Rețele de socializare

Moldova

Pasagerii dintr-un maxi-taxi sfidează măsurile anti-COVID

Regulile necesare pentru lupta cu pandemia sunt sfidate de pasagerii care călătoresc cu transportul în comun, iar șoferul nu a reacționat în niciun fel la această situație.

Publicat

Dintr-un filmuleț publicat pe o rețea de socializare se observă cum pasagerii dintr-un microbuz de pe ruta Chișinău – Gălești sunt fără măști de protecție sau mănuși, iar șoferul nu suflă o vorbă. 

Tot din imaginile video observăm că oamenii sunt revoltați de faptul că nu le sunt eliberate bilete de călătorie. Pasagerii sunt indignați că achită pentru această călătorie, dar fără a fi siguri de condiții și confort în transport, sau că vor ajunge la destinație. „Șoferul dat a ignorat toate principiile morale și etice față de acești pasageri și nu i-au transportat până la destinație”, se menționează în mesajul care însoțesc imaginile video.

Amintim că, în luna iunie curent, pe traseele naționale și în incinta gărilor din zonele Centru, Nord și Sud, Agenția Națională Transport Auto (ANTA), în comun cu Inspectoratul Național de Securitate Publică (INSP) au desfășurat activități de monitorizare și constatare a cazurilor de nerespectare a regulilor de protecție și a măsurilor de prevenire a infectării cu COVID–19 de către pasageri și conducătorii auto pe rute regulate, dar și de către administrația și angajații gărilor auto.  În cadrul verificărilor efectuate de către inspectori, au fost constatate mai multe cazuri de abatere de la recomandările Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică.


Astfel, inspectorii ANTA și INSP nu au recurs la întocmirea proceselor verbale și sancționarea cazurilor de încălcare constatate, ci doar au avertizat pasagerii, conducătorii auto, angajații gărilor și reprezentanții administratorilor de rute, despre necesitatea respectării stricte a regulilor de prevenire a infectării cu COVID–19 și despre sancțiunile ce pot fi aplicate pentru acest tip de încălcări.

deschide.md

 


Moldova

/VIDEO/ O tânără a fost pungășită într-un microbuz de rută și a rămas fără portmoneu. Poliția a prins hoața

Polițiștii Secției combatere infracțiuni în locuri publice și transport urban din cadrul Direcției de Poliție a mun. Chisinău, fiind implicați în activități de prevenire și contracarare a furturilor din buzunare în transportul public din capitală, în flagrant delict au reținut o femeie care a sustras un portmoneu.

Publicat

Aceasta s-a dovedit a fi în vârstă de 33 de ani, anterior judecată pentru comiterea infracțiunilor analogice.

Cazul a avut loc ieri 22 septembrie, în timp ce suspecta se deplasa cu microbuzul de pe linia 166, pe ascuns a sustras din rucsacul unei tinere portmoneul în care se aflau mijloace bănești și actele de identitate. Ulterior suspecta cu bunul sustras a încercat să părăsească locul comiterii infracțiunii, dar a fost reținută de polițiști.

Femeia a fost escortată la inspectorat pentru audieri. În cadrul acțiunilor procesual penale aceasta și-a recunoscut vina iar portmoneul sustras a fost întors proprietarei.


Pe cazul dat a fost inițiată o cauză penală în conformitate cu prevederile art. 192 CP Pungășie. Pentru fapta sa conform legislației femeia riscă amendă în mărime de până la 42 500 lei, muncă neremunerată în folosul comunității de la 180 la 240 de ore, sau închisoare de până la 2 ani.

În context, Poliţia Capitalei recomandă cetăţenilor:

-Cînd aşteptaţi mijlocul de transport public la staţie, acordaţi maximă atenţie persoanelor ce au un comportament suspect, lângă DVS.


-Pregătiţi din timp banii pentru achitarea călătoriei , înainte de a urca în transport.

-Evitaţi să citiţi în timpul călătoriei, deoarece puteţi deveni ţinta hoţului de buzunare.

-Evitaţi să păstraţi banii în buzunarele din spate.


-Nu uitaţi, majoritatea hoţilor de buzunare sunt permanent îmbrăcaţi elegant, şi pot avea o vârstă diferită.

Citește mai departe

Moldova

Incendiu într-un bloc de locuit, la Bălți: Doi adolescenți au ajuns la spital

Pe 22 septembrie angajații IGSU din nordul țării au fost alertați pentru a interveni la lichidarea unui incendiu izbucnit într-un bloc de locuit de pe strada Decebal nr.33 din municipiul Bălți.

Publicat

Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 23:04. Potrivit primelor informații un incendiu a izbucnit în interiorul unui apartament de la etajul 5. La fața locului, pentru intervenție au fost trimise 2 echipe de salvatori și pompieri. Ajunși la fața locului angajații IGSU au stabilit că ard bunurile materiale din interiorul unei locuințe. Pompierii au reușit lichidarea incendiului fără ca acesta să afecteze alte apartamente.

În urma arderii două persoane au avut de suferit. Un minor în vârstă de 17 ani și un tânăr în vârstă de 18 ani au primit intoxicații cu produsele de ardere. Ambii tineri au fost transportați pentru ulterioare îngrijiri la spitalul municipal din Bălți. Circumstanțele și cauza producerii incendiului urmează a fi stabilite. Potrivit IGSU în ultimele 24 de ore, salvatorii și pompierii au intervenit în 82 situații de risc.


Citește mai departe

Moldova

/FOTO/ Accident terifiant, în Italia. Un șofer moldovean a murit după ce s-a tamponat frontal cu o altă mașină

Accident tragic în Italia. Un șofer moldovean de 54 de ani a murit după ce s-a tamponat cu o altă mașină.

Publicat

Totul s-a întâmplat în data de 20 septembrie, în provincia Rovigo din regiunea Veneto. Presa italiană scrie că Nicolae Sârbu, un moldovean de 54 de ani se deplasa cu mașina sa BMW 530 de culoare gri când la un moment dat a fost tamponat violent de o altă mașină de model Fiat Punto, condusă de un italian de 56 de ani. Preliminar se cunoaște că italianul pe nume Lauro Girotto ar fi virat la stânga fără a se asigura.

După coliziunea aproape frontală și extrem de violentă, mașina italianului a luat foc și a fost proiectată la circa 30 de metri înainte, șoferul  a rămas blocat în interior și a murit carbonizat.

Iar mașina moldoveanului mai întâi s-a răsturnat de câteva ori pe șosea, apoi a fost proiectată într-un șanț. Și acest automobil a luat foc. În mașină s-au declanșat Airbag-urile, însă, din nefericire, asta nu l-a salvat pe moldoveanul care nu avea centura de siguranță cuplată.


Impactul a fost atât de violent încât atât moldoveanul, cât și celălalt șofer au murit la fața locului. Singurul care a supraviețuit a fost un român pe nume Alin, în vârstă de 30 de ani care se afla ca pasager în mașina lui Nicolae.

Nicolae Sârbu locuia într-o comună vecină împreună cu fiul său și lucra la o pepinieră.

„Îl cunoșteam pe Nicolae –  explică Silvio, un cetățean român care locuiește pe aceeași stradă. Era o persoană întotdeauna foarte atentă la familia sa și care se gândea doar la muncă. Un om liniștit.”


Nicolae Sârbu a lăsat orfani doi copii, un băiat și o fată.


echipa.md

 

Citește mai departe

topul săptămânii