Rețele de socializare

Ediție TV

/VIDEO/ Cadavru aruncat într-o mină părăsită

Și-ar fi omorât amica de pahar și a aruncat cadavrul femeii într-o mină părăsită. Un tânăr de 28 de ani și-ar putea petrece tot restul vieții după gratii.

Publicat

Totul a ieșit la iveală după ce, în seara de șase aprilie, cadavrul femeii a fost găsit în mina din orășelul Cricova. Medicul legist, venit împreună cu poliția la fața locului, ar fi constatat că pe corpul victimei sunt o mulțime de semne de violență, mai ales în regiunea capului. Forțele de ordine au stabilit că femeia decedată avea 36 de ani și locuia în Cricova. La scurt timp, oamenii legii l-au găsit și pe suspect. S-a stabilit că bănuitul se cunoștea cu victima, iar în ajun cei doi ar fi consumat alcool acasă la tânăr. La un moment dat, între ei s-a iscat o ceartă, iar suspectul ar fi luat-o la pumni și picioare pe femeie. După câteva lovituri puternice în regiunea capului, victima a căzut la pământ.

Când și-a dat seama că ar fi omorât-o, tânărul ar fi luat cadavrul și l-a dus în mina părăsită. Acum suspectul este reținut pentru 72 de ore, iar dacă vina-i va fi dovedită, el riscă până la 20 de ani de pușcărie sau detenție pe viață.

echipa.md


Ediție TV

/VIDEO/ Și-a ucis tatăl în bătăi

UN BĂRBAT RISCĂ SĂ FIE PRIVAT DE LIBERTATE PE UN TERMEN DE 15 ANI

Publicat

Și-ar fi ucis tatăl în bătăi. Pe acest caz a fost reținut un bărbat, originar din Chișinău, cu vârsta de 40 de ani. Poliția a fost alertată prin intermediul Serviciul 112, la care a apelat fiica victimei, care a declarant că și-a găsit tatăl zăcând la podea. Totul s-a întâmplat pe data de 8 octombrie, într-un apartament din sectorul Ciocana al capitalei.

La fața locului a intervenit echipajul de poliție înpreună cu medicul legist, care au constatat că decesul a parvenit din cauza traumelor suferite în urma bătăii. La fel, oamenii legii au stabilit că, suspectul este fiul decedatului. Individul a fost audiat chiar la locul faptei. Acesta a comunicat că a săvârșit fapta în stare de ebrietate și a povestit amănunțit cum a avut loc crima.

Este de menționat că individul nu este la prima abatere, fiind anterior judecat pentru furt. Actualmente, acesta este reținut pe un termen de 30 de zile pentru violența în familie care a dus la decesul victimei. Bărbatul riscă pușcărie de până la 15 ani.


echipa.md

 


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ Vindea marijuana, la Orhei

O FEMEIE VA FI TRASĂ LA RĂSPUNDERE REPETAT PENTRU COMERCIALIZAREA DROGURILOR

Publicat

Până la 7 ani de pușcărie. Așa pedeapsă riscă o femeie de 52 de ani din raionul Orhei. Aceasta a fost reținută pe faptul comercializării marijuanei pe teritoriul raionului. În urma informaței primite de la o sursă veridică, poliția a inițiat investigații cu infiltrarea unui polițist sub acoperire. Acesta a constatat că femeia vindea marijuana învelită în pachețele de hârtie, la un preț de 30 de lei, pentru fiecare pachet.

În acest context, după documentare, pe data de 14 octombrie, oamenii legii au desfășurat percheziții în locuința femeii. Ulterior, au fost ridcați bani obținuți în urma comercializării narcoticelor, semințe de cânepă, un caiet și o caserolă cu urme de masă vegetală, dar și un aparat artisanal pentru consumul drogurilor.

Substanțele vegetale urmează să fie transmise către laborator pentru expertize speciale. Femeia riscă detenție pe un termen de până la 7 ani. La momentul actual, aceasta este cercetată în libertate. Cazul va fi investigat în continuare, în vederea identificării altor persoane implicate.


echipa.md

 


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ Strivit de o mașină, în mijlocul drumului

ȘOFERUL A FUGIT DE LA FAȚA LOCULUI, DAR A FOST IDENTIFICAT LA SCURT TIMP

Publicat

Treagedie la satul Peresecina din raionu Orhei. Potrivit unui portal de știri, un bărbat de 53 de ani ar fi adormit beat în mijlocul drumului și a fost strivit de un automobil. Poliția a fost sesizată pe data de 19 octombrie, în jurul orelor 20.30 de către un martor ocular precum că, pe strada centrală din localitate a fost tamponat un pieton. Imediat după impact, șoferul a fugit de la fața locului. Forțele de oridne au început să-l caute, iar la scurt timp au dat de urmele individului.

Din nefericire, medicii de pe ambulanță au putut doar să constatate decesul pietonului cu vârsta de 53 de ani. Șoferul fiind supus testării alcoolscopice, s-a constatat că nu se afla băut la volan. La momentul actual alte circumstanțe se stabilesc.

echipa.md

 


Citește mai departe

topul săptămânii