Rețele de socializare

Moldova

Copilul din Ocnița, plecat de acasă cu 850 de euro furați, a fost găsit viu și nevătămat

Copilul din Ocnița, plecat de acasă la data de 11 noiembrie, a fost găsit viu și nevătămat.

Publicat

Băiatul de 14 ani a fost găsit astăzi de tatăl său, în municipiul Chișinău. Minorul nu a fost victima vreunei infracțiuni, iar asupra lui a fost depistată jumătate din suma de bani luată de acasă.

Poliția urmează să stabilească toate circumstanțele, precum și motivul plecării acestuia de acasă.

Amintim că băiatul a plecat de acasă în data de 11 noiembrie, furând din casă 850 de euro. În loc de bani, lea lăsat părinților o scrisoare în care a anunțat că se va întoarce, atunci când va dori el. 


În acest context, atenționăm repetat părinții să fie vigilenți cu copii minori și să-i supravegheze în permanență! Iar în cazul nefericit al unei dispariții, trebuie să cunoașteți faptul că primele ore de după eveniment sunt esențiale pentru soluționarea cu succes a cauzei

echipa.md

 


Moldova

Un bărbat a ars de viu în timp ce încerca să stingă un incendiu, produs pe teritoriul fermei sale

Un bărbat a ars de viu în timp ce încerca să stingă un incendiu, produs pe teritoriul fermei sale.

Publicat

Totul s-a întâmplat în data de 04 martie, pe teritoriul unei ferme dintre satele Taxobeni și Unteni din raionul Fălești.

Potrivit ofițerului de presă de la IP Fălești, Jana Molceanov, în jurul orei 15.25, în Secția de Gardă a IP Fălești a parvenit înștiințarea telefonică, de la un bărbat care a comunicat că la fermă s-a produs un incendiu și posibil o persoană s-a intoxicat cu fum și a decedat.

Imediat la fața locului s-au deplasat membrii grupei operative în deplină componență și conducerea IP Fălești, care au constatat faptul că un bărbat de 59 de ani împreună cu soția sa de 57 de ani, care aveau în proprietate ferma de animale unde s-a întâmplat totul, în jurul orei 13.30 au dat foc la iarba uscată de pe imaș din adiacentul fermei. Din cauza vântului, focul s-a extins repede spre fermă. Atunci soții au început al stinge desinestătător. La un moment dat, femeia și-a dat seama că nu-și vede nicăieri soțul și s-a dus după ajutor în sat. În jurul orei 15.00, un consătean a fost depistat pe imaș la locul incendiului, cadavrul parțial carbonizat al bărbatului fără semne de moarte violentă.


Totodată, s-a aflat că bărbatul decedat suferea de boli cardiologice.

Alte circumstanțe se stabilesc.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ O femeie a fost pălmuită peste față, după ce a făcut observație unei tinere să nu scuipe semințe pe jos

O tânără mămică a fost luată la pumni după ce i-a făcut observație unei alte tinere care scuipa semințe în stânga și-n dreapta. Incidentul a avut loc ieri, în sectorul Botanica al capitalei.

Publicat

Femeia se plimba cu copilul când s-a întâmplat totul. Deranjată că a fost mustrată, cealaltă tânără a sărit la bătaie, scrie jurnal.tv

Victima a chemat poliția însă, bătăușa a fugit de la fața locului.

Femeia agresată a spus că s-a ales cu hematoame în urma loviturilor primite.


Ofițerul de presă al Poliției Capitalei, Natalia Stati, a precizat pentru Jurnal.md că pe acest caz a fost inițiată o anchetă.

„Poliția a fost sesizată ieri, 3 martie, în jurul orei 14:35, precum că pe str. Botanica Veche a fost agresată o doamnă. La fața locului s-a îndreptat un echipaj al Batalionului de Patrulare și reacționare operativă, care a fost întâmpinat de o doamnă în vârstă de 30 de ani, care a spus că în timp ce se plimba cu copilul a văzut o tânără care mânca semințe de floarea soarelui și scuipa jos, în loc public. Femeia i-a făcut observație și între cele două a început un scandal. Ulterior, femeia a fost agresată, fiindu-i cauzate leziuni corporale, iar agresoarea a fugit. La moment polițiștii IP Botanica întreprind măsuri pentru a stabili locul aflarii tinerei care a agresat femeia. În dependență de leziunile corporale, v-a fi luată o hotărâre conform legislației”, ne-a spus Natalia Stati.

 


Citește mai departe

Moldova

O femeie a fost găsită fără suflare zăcând într-un șanț, descoperită la Ialoveni

Cadavrul unei femei a fost găsit zăcând în dimineața de 4 martie într-un șanț din localitatea Puhoi al raionul Ialoveni.

Publicat

Trupul neînsuflețit al femeii a fost găsit de către un trecător care a alertat poliția. Preliminar, pe suprafața cadavrului nu au fost depistate urme de moarte violentă, scrie deschide.md

Oamenii legii au pornit o anchetă în acest caz pentru a stabili toate circumstanțele în care a murit femeia.


Citește mai departe

topul săptămânii