Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ Au prins 25 kg de pește în zona de graniță. Ce riscă cei doi pescari:

Polițiștii de frontieră din Brânza au documentat doi conaționali care au încălcat prevederile legii: se aflau în zona de frontieră fără permisiunea Poliției de Frontieră, dețineau circa 25 kg de pește, prins ilegal în apele revărsate din râul Prut, dar și există informația că ar fi pescuit cu ustensile pe bază de electricitate.

Publicat

Astfel, la sfârșitul săptămânii trecute, pe direcția satului Slobozia Mare, raionul Cahul, patrula SPF Brânza a observat un mijloc de transport ce se deplasa dinspre linia de frontieră spre interiorul țării. Operativ, s-a acționat și a fost oprit autoturismul pentru verificările de rigoare. Ca urmare, au fost identificați doi locuitori de 25 și, respectiv de 28 de ani, ai satului Slobozia Mare, iar în portbagajul mașinii depistată o cantitate de 25 kg de pește, de diferite specii. La fața locului s-a solicitat prezența reprezentanților Rezervației Naturale Prutul de Jos în vederea stabilirii prejudiciului și sancționării persoanelor pentru braconaj piscicol.

În rezultatul cercetărilor primare, pe malul apelor revărsate din râul Prut, locul unde se presupune că au pescuit tinerii, polițiștii de frontieră au depistat o ambarcațiune, fără numere de înregistrare. La fel, la o distanță de circa 50 metri de barcă, ascunse în vegetație, s-au descoperit un aparat cu fire electrice pentru prinderea peștelui și un minciog cu fire electrice.

În prezent, investigațiile continuă cu scopul stabilirii tuturor circumstanțelor, în cazul că va fi demonstrată vinovăția acestora, conform art.234 CP al RM, persoanele riscă amendă în mărime de la 200 la 700 u.c. sau muncă neremunerată în folosul comunității de la 180 ore la 240 ore, sau închisoare de până la un an.


De menționat că pe parcursul ultimilor ani, tinerii au fost sancționați de mai multe ori pentru încălcarea regimului zonei de frontieră, pescuit ilicit, tăierea ilicită a produselor lemnoase, ultragierea polițiștilor de frontieră.

NOTĂ: Din data de 1 aprilie curent și pe parcursul a 75 de zile consecutive, pe teritoriul Republicii Moldova este stabilită perioada de prohibiţie în obiectivele acvatice piscicole naturale. Totodată, precizăm că pe perioada Stării de Urgență a fost sistat procesul de eliberare a permiselor de acces în zona de frontieră și a autorizațiilor de activitate în unele sectoare ale frontierei, excepții sunt doar pentru activitățile ce nu suportă amânare. Suplimentar, este limitat accesul persoanelor și desfășurarea unor activități în zona de frontieră, în limitele fâșiei de protecție a frontierei de stat.


Moldova

Accident la Sângerei: Un bărbat a murit la spital, lovit de un automobil

Un bărbat de 51 de ani, locuitor al satului Iabloana din raionului Glodeni, a murit la spital, după ce a fost lovit de un automobil în timp ce mergea pe carosabil.

Publicat

Accidentul s-a produs ieri, 9 mai, în jurul orei 23:00, în apropiere de localitatea Biruința din raionul Sângerei, transmite Știri.md.

În urma impactului, bărbatul a fost transportat la spitalul din Bălți, însă din cauza traumelor primite a decedat.

Oamenii legii au stabilit că la volanul automobilului Volkswagen se afla un bărbat de 33 de ani, care se deplasa din orașul Florești spre Bălți și din cauza vizibilității reduse nu a observat pietonul.


Pe acest caz a fost pornit un proces penal, iar circumstanțele se stabilesc.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Reacția hilară a unui șofer băut când a văzut ce a arătat aparatul Drager, la Hîncești

Un șofer s-a scărpinat la ceafă când a văzut rezultatul testului alcoolscopic, după ce a fost prins băut la volan de polițiști în localitate Ciuciuleni, din raionul Hîncești.

Publicat

Este vorba despre un șofer în vârstă de 32 de ani care se deplasa la volanul unui automobil de marca Peugeot când a fost tras pe dreapta de un echipaj al INSP, transmite Deschide.MD

În timpul discuției cu șoferul, oamenii legii au simțit de la acesta un miros puternic de alcool așa că au decis să-l testeze cu aparatul Drager. În urma controlului, rezultatele testului au arătat că bărbatul avea o concetrație de 1,77 mg/l de alcool în aerul expirat.

Pe numele șoferului a fost pornit un dosar penal, iar acesta ar putea rămâne fără permis de conducere.



Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Bărbat prins „mort” beat la volan, în raionul Hâncești, de Paștele Blajinilor

A doua zi de Paștele Blajinilor se sărbătorește în liniște, în familie.

Publicat

Nu și pentru un bărbat de 32 de ani din Ciuciuleni, raionul Hîncești. Cu doar câteva minute în urmă, acesta a fost depistat și înlăturat de inspectorii de patrulare de la volanul mașinii până a produce o adevărată tragedie pe drumuri.

Bărbatul se afla în stare de ebrietate, alcooltestul a arătat o alcoolemie de 1.77 mg/l.


video: youtube.com/Vadim Ungureanu


Citește mai departe

topul săptămânii