Rețele de socializare

Diaspora

/FOTO/ Mașină furată, găsită în vama moldo-română

Cel care transporta mașina, dată dispărută pe teritoriul Germaniei, a fost un moldovean în vârstă de 29 de ani .

Publicat

În data de 18 noiembrie , în jurul orei 18.15, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control necesare trecerii frontierei, un moldovean în vârstă de 29 de ani, care conducea un autovehicul marca Mercedes, ce tracta o remorcă tip platformă, pe care transporta un autoturism marca Volkswagen Tiguan, înmatriculat în Germania, an de fabricaţie 2018.

Existând suspiciuni cu privire la situaţia juridică a autovehiculului transportat, poliţiştii de frontieră au efectuat verificări suplimentare, prin intermediul ofiţerilor Frontex, ocazie cu care au constatat că acesta aparţine de drept unei firme de leasing din Germania. Reprezentanţii firmei au transmis că autoturismul în cauză nu are dreptul de a părăsi teritoriul U.E., iar autorităţile competente din Germania au introdus în bazele de date o alertă în vederea confiscării mijlocului de transport.

Cu privire la aspectele constatate, bărbatul a declarat că el doar trebuia să asigure transportul autoturismului şi nu are cunoștință despre faptul că acesta este semnalat furat sau implicat în vreun litigiu.


Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză pentru săvârşirea infracţiunii de furt, iar autoturismul, în valoare de 120.000 de lei, a fost reținut în vederea continuării cercetărilor.

echipa.md


Diaspora

/FOTO/Un vameș ucrainean a fost reținut în timp ce primea o mită de la un moldovean pentru transportul ilegal de chihlimbar peste granița de stat

Potrivit conducerii procedurale a Procuraturii regionale Vinnîțea, împreună cu angajații Serviciului de Securitate Internă din Ucraina și anchetatorii Biroului de Securitate de Stat, a fost deconspirată o schemă specializată în transportul ilegal de chihlimbar peste granița de stat a Ucrainei.

Publicat

În cadrul unei operațiuni speciale comune, un angajat al biroului vamal Podolsk și complicele său, cetățean al Moldovei, au fost reținuți în flagrant. Potrivit oamenilor legii moldoveanu a primit 45 mii grivne, echivalentul a peste 27 de mii de lei moldovenești pentru transportarea chihlimbarului peste graniță, iar o parte din sumă – 4 mii grivne, circa 2500 de lei, a ajuns către ofițerul vamal. În timpul reținerii, a fost confiscat de la intermediar un pachet cu chihlimbar de 8 kg.

În prezent, cei doi sunt cercetați de oamenii legii din Ucraina.

echipa.md


Citește mai departe

Diaspora

/FOTO/Prins cu actele neconforme

Un moldovean a fost tras pe dreapta de poliția de frontieră română în timp ce conducea un microbuz care tracta o remorcă, fără să aibă acest drept.

Publicat

Și-a luat remorcă fără a avea dreptul de a o tracta. Este cazul moldovean care va avea de furcă cu autoritățile de peste Prut, după ce poliția de frontieră română l-a prins că are actele neconforme.

I s-a întâmplat unui tânăr de 28 de ani care în noaptea de 19 noiembrie a fost tras pe dreapta de către oamenii legii în timp ce se deplasa pe un traseu din județul Galați. Bărbatul era la volanului unui microbuz care tracta o remorcă. Poliția i-a cerut suspectului actele la control și a stabilit că tânărul nu deține permisul de conducere care i-ar fi acordat dreptul de a conduce un atare ansamblu de vehicule.

În consecință, conaționalul nostru s-a ales cu proces verbal și urmează să răspundă pentru isprava comisă.


echipa.md


Citește mai departe

Diaspora

/FOTO/Remorcă radiată din circulaţie găsită la un moldovean

Conaționalul nostru s-a prezentat cu remorca în vamă, unde poliția de frontieră română l-a prins cu mâța-n sac

Publicat

În data de 16 noiembrie ., în jurul orei 21.40, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, un moldovean, în vârstă de 30 de ani, conducând o autoutilitară, înmatriculată în România şi o remorcă marca Hulco Medax, ce avea aplicate plăcuţe de înmatriculare germane.

Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea documentelor prezentate la control pentru remorca în cauză, poliția de frontiera română au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că mijlocul de transport figurează ca fiind radiat din circulaţie de autorităţi, începând cu data de 19.12.2019.

În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tractarea unei remorci neînmatriculate sau neînregistrate ori cu număr fals de înmatriculare sau înregistrare.


echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii