Rețele de socializare

Ediție TV

/VIDEO/ A murit, strivit de tractor

UN BĂRBAT A DECEDAT DUPĂ CE AR FI ÎNCERCAT SĂ ATACE UN CONSĂTEAN

Publicat

Reglările de conturi între trei persoane s-a soldat cu decesul unui bărbat de 35 de ani. Tragedia s-a produs în seara zilei de 10 noiembrie, în satul Sămănanca din raionul Orhei. Poliția a fost apelată de către un bărbat cu vârsta de 65 de ani, care a comunicat că în timp ce conducea tractorul său pe un drum din sat, a fost atacat de doi frați cu vârstele de 35 și 49 de ani, cu care se afla în conflict.

La locul faptei au fost direcționați polițiștii împreună cu medicii de pe ambulanță, care în urma audierilor au aflat că, cei doi frați s-au agățat din mers, de tractor. Unul dintre ei a reușit să pătrundă în cabina tractorului și i-a aplicat șoferului mai multe lovituri în diferite regiuni ale corpului. Al doilea agresor a rămas pe scările utilajului agricol.

La un moment, tractoristul a pierdut controlul volanului, iar tractorul s-a inversat, strivindu-l pe unul dintre frați.  Atât șoferul cât și fratele rămas în viață de 49 de ani au fost testați la alcool, rezultatele arătând că tractoristul nu a consumat băuturi alcoolice, atacatorul însă în stare de ebrietate cu o concentrație de 0.71 mg/l în aerul expirat. Alte circumstanțe ale cazului se stabilesc.


echipa.md

 

 


Ediție TV

/VIDEO/ Renaște businessul cu Ghiocei

Nici nu au reușit bine să înflorească, că deja sunt smulși și vânduți. Odată cu venirea primăverii, renaște și businessul cu ghiocei, viorele și alte flori incluse în Cartea Roșie a Moldovei, la margine de păduri.

Publicat

Se întâmplă an de an, deși ecologiștii interzic acest lucru și-i sancționează dur pe vânzătorii ilegali. Comercianții clandestini pot fi observați pe diferite șosele, cei mai mulți își desfășoară activitatea pe traseul Chișinău-Orhei.

Acolo pot fi zărite zeci de persoane, dintre care și copii care stau pe marginea drumului, iar în mâini au buchețele cu flori. În acest an, un buchet de ghiocei poate fi cumpărat cu 30 de lei.

Potrivit inspectorilor de mediu, culegerea și vinderea celor 208 specii de plante incluse în Cartea Roșie, inclusiv Ghioceii, toporașii, viorelele și lăcrimioare este strict interzisă. Pentru a preveni aceste activități, specialiștii de la protecția mediului, dar și polițiștii au început deja să facă razii în perimetrul raionului Orhei, dar și în municipiul Chișinău. Cei care vor fi prinși la cules sau vândut ghiocei riscă amenzi care variază între 1500 și 3000 de lei.


În acest context, IPM vine cu un apel către toţi cetăţenii, să nu cumpere, să nu colecteze şi să nu nimicească plantele protejate de lege, deoarece astfel devin complici la distrugerea naturii.

echipa.md


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ Cazul minorei dispărută în Nistru

Minora de 12 ani, originară din satul Speia al raionului Anenii Noi, care s-a prăbușit sub gheața pe râul Nistru, căutată de o săptămână.

Publicat

Reamintim că în data de 23 februarie copila împreună cu amicii săi a plecat să facă fotografii. Ajunși la malul bazinului acvatic copila a pășit pe gheața subțire și a căzut în apă. Imediat, atunci au fost inițiate acțiuni de căutare subacvatică în regiune.

Acestea au continuat o săptămână și au fost extinse de-a lungul râului însă, nu au dat niciun rezultat. Conform informației oferite de către ofițerul de presă al IGSU Liliana Pușcașu, ulterior, specialiștii au trecut la acțiunile de căutare a minorei pe segmentul terestru. Scafandrierii au finalizat căutările în apă. De asemenea s-a aflat că au fost alertați și angajații secției de pompare a apei din zona Gura Bâcului și Varnița.

Astfel, în cazul în care minora va fi găsită acolo, lucrătorii imediat vor contacta poliția. Actualmente, forțele de ordine, dar și salvatorii continuă căutările în vederea localizării fetiței.

echipa.md


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ Tânăr urmărit de CNA pentru mită

Un tânăr din Glodeni a fost reţinut de ofițerii anticorupție, suspectat că a cerut mită ca să schimbe informații în bazele de date a Poliţiei de Frontieră și Vămii.

Publicat

Totul a ieșit la iveală după ce unul din așa numiții clienți ai bănuitului l-a pârât forțelor de ordine. Potrivit denunțătorului, suspectul l-ar fi convins pe el și pe încă o persoană că are cunoștințe în cadrul poliției de frontieră și al Serviciului Vamal. Astfel acesta ar putea organiza ca informaţia despre maşinile celor doi indivizi, cu numere de înmatriculare lituaniene, introduse în Republica Moldova în anul 2018, va fi ştearsă din registru sau se va menţiona că automobilele au părăsit teritoriul ţării.

Pentru acest favor bănuitul ar fi cerut câte 520 de euro de la fiecare proprietar de automobil. După acumularea tuturor probelor pe caz, în dimineața de 02 martie, bănuitul a fost reținut în parcarea unui centru comercial din Bălţi și plasat în izolator pentru 72 de ore.

În cazul în care va fi găsit vinovat, acesta riscă până la 5 ani de puşcărie sau amendă în mărime de până la 150.000 de lei. Procuratura Anticorupţie conduce urmărirea penală.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii