Rețele de socializare

Moldova

Un bărbat din Israel, declarat anterior indezirabil pe teritoriul RM, prins pe străzile capitalei

Un bărbat originar din Israel, declarat anterior indezirabil pe teritoriul Republicii Moldova, a fost reținut din nou de forțele de ordine din țara noastră.

Publicat

Ofițerii Biroului migrație şi azil al MAI au intrat în posesia informației referitor la un cetățean străin, originar din Israel, care se află pe teritoriul țării cu încălcarea regulilor de ședere.

În urma investigațiilor efectuate, s-a stabilit că, în septembrie 2019, străinul a fost declarat persoană indezirabilă pe teritoriul Republicii Moldova pe o perioadă de 5 ani și îndepărtat din Republica Moldova. Conștientizând că prezintă pericol pentru ordinea publică, acesta a intrat pe teritoriul țării evitând intenționat controlul de frontieră.

Străinul manifesta prudență maximă și ieșea doar noaptea din casă.


Recent, ofițerii BMA l-au reținut pe străin în municipiul Chișinău și au înaintat un demers în Judecătoria Chișinău, care a dispus luarea în custodie publică pe o perioadă de 30 zile cu plasarea în Centrul de plasament temporar al străinilor al BMA.

Ofițerii BMA urmează să îndepărteze sub escortă străinul de pe teritoriul țării.


Moldova

/FOTO/Accident în localitatea Nemțeni ! S-a răsturnat peste pod cu motocicleta

Un tânăr de 18 ani a ajuns, pe data de 26 septembrie, la spital după ce motocicleta pe care o conducea s-a răsturnat.

Publicat

Potrivit poliției, totul s-a întâmplat în localitatea Nemțemni, rainul Hâncești.

Ajunși la fața locului, polițiștii au că tânărul de 18 ani, conducând o motocucletă cu viteză excesivă, a pierdut controlul volanului, a derapat de pe șosea și s-a răsturnat peste pod în râul care curge prin sat.

Motociclistului i-a fost acordat primul ajutor medical după care a fost transportat de urgență la Spitalul Raional Hâncești.


Poliția investighează toate circumstanțele producerii accidentului.

protv.md


Citește mai departe

Moldova

/FOTO/Lucrările de demontare, de pe acoperișul clădirii Filarmonicii, a părților constructive cu risc de prăbușire continuă

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență continuă gestionarea situației după lichidarea incendiului de la Filarmonica Națională din municipiul Chișinău.

Publicat

La 27 septembrie salvatorii și pompierii au misiunea de a demonta de pe acoperișul clădirii părțile constructive cu risc de prăbușire. La fața locului sunt antrenați 20 de angajați IGSU, efectiv de trupă și comandă, dar și mai multe unități de tehnică.

Pentru efectuarea lucrărilor complexe la Filarmonică este utilizată și autoscara BRONTO din dotarea Inspectoratului. Prin intermediul acestei tehnici, pompierii vor dezasambla părțile constructive ale acoperișului, care reprezintă un pericol iminent. Lucrările vor fi desfășurate pe parcursul zilei, pentru ca pe data de 28 septembrie experții să poată evalua starea edificiului.

Gestionarea situației la Filarmonica Națională este monitorizată strict de conducerea IGSU în persoana șefului Inspectoratului, general –maior Mihail Harabagiu.


La fața locului funcționează Statul Major al IGSU pentru organizarea activităților eficiente în lichidarea consecințelor incendiului devastator.


Citește mai departe

Moldova

Moldovean găsit mort în Irlanda.

Tânărul în vârstă de 29 de ani a fost găsit la marginea drumului.

Publicat

Drumul a fost închis lângă locul tragediei în așteptarea examinării tehnice.
Cadavrul moldoveanul în vârstă de 29 de ani a fost descoperit în apropierea unui scuter electric la marginea unui drum din comitatul Meath, Irlanda, la primele ore ale zilei de 25 septembrie.

Tânărul locuia într-o casă, aproape de locul unde a fost găsit, și se mutase în Irlanda de trei luni. El urma să se căsătorească în următoarele săptămâni cu logodnica sa care locuiește în Moldova.

Forțele de ordine locale a spus că au sosit la fața locului la aproximativ 02:50 dimineața, în urma rapoartelor despre un bărbat inconștient întins pe drum. Potrivit acestora, bărbatul care călătorea cu un scuter electric din direcția Slane, a fost tratat de serviciile de ambulanță, dar ulterior a fost declarat mort.


Drumul a fost închis în așteptarea unei examinări tehnice și au fost introduse devieri locale. La moment, polițiștii i-au în calcul că acest incident ar putea fi, posibil, o coliziune rutieră și au făcut apel la martori. Aceștia au cerut ca persoanele care dețin informații despre tragicul incident să se adreseze polițiștilor.


Citește mai departe

topul săptămânii