Rețele de socializare

Moldova

Amenzi de peste 7.000.000 de lei pentru agenți economici, persoane fizice și preoți care au încălcat regimul de carantină

Din data de 12 martie, angajații ministerului de Interne au aplicat sute de amenzi, în valoare totală de 7 milioane de lei, celor care au încălcat regimul de carantină instituit de autorități în contextul pandemiei globale de Covid-19.

Publicat

Potrivit informațiilor prezentate de Ministerul Afacerilor Interne, din data de 12 martie până în prezent, polițiștii au întocmit 29 procese verbale pentru transportatori de pasageri, 48 – agenți economici, 263 – persoane fizice și 8 preoți, transmite Unimedia.info.

Suma amenzilor depășește 7 milioane de lei.

La moment, aproximativ 7 500 de polițiști sunt antrenați în asigurarea ordinii publice în contextul situației epidemiologice din țară.


Zilnic, polițiștii verifică la domiciliu aproape 5 mii de persoane aflate în autoizolare, din numărul total de aproape 19 500 care sunt la evidența MAI.

În prezent MAI are 13 angajați infectați, internați pentru tratament în diferite instituții medicale specializate. Aceștia au fost preluați la tratament de către spitalul Ministerului de Interne.


Advertisement

Ediție TV

/VIDEO/ „Cherchez la femme”.Fostul iubit l-a înjunghiat pe actualul concubin al unei femei, din gelozie

Conflict amoros, soldat cu o victimă, la Dondușeni. Un bărbat a fost spitalizat cu o plagă de cuțit, în urma unui scanda iscat între el și fostul concubin a iubitei sale.

Publicat

Totul s-a petrecut în data de 13 iunie în localitatea Horodiște. Poliția a fost apelată la ora 21.40 de către mama femeii. Bătrâna a declarat că fostul iubit al fiicei sale, un bărbat de 50 de ani a venit la ei în gospodărie și l-a înjunghiat pe actualul concubin a acesteia, un bărbat de 54 de ani. Ajunși la fața locului, oamenii legii au stabilit că suspectul a aflat de noua relație amoroasă a fostei sale iubite, unei femei de 45 de ani și a decis să vină în vizită.

În urma altercațiilor bănuitul i-a aplicat bărbatului de 54 de ani două lovituri cu un cuțit în regiunea braţului stîng, după care a fugit de la locul faptei. La scurt timp, suspectul a fost reținut. Victima a fost transportată la spital cu o plagă tăiată la mână.

La moment starea sănătății este stabilă şi se află în afara oricărui pericol. Bănuitul este cercetat penal în stare de libertate și va fi pedepsit în funcție de gravitatea leziunilor suferite de victimă.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Cel mai agresiv pieton din sectorul Botanica? Iată ce a păţit un şofer

Să fie acesta cel mai agresiv pieton din sectorul Botanica? Un bărbat, vădit într-o stare neadecvată după ar fi consumat alcool cu prietenul său, a devenit un obstacol pentru un şofer care se deplasa pe strada Butucului, spre intersecţia cu strada Cuza Vodă.

Publicat

Pentru a-l atenţiona de pericolul la care se expune, conducătorul auto care ne-a trimis imaginile la adresa redacţiei a “riscat” şi a inclus claxonul, fapt care l-a indignat rău pe individ. Ce a urmat puteţi vedea mai jos, transmite Autoblog.MD.

Pe lângă faptul că a fost agresat verbal, şoferul a fost agresat şi fizic cu un pumn în faţă! Deocamdată nu se ştie dacă a depus o plângere la poliţie.

Atenţie, cuvinte necenzurate!


 


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ A venit după băutură cu un cuțit

Pofta de alcool l-ar putea duce la pușcărie pe un bărbat din capitală. Și asta pentru că ar fi amenințat cu moartea angajata a unui magazin alimentar din cartierul Telecentru.

Publicat

Cazul a avut loc în seara de 13 iunie pe strada Gheorghe Asachi. La fața locului a intervenit în clipe numărate echipajul serviciului de pază privată sub protecția căruia se afla obiectul comercial.

Ajunși pentru verificare, gardienii au aflat că un individ a intrat în magazin, a scos un cuțit din buzunar, iar apoi a amenințat vânzătoarea cu moartea pentru că aceasta a refuzat să-i vândă alcool.

De asemenea, victima a mai comunicat că bărbatul intra des în magazin și provoca situații de conflict, de obicei fiind în stare de ebrietate. Ulterior, angajații serviciului de pază au reținut bărbatul chiar în satele magzinului. După perchezițiile corporale, asupra individului a fost găsit un cuțit de buzunar.


Prin urmare, la locul faptei a fost chemată poliția. Agresorul a fost încătușat și transportat la sector pentru a fi documentat. Pentru infracțiunea comisă, bărbatul riscă pedeapsă penală.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii