Rețele de socializare

Ediție TV

/VIDEO/ Se droga în plină stradă

Fără pic de frică sau rușine. Tânăr de 26 de ani a fost reținut în timp ce consuma droguri pe o stradă din capitală. Totul s-a întâmplat în amiaza zilei de 11 octombrie.

Publicat

Individul a fost observat de o patrulă de carabinieri pe strada Vasile Lupu din sectorul Buiucani. Acesta consuma inhala cu miros specific, dintr-un aparat confecționat artizanal. La fața locului a fost chemat imediat un echipaj de poliție.

Ulterior, tânărul de 26 de ani a fost transportat la sectorul de poliție pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.

În acest context, IGC vine cu o îndemnare către cetățeni, în cazul în care sunt observate persoane sub influența drogurilor, pentru prevenirea unei tragedii sau situații de risc, să apeleze la Serviciul 112 sau la cea mai apropiată patrulă de carabinieri.

echipa.md


Ediție TV

/VIDEO/ Adusă la spital cu elcopterul

Femeia de 64 de ani care acum două zile a suferit arsuri după ce o butelie cu gaz a explodat la ea în locuință a fost transportată de la spitalul din Fălești, la Chișinău, cu un elicopter SMURD, venit din Iași, România.

Publicat

Operațiunea de transportare a avut loc în data de 26 ianuarie. Paramedicii români au preluat pacienta de la Fălești și au transportat-o până pe stadionul Dinamo din Chișinău.

Din fericire, pe parcursul zborului, femeia nu a suferit careva complicații. Ea a fost preluată de o echipă de la AVIASAN și dusă la Centrul Republican de Leziuni Termice pentru următoarele investigații și tratament.

Amintim că nenorocirea s-a produs în data de 24 ianuarie, în localitatea Risipeni din Raionul Fălești.


În casa femeii de 54 de ani a explodat o butelie cu gaz. Din fericire, femeia a scăpat cu zile, iar în continuare, medicii din capitală vor lupta pentru viața și sănătatea ei.

echipa.md


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ Prinși cu droguri în buzunar

Comportamentul suspect i-a dat de gol pe doi tineri din capitală. Indivizii au fost reținuți în sectorul Botanica unul după altul. Ambii se plimbau cu droguri în buzunar.

Publicat

Primul caz a avut loc în data de 25 ianuarie. Conform comunicatului oferit de IGC, un tânăr de 18 ani a fost observat de echipajul de patrulare auto pe strada Cuza Vodă. Individul a manifestat un comportament inadecvat imediat cum a dat ochii cu carabinierii. Prin urmare, suspectul a fost oprit și audiat. În timpul discuției, tânărul a recunoscut că deține asupra sa trei pachețele cu droguri. Al doilea caz a avut loc în ziua următoare pe bulevardul Traian.

Carabinierii au observat un individ de 28 de ani care a dat dovadă de un comportament suspect. Tânărul a fost stopat pentru verificări. Acesta a scos din mânecă un pachețel din hârtie, cu o substanță verzuie,cu miros specific. Narcoticele au fost predate imediat angajaților IGC. În ambele cazuri, bărbații au fost conduși la Inspectorat de poliție pentru documentare.

echipa.md


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ Contrabandă cu piese auto de 3.000.000 de lei, la Ștefan Vodă: Poliția de frontieră a destructurat gruparea criminală

Contrabandă cu piese de schimb și accesorii auto în valoare de trei milioane de lei, contracarată. Pe acest caz au fost reținuți patru indivizi cu vârstele între 40 și 50 de ani, unul fiind cetățean al Ucrainei, iar restul moldoveni.

Publicat

Suspecții au ajuns în vizorul oamenilor legii după o informației operativă, precum că mai mulți indivizi aduc ilegal bunuri din statul vecin. După mai mult timp de urmărire s-a aflat că, după ce aduceau piesele auto din Ucraina, bărbații le ascundeau în mai multe depozite improvizate, în regiunea raionului Ștefan Vodă. Ulterior, piesele și accesoriile auto erau comercializate angro pe piața internă.

Poliția a dispus de un șir de percheziții în locurile de depozitarea bunurilor, de unde a fost ridicată marfă în valoare totală de 3 milioane de lei. Actualmente, toți patru indivizi au fost reținuți, iar pentru infracțiunea comisă aceștia riscă pedeapsă cu detenție pe un termen de până la 10 ani.

Forțele de ordine moldovenești în conlucrare cu poliția din Ucraina continuă urmărirea în vederea identificării tuturor persoanelor complice în activitatea ilegală.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii