Moldova
/FOTO/ Șofer beat, reținut la graniță beat criță. Ar fi încercat să fugă de oamenii legii
Un șofer moldovean a fost reținut în punctul de trecere a frontierei Mirnoe, după ce a prezentat un comportament neadecvat și a ignorat cerințele legale ale polițiștilor de frontieră. Mai mult că acesta era în stare de ebrietate, iar în mașina pe care o conducea se afla și un copil minor.Incidentul a avut loc în data de 1 noiembrie a.c., pe sensul de ieșire din Republica Moldova.


Astfel că în timpul procedurii de control al trecerii frontierei de stat, patrula de menținere a regimului în PTF a orientat un mijloc de transport, de model Honda CRV, la linia STOP pentru efectuarea termometriei persoanelor. Moment când șoferul nu s-a supus solicitării și, accelerând, s-a îndreptat spre ieșirea din țară. Mijlocul de transport a fost stopat la barieră și doar după intervenția în forță a oamenilor legii șoferul a ieșit din mașină. A fost legitimat cetățeanul moldovean de 41 de ani, locuitor al satului Chirsova, raionul Comrat. Totodată, în automobil se mai afla și un minor în vârstă de opt ani, care s-a dovedit a fi copilul acestuia.
În cadrul discuțiilor, polițiștii de frontieră au observat că conducătorul auto avea un comportament inadecvat, cu semne vizibile de ebrietate, în acest sens fiind solicitată la fața locului o patrulă a Inspectoratului Național de Securitate Publică. Ca urmare a efectuării testului alcoolscopic s-a stabilit că acesta avea o concentrație de alcool de 0,77 mg/l în aerul expirat.
Conducătorului auto i-au fost întocmite două procese contravenționale: conform art. 332 alin.(1) – nerespectarea regimului punctelor de trecere a frontierei de stat si a regulilor de trecere a frontierei de stat, conform art. 241 – neîndeplinirea indicației legale de oprire a vehiculului şi de acordare vehiculelor a priorității de trecere. De asemenea, de către angajații INSP au fost efectuate acțiuni de constatare a infracţiunii prevăzute de art. 264′ al. 1 Cod Penal al RM, conducătorul auto fiind preluat pentru audieri la Inspectoratul de Poliție Vulcănești, iar mijlocul de transport a fost indisponibilizat.
Moldova
/FOTO/ Accident de groază, la Ialoveni: Un pasager a decedat pe loc
În seara de 06 martie, pe traseul R3, km 10, direcția spre Ialoveni, șoferul de la volanul unei mașini de marcă Toyota nu s-a isprăvit cu ghidajul și s-a inversat într-un șanț.


Preliminar, cauza accidentului este viteza excesivă cu care se deplasa conducătorul auto și nu i-a mai dat timp să reacționeze.
În automobil se aflau 4 persoane. Un bărbat aflat în calitate de pasager a decedat.
Polițiștii se află la fața locului și stabilesc toate circumstanțele.
Moldova
/VIDEO/ Incendiu într-un bloc din capitală: Două mașinii blocau accesul pompierilor în scară
Incendiu într-un bloc locativ din sectorul Ciocana al capitalei.


Două mașinii blocau accesul pompierilor în scară. Totul a avut loc în data de 06 martie, pe strada Petru Zadnipru. Din spusele martorilor oculari, s-au aprins niște bunuri din subsolul locuinței.
În imagini se văd și două mașini parcate chiar la intrare, din cauza cărora nu era posibil ca autospeciala să parcheze chiar în fața blocului.
Pompierii au tras furtunul și au reușit totuși să stingă focul, necătând la impedimentele provocate de șoferii iresponsabili. Deocamdată, nu există informații despre cauzele izbucnirii focului. Toate circumstanțele vor fi stabilite ulterior.
Moldova
/VIDEO/ Momentul în care polițiștii au dat buzna într-un club de noapte, care activa după 22.00
Zeci de persoane au fost depistate noapte trecută într-un local select din sectorul Botanica al Capitalei în timp ce se distrau după ora 22.00.


Activitatea localului se desfășura ilegal, întrucât era trecut de ora stabilită de Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică în legătură cu situația pandemică, transmite Jurnal.MD
Cazul a fost depistat în timpul unui nou raid nocturn al echipei Front Line de comun cu Inspectoratul General al Poliției în cluburile de noapte din țară. Majoritatea celor prezenți în încăpere nu purtau mască de protecție și nu respectau distanța socială.
Abia după ce oamenii legii au dat buzna în interiorul localului, aceștia și-au pus măștile de protecție.
Pentru încălcarea normelor epidemiologice agentul economic riscă o amendă de la 15.000 până la 35.000 de lei, iar persoanele fizice depistate în interiorul localului riscă amenzi între 2.000 și 5.000 de lei.
-
Ediție TV6 zile în urmă
/VIDEO/ Încă un blogger și-a dat foc mașinii
-
Moldova7 zile în urmă
Un nou tip de escrocherie la vânzarea maşinilor în Moldova: procură şi înmatriculare nu fac
-
Ediție TV6 zile în urmă
/VIDEO/ Patru cazuri de de suicid, în 24 de ore
-
Ediție TV6 zile în urmă
/VIDEO/ Incendiu la un depozit, în capitală
-
Moldova7 zile în urmă
O femeie a decedat în plină stradă în orașul Codru
-
Ediție TV5 zile în urmă
/VIDEO/ A tras dintr-o armă în două minore
-
Ediție TV6 zile în urmă
/VIDEO/ S-a ascuns patru ani de la lege
-
Moldova5 zile în urmă
/VIDEO/ „Nu înțeleg pentru ce i-a luat zilele”. Noi detalii de la Crima din Holercani