Moldova
/VIDEO/ Un tânăr în vârstă de 26 de ani, a fost reținut de poliției, pentru răpirea unui automobil
Un tânăr în vârstă de 26 de ani originar dintr-o localitate din r. Ialoveni, a fost reținut de către angajații poliției, fiind suspectat de răpirea unui automobil din or. Sângera mun. Chișinău.
Individul la data de 14 octombrie, în timp ce se afla în or. Sângera, a observat automobilul de marca ,,Opel Combo”, ce era parcat și proprietarul nu se afla prin preajmă a răpit unitatea de transport deplasându-se într-o direcție necunoscută. La fața locului proprietarul în vârstă de 46 de ani, a comunicat polițiștilor că pentru câteva minute a staționat iar cheile de la unitatea de transport se aflau în automobil. Prejudiciul cauzat a fost estimat de către bărbat la 50 000 lei.
În acest context ofițerii de investigație a Inspectoratului de Poliție Botanica din cadrul Direcției de Poliței nun. Chișinău, imediat au dispus un șir de măsuri speciale de investigație în depistarea automobilului cât și a individului, totodată fiind orientate toate subdiviziunile IGP cu privire la marca automobilului răpit. Urmare a orientării pe marginea cazului de către angajații INSP, automobilul a fost stopat în sat. Răzeni r. Ialoveni, fiind informați polițiștii IP Botanica.
Suspectul în comiterea infracțiunii a fost escortat la inspectorat pentru audieri și stabilirea tuturor circumstanțelor, iar în cadrul acțiunilor procesual penale acesta și-a recunoscut vina, comunicând că a răpit automobilul pentru a se plimba și a se deplasa la domiciliu. Acesta s-a dovedit a fi anterior judecat pentru infracțiuni analogice.
Tânărul este cercetat penal pentru ,,Răpirea mijlocului de transport”, care conform legislației se pedepsește cu închisoare de la 3 la 5 ani.
Moldova
/VIDEO/ Momentul în care un tânăr cade în gol într-un mall din Chișinău, filmat
Momentul în care un tânăr de 22 de ani cade de pe balustrada unui escalator dintr-un mall din Capitală a fost surprins de camerele de supraveghere din incinta centrului comercial.


Din imagini se vede cum tânărul a urcat pe balustrada escalatorului, însă și-a pierdut echilibrul și a căzut în gol, transmite Știri.md cu referire la Publika.md.
Imediat, la faţa locului au venit poliţiştii, care au fost alertaţi de administraţia complexului de magazine.
La scurt timp au venit şi medicii, care au preluat tânărul.
Acesta a fost transportat la Institutul de Medicină Urgentă.
Moldova
/VIDEO/ Lăsați să moară de frig pe marginea drumului în plină iarnă: Doi căţeluşi şi mama lor, aruncaţi în stradă, la Vatra
Imagini revoltătoare la Vatra. Doi cățeluși şi mama lor au fost puşi într-o ladă şi abandonaţi pe marginea unui drum.


Cineva, cel mai probabil un trecător, a filmat patrupezii şi a postat imagini pe o reţea de socializare şi anume pe o pagină a unui grup de voluntari care au grijă de animalele fără adăpost.
„Aceasta este Moldova. S-a întâmplat nu departe de Chişinău, la Vatra. Nu vă mirați de noile postări despre animale – câine împuşcat în mijlocul zilei, apoi un câine cu căţeluşii ei într-o ladă, care au fost aruncaţi pe drum. Câinele fiind legat cu un lanţ de ladă. Un căţeluş a murit îngheţat. Dumnezeu să-i pedepsească pe cei care au făcut acest gest”, a scris autorea imaginilor video.
Deocamdată nu cunoaştem dacă autorităţile s-au autosesizat privind acest caz.
Moldova
/FOTO/ Un tânăr de 22 de ani a căzut în gol într-un mall din Chișinău
Un tânăr a scăpat ca prin minune după ce ar fi căzut de la înălțime într-un mall din Chișinău.


În urma cercetărilor s-a stabilit că tânărul defapt are 22 de ani și se afla în mall împreună cu niște prieteni.
Din cele comunicate de prieteni s-a stabilit că aceștia au vrut să facă un filmuleț pentru Tik Tok de pe scara rulantă, însă tânărul și-a pierdut echilibrul și a căzut în gol de la înălțimea de 7 metri.
Cazul a fost confirmat de ofițerul de presă al Poliției Capitalei, Natalia Stati.
„Poliția a fost sesizată la ora 14:40 de către administrația centrului comercial, precum că un tânăr cu vârsta de aproximativ 18 ani a căzut de la o înălțime de aproximativ 7 metri.
La fața locului imediat s-au deplasat angajații Inspectoratului de Poliție Centru pentru documentare.
Tânărul a fost preluat de un echipaj medical și transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
La moment polițiștii activează pentru a fi stabilite cu exactitate toate circumstanțele”, a declarat Natalia Stati.
Potrivit surselor Știri.md, acesta filma un filmuleț video pentru Tik Tok când s-a întâmplat nenorocirea.
Mai mult, paznicul mall-ului a declarat că tinerii deseori vin pentru a filma filmulețe pentru Tik Tok.
-
Moldova6 zile în urmă
Alte două persoane găsite strangulate în Moldova
-
Moldova4 zile în urmă
/FOTO/ Accident grav, la Ialoveni: O șoferiță se află în comă
-
Moldova7 zile în urmă
O femeie s-a prăbușit în gol de la etajul 5 al unui bloc de locuințe
-
Moldova2 zile în urmă
/VIDEO/ Business de familie. Un cuplu din Chișinău creștea droguri în apartament: Imagini din laboratorul improvizat
-
Moldova6 zile în urmă
Polițiștii au găsit zeci de oameni la miezul nopții într-un restaurant din inima Capitalei
-
Moldova4 zile în urmă
/VIDEO/ Beție criminală, în capitală. Un individ, la spital – altul după gratii
-
Moldova3 zile în urmă
/VIDEO/ Șofer, filmat cum evită un accident în ultimul moment la Budești
-
Moldova5 zile în urmă
/FOTO/Panică și pompieri la Spitalului Clinic Republican din capitală