Rețele de socializare

Ediție TV

/VIDEO/ Accident cumplit, la Edineț

Un accident grav s-a produs pe un traseu în apropierea localității Badragii Vechi, din raionul Edineț. Doi bărbați au avut nevoie de ajutorul medicilor, după ce autoturismul cu care se deplasau, s-a lovit într-un stâlp de la marginea carosabilului.

Publicat

Totul s-a întâmplat în seara de 14 octombrie, în jurul orei 21.00. La fața locului s-a deplasat un echipaj de poliție împreună cu mașina de ambulanță, care au stabilit că la volanul vehiculului se afla un bărbat de 48 de ani.

La bordul mașinii se afla și un pasager. Conducătorul vehiculului ar fi pierdut control asupra volanului, prin urmare a derapat de pe șosea și s-a tamponat într-un pilon electric amplasat la marginea drumului. Impactul a fost atât de puternic, încât mașina a fost proiectată în partea opusă a carosabilului. Ambii bărbați au suferit traume grave și au fost transportați în spital pentru a primi ajutor medical. Ulterior s-a stabilit că șoferul mașinii era în stare e de ebrietate la volan.

Acesta avea o concentrație de alcool 0.62 mg/l în aerul expirat. La momentul actual, toate circumstanțele se investighează.

echipa.md


Advertisement

Ediție TV

/VIDEO/ Două bătăi, aplanate de carabinieri

Weekend agitat pentru carabinieri. Aceștia au intervenit și pentru aplanarea a două conflicte violente. Primul caz a avut loc în amiaza de 24 octombrie, pe Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt.

Publicat

Oamenii legii l-au observat pe un tânăr cu o rană deschisă la cap de unde curgea sânge. Din fericire, acesta era conștient și le-a comunicat carabinierilor că a fost lovit în zona capului de către un necunoscut, care i-a furat apoi telefonul mobil, dar și toți banii pe care-I avea la el. Acesta l-a putut descrie pe agresor, iar la scurt timp, carabinierii au reținut și suspectul.

Este vorba de un tânăr de 23 de ani, locuitor al r-nului Căușeni, care a fost condus la IP Centru pentru documentare. Un alt incident a avut loc în seara zilei de 25 octombrie, pe strada Petru Zadnipru din sectorul Ciocana. De această dată, carabinierii au devenit martorii unui conflict între doi bărbați. Unul era doborât la pământ, iar celălalt îl lovea cu pumnii și picioarele. Forțele de ordine  au intervenit pentru a curma acțiunile violente și a calma spiritele.

La inspectorat a fost condus agresorul în vârstă de 30 de ani. În ambele cazuri, la fața locului a fost solicitată ambulanța. Cercetările continuă.

echipa.md


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ Un bărbat și-a spart capul după ce a alunecat pe treptele unei subterane din Chișinău. Victima a ajuns la spital

Un bărbat a fost cât pe ce să-și piardă viața după ce a căzut pe scările unei subterane. Totul s-a întâmplat pe data de 24 octombrie, în jurul orelor 17.00, în trecerea subterană amplasată la intersecția bulevardului Dacia cu Traian din sectorul Botanica al capitalei.

Publicat

Bărbatul a fost observat de trecători, zăcând pe scări într-o baltă de sânge. Un martor ocular a făcut mai multe poze și le-a postat pe o rețea de socializare. La fața locului imediat au fost chemați polițiștii împreună cu medicii de pe ambulanță, care au stabilit că victima ar fi alunecat de pe trepte în momentul în care a încercat să coboare în trecerea subterană.

Bărbatul a fost transportat la spital pentru a primi îngrijiri medicale. Alte circumstanțe ale cazului se stabilesc.

echipa.md


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ Femeie lovită de o mașină, pe trotuar

Clipe de panică pentru o femeie de 45 de ani din Chișinău. Aceasta a fost lovită în plin de o mașină, în timp ce mergea pe trotuar. Totul s-a întâmplat în data de 26 octombrie, în jurul orei 12.20, pe bulevardul Mircea cel Bătrân.

Publicat

Potrivit ofițerului de presă de la Poliția Capitalei, Natalia Stati, în momentul impactului la volanul vehiculului nu se afla nimeni. Șoferița, o femeie de 37 de ani și-ar fi parcat vehiculul în apropiere de locul impactului, însă a uitat să tragă frâna de mână.

Prin urmare, aceasta s-a dus la magazine să facă cumpărături, mașina ei, însă la un moment dat a început să meargă singură cu spatele și a lovit-o în plin pe femeia de 45 de ani. Ulterior, vehiculul a ajuns într-un copac. Șa fața locului a venit imediat un echipaj medical. Victima a fost dusă la spital cu diferite trauma.

Acum, oamenii legii investighează cazul, iar șoferița va fi pedepsită în funcție de gravitatea leziunilor pe care le-a suferit victima.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii