Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ Un milion jumătate de EURO, descoperiți într-un TIR, la Leușeni. Cui aparține TIR-ul și ai cui ar fi banii

În dimineața zilei de 18 aprilie, în jurul orei 10:30, la intrarea în punctul vamal Leușeni, a intrat un TIR de marca Mercedes Actros, înregistrat în R.Moldova cu numerele DES 991, la volanul căruia se afla V. Gurschi, un șofer în vârstă de 36 de ani. 

Publicat

Conform procedurilor, TIR-ul a fost supus verificărilor, iar în timpul controlului de rigoare, pur întâmplător, vameșii au depistat în cabina șoferului, mai exact în dormitor, mai multe pachete și cutii cu bancnote de 20 și 50 de euro.

Fiind numărate toate bancnotele s-a stabilit că suma ar fi aproximativ 1.590.660 de euro, iar despre acest caz imediat au fost sesizate toate organele abilitate, inclusiv procurorii PCCOCS. Surse apropiate anchetei ne-au comunicat că TIR-ul aparține companiei de transport internațional de mărfuri Disofi-Trans SRL.

Potrivit surselor Deschide.MD, banii ar fi provenit din contrabanda cu țigări și ar aparține unui cunoscut interlop din Băcioi.


 


Advertisement

Moldova

/FOTO/ Un șofer a tamponat mortal o bătrână, în timp ce efectua o depășire

O femeie de 71 de ani a decedat în urma unui accident rutier care s-a produs în seara de 9 mai în orașul Râbnița. De vină ar fi un șofer de 30 de ani, care a încercat o depășire periculoasă.

Publicat

Potrivit autorităților din stânga Nistrului, accidentul s-a produs în jurul orei 19:00, în apropiere de lacul Comsomolist din orașul Râbnița, transmite Newsmaker.MD.

Un bărbat de 30 de ani care conducea un Seat a accelerat pentru a efectua o depășire, însă a pierdut controlul volanului. Mașina a lovit o femeie de 71 de ani care se deplasa pe acostament în direcția satului Șmalena.

În urma impactului, femeia a decedat până la sosirea ambulanței.



Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Tânără însărcinată, ajutată de polițiștii din Bălți să ajungă la maternitate

Clipe de panică pentru o tânără însărcinată. Avea nevoie să ajungă rapid la spital, însă ambuteiajele din orașul Bălți creau impedimente. Viitoarea mamă a fost ajutată de un echipaj de poliție.

Publicat

Totul a avut loc în data de 09 mai. potrivit oamenilor legii din Bălți, de către un echipaj de poliție s-a apropiat şoferul unui automobil, care a solicitat ajutor, pentru a ajunge mai rapid la spital.

În automobil cu el se afla soţia însărcinată, care avea o necesitate urgentă de a ajunge la maternitate.

Poliţiştii au reacţionat imediat şi i-au escortat maşina până la instituția medicală, unde femeia a fost preluată de medici.



Citește mai departe

Moldova

/FOTO/ Un tânăr a doborât cu mașina un gard și un copac, la Dubăsari

Un tânăr a ajuns la spital, după ce mașina cu care se deplasa a fost implicată într-un accident rutier.

Publicat

Incidentul a avut loc în această dimineață, în jurul orei 10:55, pe drumul central din localitatea Cocieri, din raionul Dubăsari, transmite deschide.md

Este vorba despre un tânăr în vârstă de 27 de ani care se deplasa la volanul unui autmobil de marca Volkswagen Touran.

Din motive încă necunoscute, șoferul a pierdut controlul volanului, iar mașina a derapat de traseu și s-a izbit într-un gard pe care l-a doborât, iar ulterior a fost proiectat într-un copac pe care la fel l-a pus la pământ.


În urma impactului, mașina a fost avariată, iar tânărul a fost preluat de o ambulanță și transportat la spitalul din Criuleni cu mai multe traumatisme.


Citește mai departe

topul săptămânii