Rețele de socializare

Moldova

Un adolescent de 17 ani, a ajuns în comă, după ce a fost lovit de un automobil, la Congaz

Un tânăr de 17 ani a fost doborât de un autovehicul în timp ce traversa strada.

Publicat

Cazul a avut loc în apropiere de satul Congaz din raionul Comrat, în data de 1 decembrie. Poliția a fost imediat sesizată asupra cazului precum că, pe o stradă din localitate a avut loc o tamponare de pieton. La fața locului imediat s-a deplasat echipa de polițiști împreună cu o ambulanță, care au stabilit că la volanul vehiculului care a comis impactul se afla un bărbate de 42 de ani. De asemenea, în presă s-a aflat că, conducătorul auto este angajat al unui penitenciar din raionul Taraclia însă, poliția deocamdată nu a confirmat informația.

Acesta și-ar fi sustras atenția în timpul șofatului, iar prin urmare a lovit cu automobilul un tânăr de 17 ani care traversa strada. Conform portalului de știri Gagauzinfo.md, victima a suferit multiple fracturi și a fost transportat la spitalul raional în stare de comă.

La moment, poliția continuă să investigheze cazul, în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor în care s-a produs accidentul.


Șoferul urmează să fie tras la răspundere în funcție de gravitate leziunilor pe care le-a suferit minorul.


Advertisement

Moldova

Bărbatul care ar fi incendiat sediul Procuraturii raionului Vulcănești a fost deferit justiției. Până în prezent nu-și recunoaște vina

Bărbatul care în toamna anului trecut ar fi incendiat sediul Procuraturii raionului Vulcănești a fost deferit justiției.

Publicat

Oficiul Principal al Procuraturii UTA Găgăuzia anunță despre finalizarea și expedierea în judecată a dosarului în care acesta este acuzat pentru două capete de acuzare: ”huliganism agravat” și ”tentativă de distrugere sau deteriorare intenționată a bunurilor”.

Cazul a avut loc în noaptea de 14 septembrie 2020, aproximativ ora 2.00, când persoane necunoscute au deteriorat camera de luat vederi de la intrarea în sediul Procuraturii, după care au incendiat două cauciucuri auto, stropite cu inflamabil. În rezultat, a fost deteriorată ușa de la intrare în clădirea Procuraturii.

Ca urmare a acțiunilor de urmărire penală și măsurilor speciale de investigație, presupusul autor al faptei a fost identificat și reținut. Acesta s-a dovedit a fi un locuitor al orașului Vulcănești, în vârstă de 45 de ani, care ar fi recurs la acest gen pentru a-și răzbuna fiul, cercetat și condamnat pentru o serie de crime comise cu intenție.


Inculpatul se află în arest, iar fiind audiat, nu și-a recunoscut vina.

Pentru aceste infracțiuni legislația prevede până la 7 ani închisoare.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

/FOTO/ Gerul pune vieți în pericol: Trei bărbați, salvați de la hipotermie de către Carabinieri

În legătură cu scăderea bruscă a temperaturii aerului pînă la -15 grade Celsius, militarii Direcției Regionale Centru a IGC care exercită serviciul de menținerea liniștii și ordinii publice a cetățenilor, au fost orientați pentru acordarea sprijinului și asistenței persoanelor aflate în dificultate pe perioada rece.

Publicat

Astfel la data de 17 și 18 ianuarie, echipajele de Carabinieri din mun. Chișinău și or. Căușeni, au intervenit la un caz de acordare de ajutor unui șofer la pornirea automobilului și ajutorarea a 3 persoane pentru prevenirea hipotermiei, unul din aceștia având nevoie de îngrijire medicală și a fost predat unui echipaj de ambulanță sosit la chemare.

În acest sens, Inspectoratul General de Carabinieri, Vă îndeamnă să evitați aflarea pe o perioadă mai îndelungată la frig și să vă echipați corespunzător temperaturii de afară!

În cazul când observați o persoană aflată în dificultate, pentru a preveni o tragedie, apelați la cea mai apropiată patrulă de carabinieri sau apelați la numărul unic 112.

echipa.md



Citește mai departe

Moldova

Un moldovean a făcut cale întoarsă după ce a fost prins la frontieră cu permisul de conducere fals

Un conațional a făcut cale întoarsă și i s-a întocmit proces verbal de audiere și constatare după ce a prezentat permisul de conducere cu indici de falsificare, care ar fi eliberat recent de către autoritățile polone. Incidentul a fost consemnat ieri, pe sensul de ieșire din țară de către polițiștii de frontieră din punctul de trecere Criva-Mamalîga.

Publicat

Pentru autorizarea părăsirii teritoriului Republicii Moldova s-a apropiat la volanul unui automobil Opel Zafira, un locuitor al raionului Drochia. La solicitarea angajatului instituției de frontieră, acesta a prezentat documentele necesare procedurii de control.

În timpul examinării actelor cu ajutorul tehnicii din dotare, s-a constatat că permisul de conducere, care ar fi emis de către autoritățile competente din Polonia, nu corespunde celui autentic. Conducătorul auto, în vârstă de 36 ani a declarat că l-a perfectat în orașul Cracovia, unde a și făcut studiile necesare, iar despre cele depistate nu este în cunoștință de cauză.

În consecință permisul de conducere a fost transmis către laborator pentru realizarea expertizei tehnico-juridice. Polițiștii de frontieră continuă cercetările până la elucidarea tuturor circumstanțelor. Dacă se va găsi vinovat, bărbatul riscă o pedeapsă conform art. 361 al.(1) Cod Penal al Republicii Moldova.


Citește mai departe

topul săptămânii