Rețele de socializare

Ediție TV

/VIDEO/ A sunat singur la 112

Și-a ucis amicul de pahar în bătăi, iar apoi s-a predat poliției. Cazul terifiant a fost înregistrat pe data de 6 octombrie, în jurul orei 01.00, noaptea în localitatea Răscăieți, din raionul Ștefan Vodă.

Publicat

Un tânăr de 26 de ani a apelat la Serviciul 112 după ajutor medical pentru un bărbat de 45 de ani, comunicând că ultimul a fost bătut crunt. Prin urmare, la fața locului a fost direcționată o echipă de medici, dar și poliția. Oamenii legii au stabilit că în noaptea tragediei, individul de 26 de ani, împreună cu victima, se aflau în ospeție la o femeie de 37 de ani și serveau băuturi alcoolice.

La un moment dat, între cei doi bărbați s-a iscat o ceartă, care a trecut în bătăi cu pumnii și picioarele. Suspectul a aplicat victimei numeroase lovituri în regiunea capului. La un moment dat, victima și-ar fi pierdut cunoștința, iar bănuitul a pus-o în salonul mașinii, iar apoi a apelat la medici după ajutor.

Din nefericire, medicii nu au putut decât să constate moartea bărbatului de 45 de ani. Cadavrul a fost transportat la Centrul de Medicină Legală, pentru a fi stabilită cu exactitate cauza decesului. În prezent suspectul este reținut pentru 72 de ore, iar pentru crima comisă, acesta riscă ani grei de pușcărie.

echipa.md


Ediție TV

/VIDEO/ Adusă la spital cu elcopterul

Femeia de 64 de ani care acum două zile a suferit arsuri după ce o butelie cu gaz a explodat la ea în locuință a fost transportată de la spitalul din Fălești, la Chișinău, cu un elicopter SMURD, venit din Iași, România.

Publicat

Operațiunea de transportare a avut loc în data de 26 ianuarie. Paramedicii români au preluat pacienta de la Fălești și au transportat-o până pe stadionul Dinamo din Chișinău.

Din fericire, pe parcursul zborului, femeia nu a suferit careva complicații. Ea a fost preluată de o echipă de la AVIASAN și dusă la Centrul Republican de Leziuni Termice pentru următoarele investigații și tratament.

Amintim că nenorocirea s-a produs în data de 24 ianuarie, în localitatea Risipeni din Raionul Fălești.


În casa femeii de 54 de ani a explodat o butelie cu gaz. Din fericire, femeia a scăpat cu zile, iar în continuare, medicii din capitală vor lupta pentru viața și sănătatea ei.

echipa.md


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ Prinși cu droguri în buzunar

Comportamentul suspect i-a dat de gol pe doi tineri din capitală. Indivizii au fost reținuți în sectorul Botanica unul după altul. Ambii se plimbau cu droguri în buzunar.

Publicat

Primul caz a avut loc în data de 25 ianuarie. Conform comunicatului oferit de IGC, un tânăr de 18 ani a fost observat de echipajul de patrulare auto pe strada Cuza Vodă. Individul a manifestat un comportament inadecvat imediat cum a dat ochii cu carabinierii. Prin urmare, suspectul a fost oprit și audiat. În timpul discuției, tânărul a recunoscut că deține asupra sa trei pachețele cu droguri. Al doilea caz a avut loc în ziua următoare pe bulevardul Traian.

Carabinierii au observat un individ de 28 de ani care a dat dovadă de un comportament suspect. Tânărul a fost stopat pentru verificări. Acesta a scos din mânecă un pachețel din hârtie, cu o substanță verzuie,cu miros specific. Narcoticele au fost predate imediat angajaților IGC. În ambele cazuri, bărbații au fost conduși la Inspectorat de poliție pentru documentare.

echipa.md


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ Contrabandă cu piese auto de 3.000.000 de lei, la Ștefan Vodă: Poliția de frontieră a destructurat gruparea criminală

Contrabandă cu piese de schimb și accesorii auto în valoare de trei milioane de lei, contracarată. Pe acest caz au fost reținuți patru indivizi cu vârstele între 40 și 50 de ani, unul fiind cetățean al Ucrainei, iar restul moldoveni.

Publicat

Suspecții au ajuns în vizorul oamenilor legii după o informației operativă, precum că mai mulți indivizi aduc ilegal bunuri din statul vecin. După mai mult timp de urmărire s-a aflat că, după ce aduceau piesele auto din Ucraina, bărbații le ascundeau în mai multe depozite improvizate, în regiunea raionului Ștefan Vodă. Ulterior, piesele și accesoriile auto erau comercializate angro pe piața internă.

Poliția a dispus de un șir de percheziții în locurile de depozitarea bunurilor, de unde a fost ridicată marfă în valoare totală de 3 milioane de lei. Actualmente, toți patru indivizi au fost reținuți, iar pentru infracțiunea comisă aceștia riscă pedeapsă cu detenție pe un termen de până la 10 ani.

Forțele de ordine moldovenești în conlucrare cu poliția din Ucraina continuă urmărirea în vederea identificării tuturor persoanelor complice în activitatea ilegală.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii