Rețele de socializare

Moldova

Un ex-șef de la ”Apă-Canal Chișinău”, condamnat, cu executare, în dosarul epurării apelor uzate

Ex-Directorul relații cu clienții de la SA ”Apă-Canal Chișinău” a fost condamnat la 3 ani închisoare, cu executare și privat de dreptul de a deține funcții publice timp de 4 ani. De asemenea, el a fost obligat să achite în contul statului și SA ”Apă-Canal Chișinău” un prejudiciu material de circa 90 milioane de lei, cauzat prin infracțiune.

Publicat

Sentința a fost dictată după ce Procuratura Generală i-a demonstrat vinovăția pentru două capete de acuzare, inclusiv: depășirea atribuțiilor de serviciu și poluarea apei.

În concret, potrivit probatoriului administrat de procurori, în anul 2013, acționând contrar legii, inculpatul a încheiat cu un agent economic, producător de alcool etilic, un contract privind recepţionarea şi preepurarea apelor uzate, cu concentrații majorate de poluanți, în condiții ce prejudiciază grav interesele SA „Apă-Canal Chişinău”.

Contractul a fost încheiat, chiar dacă inculpatul cunoștea că Stația de epurare din capitală se află într-o starea tehnică deplorabilă, având capacitatea de prelucrarea a apelor uzate de două ori mai mică decât cea proiectată şi, respectiv, nu poate să prelucreze cantitativ şi calitativ volumele de deşeuri de producţie (borhot) transportate de agentul economic.


Ca rezultat, în râul Bîc au fost deversate ape insuficient epurate care, potrivit evaluării Centrului de investigații ecologice a Inspectoratului Ecologic de Stat din octombrie 2016, au cauzat daune în proporții considerabile regnului animal, vegetal şi resurselor piscicole ale râului, afluent al fluviului Nistru, în valoare de 47,5 milioane de lei.

Ulterior, chiar dacă volumul deşeurilor lichide recepţionate şi concentraţia poluanţilor în apele uzate era în permanentă creştere, iar toxicitatea afecta grav nu doar procesul biologic de epurare, dar şi construcţiile şi utilajele Staţiei, ex-directorul relaţii cu clienţii al SA „Apă-Canal Chişinău” neîntemeiat şi intenţionat a schimbat prevederile contractului anterior, diminuând coeficientul de plată pentru 1m³ de deşeuri lichide (borhot) achitat de agentul respectiv, de la 1.5 la 1.0.

În acest context, potrivit estimărilor efectuate de specialişti, întreprinderea a suportat pentru epurarea deşeurilor lichide (borhot) recepţionate în perioada anilor 2013-2016 de la respectiva companie, cheltuieli suplimentare în sumă de aproximativ 13 milioane de lei, ce depăşeşte esenţial veniturile încasate de SA”Apă-Canal Chişinău” în valoare de 2,6 milioane lei, rezultate din această activitate.


Sentința este cu drept de atac în condițiile legii.

Moldova

/FOTO/Accident în localitatea Nemțeni ! S-a răsturnat peste pod cu motocicleta

Un tânăr de 18 ani a ajuns, pe data de 26 septembrie, la spital după ce motocicleta pe care o conducea s-a răsturnat.

Publicat

Potrivit poliției, totul s-a întâmplat în localitatea Nemțemni, rainul Hâncești.

Ajunși la fața locului, polițiștii au că tânărul de 18 ani, conducând o motocucletă cu viteză excesivă, a pierdut controlul volanului, a derapat de pe șosea și s-a răsturnat peste pod în râul care curge prin sat.

Motociclistului i-a fost acordat primul ajutor medical după care a fost transportat de urgență la Spitalul Raional Hâncești.


Poliția investighează toate circumstanțele producerii accidentului.

protv.md


Citește mai departe

Moldova

/FOTO/Lucrările de demontare, de pe acoperișul clădirii Filarmonicii, a părților constructive cu risc de prăbușire continuă

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență continuă gestionarea situației după lichidarea incendiului de la Filarmonica Națională din municipiul Chișinău.

Publicat

La 27 septembrie salvatorii și pompierii au misiunea de a demonta de pe acoperișul clădirii părțile constructive cu risc de prăbușire. La fața locului sunt antrenați 20 de angajați IGSU, efectiv de trupă și comandă, dar și mai multe unități de tehnică.

Pentru efectuarea lucrărilor complexe la Filarmonică este utilizată și autoscara BRONTO din dotarea Inspectoratului. Prin intermediul acestei tehnici, pompierii vor dezasambla părțile constructive ale acoperișului, care reprezintă un pericol iminent. Lucrările vor fi desfășurate pe parcursul zilei, pentru ca pe data de 28 septembrie experții să poată evalua starea edificiului.

Gestionarea situației la Filarmonica Națională este monitorizată strict de conducerea IGSU în persoana șefului Inspectoratului, general –maior Mihail Harabagiu.


La fața locului funcționează Statul Major al IGSU pentru organizarea activităților eficiente în lichidarea consecințelor incendiului devastator.


Citește mai departe

Moldova

Moldovean găsit mort în Irlanda.

Tânărul în vârstă de 29 de ani a fost găsit la marginea drumului.

Publicat

Drumul a fost închis lângă locul tragediei în așteptarea examinării tehnice.
Cadavrul moldoveanul în vârstă de 29 de ani a fost descoperit în apropierea unui scuter electric la marginea unui drum din comitatul Meath, Irlanda, la primele ore ale zilei de 25 septembrie.

Tânărul locuia într-o casă, aproape de locul unde a fost găsit, și se mutase în Irlanda de trei luni. El urma să se căsătorească în următoarele săptămâni cu logodnica sa care locuiește în Moldova.

Forțele de ordine locale a spus că au sosit la fața locului la aproximativ 02:50 dimineața, în urma rapoartelor despre un bărbat inconștient întins pe drum. Potrivit acestora, bărbatul care călătorea cu un scuter electric din direcția Slane, a fost tratat de serviciile de ambulanță, dar ulterior a fost declarat mort.


Drumul a fost închis în așteptarea unei examinări tehnice și au fost introduse devieri locale. La moment, polițiștii i-au în calcul că acest incident ar putea fi, posibil, o coliziune rutieră și au făcut apel la martori. Aceștia au cerut ca persoanele care dețin informații despre tragicul incident să se adreseze polițiștilor.


Citește mai departe

topul săptămânii