii.


Pe parcursul celor opt luni ale anului 2020, polițiștii de frontieră au ridicat 250 de acte false și falsificate.


Citește mai departe

Moldova

O fetiță din Glodeni a dispărut în timp ce se ducea să-i ducă de mâncare surorii sale. Polițiștii au găsit-o după câteva ore

După câteva ore de căutări, polițiștii au găsit o fetiță de șapte ani. Cazul s-a întâmplat într-un sat din raionul Glodeni.

Publicat

Conform informațiilor, copila a dispărut după ce a fost trimisă să ducă mâncare surorii sale, care se afla cu cireada la păscut.

În urma căutărilor, fetița a fost găsită într-o altă localitate situată la o distanță de aproximativ 8 km de marginea satului Cobani, fiind în afara oricărui pericol.

Polițiștii investighează toate circumstanţele.


tv8.md


Citește mai departe

Moldova

Un concetățean a fost arestat în Rusia pentru tentativa de comercializare a drogurilor

Un moldovean a fost reținut în Rusia pentru comercializarea ilegală a drogurilor.

Publicat

Un cetățeat din Republica Moldov risc detenție pe un termen de 15 ani pentru tentativă de circulație ilegală a drogurilor în cantități mari, transmite 73online.ru

Bărbatul procura narcotice de pe internet iar apoi le comercializa la un preț mai mare. Acesta intenționa să plaseze droguri în ascunzișuri însă, după primele, bărbatul a fost reținut pe strada Bogdan Hitrov din orașul Ulianovsc, Rusia. Pe acest caz a fost pornit un proces penal.

La momentul actual individul se află în arest preventiv și așteaptă judecata.


 

 


Citește mai departe

topul săptămânii