Ediție TV
/VIDEO/ Atenție la indivizii din imagini: Sunt căutați pentru un furt din magazin
Unul s-a dat drept cumpărător, altul ținea ușa și cel de-al treilea s-a pus pe furat. Este vorba despre o infracțiune care s-a produs în data de 03 decembrie, în jurul orei 18.00, într-un magazin de pe strada Kiev din sectorul Râșcani al capitalei.
Proprietarul magazinului a plasat un anunț de căutare pe rețelele de socializare, la care a atașat și secvențe video cu presupușii hoți. Potrivit lui, aceștia și-ar fi planificat furtul. Mai întâi unul dintre ei a intrat, dându-se drept cumpărător.
Ulterior, în magazin a intrat și o tânără care intenționat a lăsat ușa deschisă pentru ca, atunci când va intra ce-a de-a treia persoană ușa să nu se audă. Toți împreună ar fi reușit să fure o pereche de cercei de 150 de lei, dar, și figurina lui moș crăciun, care era pusă ca decor în magazine, iar valoarea acestuia este de 1200 de lei. Tot proprietarul ne-a mai spus că poliția a fost sesizată despre caz, iar în prezent se face tot posibilul pentru depistarea hoților.
În acest context, persoanele care i-au recunoscut pe indivizii din imagini și dețin informații despre locul unde s-ar putea afla sunt rugate să anunțe la numerele de telefon 112 sau 060 011 775.
Confidențialitatea surselor de informare este garantată.
Ediție TV
/VIDEO/ Sperau să scape nepedepsiți
Doi tineri de 19 și respectiv 27 de ani, originari din raioanele Telenești și Hâncești judecați pentru două infracțiuni diferite și care se eschivau de la ispășirea pedepselor, au fost reținuți.


Individul de 19 ani a ajuns în vizorul carabinierilor în data de 24 ianuarie, în timp ce se deplasa pe strada Ștefan cel Mare din sectorul Centru. Conform informației, suspectul a dat dovadă de un comportament agitat imediat cum i-a observat pe oamenii legii. Prin urmare, tânărul a fost stopat pentru verificări. Luat la întrebări, individul ar fi recunoscut că este dat în căutare pentru eschivarea de la urmărirea penală.
Al doilea suspect a fost localizat în sectorul Botanica, în timp ce mergea pe strada Iurie Babei. Imediat cum a dat ochii cu angajații IGC, acesta și-ar fi schimbat brusc direcția de mers, dându-le de bănuit oamenilor legii. În timpul controlului s-a stabilit că bărbatul se află în căutare, pentru neachitarea prejudiciului material unei organizații de stat. Ambii tineri au fost escortați la sectoarele de poliție pentru documentare.
Indivizii urmează să compară pe banca acuzaților și pentru eschivarea de la răspundere.
Ediție TV
/VIDEO/ Găsit mort în cada de baie
Descoperire macabră, la Rezina. Un polițist de la Rezina de 32 de ani, a fost găsit decedat în cada de baie în propria casă. Totul s-a întâmplat în data de 25 ianuarie, în jurul orei 10.00.


Poliția a fost alertată de către soția bărbatului, care a comunicat că și-a găsit soțul în camera de baie, zăcând în cadă fără suflare. La fața locului a fost direcționat un echipaj de poliție împreună cu medicul legist. În urma investigațiilor pe corpul decedatului nu au fost depistate careva semne vizibile de moarte violentă.
Corpul neînsuflețit al acestuia a fost transportat la Centrul de Medicină Legală pentru a fi stabilită cu exactitate cauza decesului.
Alte circumstanțe alte cazului urmează a fi stabilite în continuare. Este de menționat că, bărbatul activa în calitate de polițist din 2017, era căsătorit și educa împreună cu soția sa un copil de un an.
Ediție TV
/VIDEO/ Vânătoare de transportatori ilegali
Inspectorii ANTA au ieșit la vânătoare de transportatori ilegali. Timp de o săptămână aproape 80 de șoferi, dar și 5 operatori de transport s-au ales cu amenzi pentru nerespectarea regulilor de transport a mărfurilor sau a persoanelor.


Potrivit responsabililor de la ANTA, în perioada 18 – 24 ianuarie s-a pus accent mai ales pe traficul internațional de mărfuri, astfel, filtre de control au fost instalate în apropierea punctelor de traversare a frontierei Leușeni, Tudora, Palanca, Cahul, Otaci, Sculeni și Giurgiulești. În total, în această săptămână au fost sancționați 78 de șoferi. 20 dintre ei, pe lângă amendă, au fost private și de dreptul de a conduce pentru o anumită perioadă și au rămas fără plăcuțe de înmatriculare.
Nu au scăpat de sancțiuni nici 5 operatori de transport care nu și-au onorat obligațiunile și au încălcat regulamentul de prestare a serviciilor de transport. Aceștia au fost amendați cu 62.500 de lei. Reprezentanții ANTA atenționează că vor continua verificările transportatorilor pentru a oferi consumatorilor servicii de calitate, siguranță și confort.
-
Moldova7 zile în urmă
/VIDEO/ Lovită în plin de o mașină
-
Ediție TV6 zile în urmă
/VIDEO/ Și-a scufundat mașina în lac
-
Moldova4 zile în urmă
/FOTO/ Noi detalii despre tragicul accident de la Sîngerei. Tânăra decedată era șofer de 4 luni
-
Moldova3 zile în urmă
/FOTO/ Polițiștii din capitală au început să amendeze magazinele care au în vânzare pungi și veselă din plastic
-
Ediție TV5 zile în urmă
/VIDEO/ Un mort și doi răniți, la Sângerei
-
Ediție TV6 zile în urmă
/VIDEO/ Carabinier de 19 ani, găsit spânzurat
-
Ediție TV5 zile în urmă
/VIDEO/ Microbuz de pe ruta Chișinău-Telenești, implicat în accident, la Orhei. Celălalt vehicul era condus de o tânără
-
Ediție TV6 zile în urmă
/VIDEO/ Bătaie cruntă într-o stație PECO