Rețele de socializare

Moldova

O șoferiță care a urcat drogată la volan și a ucis trei oameni în accident a încercat să scape de sentință

O locuitoare a raionului Edineț, care acum un an a urcat drogată la volan și a provocat un grav accident rutier, soldat cu decesul a trei persoane, a vrut să scape de închisoare.

Publicat

Asta după ce acum două luni, Judecătoria raionului Edineț a condamnat-o pentru cele comise la 7 ani închisoare cu executare și i-a anulat permisul de conducere. De asemenea, aceasta a fost obligată să achite succesorilor părților vătămate prejudicii morale și materiale în sumă totală de 474 mii lei, iar încă 17 mii de lei urmând să achite în contul statului pentru cheltuieli de judecată.

Avocatul inculpatei a contestat verdictul, solicitând casarea sentinței primei instanțe şi pronunțarea unei hotărâri, prin care clienta sa să fie condamnată la o pedeapsă neprivativă de libertate.

Procurorii au adus însă suficiente probe care au confirmat vinovăția inculpatei, astfel încât Colegiul penal al Curţii de Apel Bălți a respins apelul avocatului, menținând sentința contestată, fără modificări.


Tragedia s-a produs în seara zilei de 25 septembrie 2019, după o petrecere, când inculpata, în vârstă de 26 de ani, a urcat în stare de ebrietate narcotică la volanul unui BMW, având în calitate de pasageri 4 bărbați. Deplasându-se pe traseul G3 din direcția satului Volodeni spre Edineț, aceasta a intrat pe banda de contrasens, tamponând un autoturism de model ”Volkswagen Golf” care circula regulamentar.

În rezultatul impactului, conducătorul mașinii VW a decedat pe loc, iar doi pasageri din BMW s-au stins la spital.

Raportul de constatare a indicat prezența în organismul șoferiței a compușilor chimici activi ai canabisului.


Decizia este executorie, dar cu drept de atac la Curtea Supremă de Justiție.

Advertisement

Moldova

/VIDEO/ Cursele ilegale din parcul Valea Trandafirilor: Reacția poliției

Inspectoratul Național de Securitate Publică s-a autosesizat în baza secvențelor video apărute în unele surse media, în care se observă doi șoferi, care se deplasează cu mașinile prin parcul Valea Trandafirilor din capitală.

Publicat

Cazul a fost înregistrat și urmează să identificăm proprietarii automobililor care apar în imaginile video și stabilirea persoanelor care se aflau la volan în timpul comiterii încălcării.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Un șofer a intrat cu BMW-ul într-un copac: Tânărul a decedat

Un grav accident rutier s-a produs astăzi, în localitatea Caragaș din stânga Nistrului.

Publicat

În urma impactului un tânăr în vârstă de 34 de ani și-a pierdut viața, transmite Știri.md.

Postul ТСВ Приднестровье pe canalul său de Telegram scrie că șoferul a pierdut controlul volanului și s-a lovit într-un copac.

Sursa citată menționează că șoferul a decedat la spital.


Alte circumstanțe se stabilesc.


 


Citește mai departe

Moldova

/FOTO/ Femeie accidentată pe o trecere de pietoni, în capitală

O femeie a fost lovită de o mașină pe o trecere de pietoni din capitală.

Publicat

Totul a avut loc în seara de 22 ianuarie, pe strada Valea Crucii din sectorul Botanica al capitalei. Imaginile de la fața locului au fost postate pe o rețea de socializare de către un martor ocular.

Autorul postării a scris: „Noaptea trecută un pieton a fost lovit pe trecerea de pietoni în sectorul Botanica str.Valea Crucii de un automobil Renault Kango.”

Deocamdată nu se cunosc detalii despre starea femeii accidentate.


Revenim cu detalii…

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii