Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ Un minor de 15 ani, cercetat penal pentru răpirea unui automobil

Un minor în vârstă 15 ani, originar dintr-o localitate din raionul Sîngerei, a fost reținut de angajații secției investigare infracțiuni a Inspectoratului de Poliție Buiucani din cadrul Direcției de Poliței a municipiul Chișinău, după ce a furat un automobil de pe str. Bucuriei și se deplasa neregulamentar pe străzile capitalei.

Publicat

Urmare a investigațiilor polițiștii au stabilit că individul prin deteriorarea lacatului a pătruns în garaj de unde a furat automobilul de marca ,,Volkswgen Transporter” în portbagajul căruia se afla o motocicletă, după care a părăsit locul comiterii infracțiunii. Ulterior mionorul cu automobilul sustras se deplasa neregulamentar și haotic pe str. Petricani în direcția șos. Balcani, fiind stopat de către participanții la trafic și imediat anunțată poliția. Prejudiciul cauzat fiind proprietarului a fost estimat la aproape  150 de mii de lei.

Pe caz a fost inițiată o cauză penală pentru furt.

În cadrul investigațiilor ofițerii de investigație și urmărire penală au stabilit că minorul nu este la prima abatere fiind judecat pentru un șir de furturi și răpire a unităților de transport, totodată se afla și în urmărire penală și era căutat de către IP Sângerei.


Totodată în privința minorului pentru faptele sale de către Judecătoria Sângerie a fost emisă sentință de condamnare pe un termen de 2 ani și 4 luni, cu plasarea în locurile de detenție pentru a-și ispăși pedeapsa.


Ediție TV

/VIDEO/ Sperau să scape nepedepsiți

Doi tineri de 19 și respectiv 27 de ani, originari din raioanele Telenești și Hâncești judecați pentru două infracțiuni diferite și care se eschivau de la ispășirea pedepselor, au fost reținuți.

Publicat

Individul de 19 ani a ajuns în vizorul carabinierilor în data de 24 ianuarie, în timp ce se deplasa pe strada Ștefan cel Mare din sectorul Centru. Conform informației, suspectul a dat dovadă de un comportament agitat imediat cum i-a observat pe oamenii legii. Prin urmare, tânărul a fost stopat pentru verificări. Luat la întrebări, individul ar fi recunoscut că este dat în căutare pentru eschivarea de la urmărirea penală.

Al doilea suspect a fost localizat în sectorul Botanica, în timp ce mergea pe strada Iurie Babei. Imediat cum a dat ochii cu angajații IGC, acesta și-ar fi schimbat brusc direcția de mers, dându-le de bănuit oamenilor legii. În timpul controlului s-a stabilit că bărbatul se află în căutare, pentru neachitarea prejudiciului material unei organizații de stat. Ambii tineri au fost escortați la sectoarele de poliție pentru documentare.

Indivizii urmează să compară pe banca acuzaților și pentru eschivarea de la răspundere.


echipa.md

Citește mai departe

Moldova

/FOTO/ Ia dat de gol comportamentul agitat. Consumatori de droguri, reținuți în capitală

Consumatori de droguri reținuți de carabinieri. Cazurile au avut loc la 23-24 ianuarie, curent.

Publicat

Primul cazul a avut loc în dimineața zilei de 23 ianuarie, echipajul de carabinieri a Direcției Regionale „Centru” a IGC, executând serviciul de menținere a ordinii publice în sectorul Botanica, a observat o persoană de gen masculin ce avea un comportament suspect. La apariția oamenilor legii persoana a devenit agitată și a încercat să fugă.

În momentul reținerii individul de 23 de ani a aruncat jos 5 pachețele din bandă adezivă ce conțineau o substanță necunoscută de culoare galbenă-verzuie asemănătoare drogurilor, după care, acesta a mai predat alte 6 pachețele.

La fața locului a fost solicitată grupa operativă, iar probele au fost ridicate și expediate pentru efectuarea expertizei.


Un alt caz a avut loc Duminică, 24 ianuarie, în sec. Buiucani al capitalei. Și de această dată, oamenii legii au observat o persoană suspectă de gen masculin care avea un comportament neadecvat. În urma discuțiilor purtate cu militarii din patrulă, acesta a recunoscut că a consumat substanțe narcotice și a predat benevol un pachețel din hârtie în care se afla o substanță vegetală uscată de culoare gălbuie cu un miros specific drogului.

În ambele cazuri, persoanele au fost conduse la inspectoratele de poliție teritoriale pentru documentare și stabilirea tuturor circumstanțelor.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

/FOTO/ Agenții economici care au plasat publicitate neautorizată, amendați

În scopul respectării prevederilor Legii 1227, din 27.06.1997, ,,Cu privire la publicitate”, angajații din cadrul Direcției de Poliție a mun. Chișinău, au întreprins măsuri de documentare și înlăturare a panourilor publicitare amplasate neautorizat în locuri publice, din centrul capitalei: în adiacentul bd. Ștefan cel Mare, str. Pușkin și str. Ismail și pe întreg mun. Chișinău.

Publicat

Ca urmare a măsurilor întreprinse la documentarea agenților economici care au plasat publicitatea neautorizat, au fost întocmite de la începutul anului 22 procese verbale în temeiul art. 364 alin. 1 CCRM, iar suma amenzilor aplicate constituie 36 900 lei.


Citește mai departe

topul săptămânii