Rețele de socializare

Ediție TV

/VIDEO/ Hoți de mașini, prinși de poliție

capitală au reținut trei tineri bănuiți de astfel de infracțiuni. În primul caz, depre furt a anunțat o femeie de 46 de ani, care locuiește pe Șoseaua Balcani.

Publicat

Mașina acesteia, era parcată în curtea blocului de ceva vreme, întrucât nimeni nu se folosea de ea, iar într-o bună zi cineva a furat-o. Oamenii legii au ridicat imaginile de pe camerele de supraveghere și au observat cum un evacuator transportă automobilul într-o direcție necunoscută. La scurt timp, și suspectul a fost reținut.

Acesta le-ar fi relatat polițiștilor că a vândut mașina la fier uzat și a primit pentru ea 19.000 de lei. Acum, tânărul de 25 de ani este cercetat penal. În alte două cazuri, care s-au produs în sectorul Botanica sunt suspectați doi amici, de 25 și 26 de ani, originari sin raionul Ialoveni. Cei doi ar fi furat două mașini, la începutul și la sfârșitul lunii noiembrie, iar pe una dintre ele au accidentat-o. Și de această dată, bănuiții au fost reținuți și și-ar fi recunoscut vina.

În cadrul cercetărilor s-a stabilit că ambii indivizi au fost anterior judecați pentru cazuri similare, iar unul din ei este în prezent căutat de IP Ialoveni pentru răpirea altei mașini. Acum indivizii sunt cercetați penal și riscă până la 5 ani privare de libertate.

echipa.md


Ediție TV

/VIDEO/ Atenție, transportatori! ANTA a inițiat verificări în apropierea punctelor de trecere a frontierei

Inspectorii Agenției Naționale Transport Auto continuă să verifice transportatorii auto de bunuri, colete și pasageri.

Publicat

Pe parcursul acestei săptămâni, verificările au loc în apropierea punctelor de trecere a frontierei pentru a verifica vehiculele care intenționează să transporte bunurile peste sau de peste graniță.

DMITRI PROHNIȚCHI, SPECIALIST PRINCIPAL ÎN RELAȚII CU MASS-MEDIA, ANTA: La moment, au loc acțiuni de control pe traseele de legătură cu punctele de traversare a frontierei de stat precum Criva, Costești, Leușeni, Palanca și Oancea. Vrem să menționăm că cele mai des întâlnite încălcări în cadrul acestui tip de operațiuni sunt – transportarea ilicită contra cost de persoane, mărfuri și colete sau prestarea serviciilor contra cost în lipsa actelor permisive fără a fi înregistrat in în Registrul Operatorilor de Transport Rutier.

Pentru încălcările admise, șoferii se pot alege cu procese verbal, sau chiar ar putea rămâne fără plăcuțe de înmatriculare și private de dreptul de a mai efectua transportarea bunurilor pentru o perioadă de până la jumătate de an. ANTA menționează că verificările vor continua pe toate traseele din țară și au ca scop principal monitorizarea și controlul transportului rutier de mărfuri, persoane și colete!

echipa.md


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ Nici evacuările nu-i mai sperie: Șoferii continuă să parcheze neregulamentar

Nici evacuările nu-i sperie. Șoferii, în special cei din capitală continua să parcheze neregulamentar, astfel încât să creeze impedimente atât în trafic, cât și pentru pietoni.

Publicat

Conform unei statistici elaborate de serviciul de urgență, pe parcursul anului 2020, la 112 au fost raportate 6400 de cazuri de parcări neregulamentare. 85 la sută dintre cazuri s-au produs la Chișinău. Comparativ cu anul 2019, numărul cazurilor înregistrate zilnic la 112 depășește media zilnică de apeluri cu referire la mașinile staționate ilegal cu aproape 17%.

În acest context, oamenii sunt anunțați că atunci când observă o mașină parcată neregulamentar pot suna la 112 pentru a anunța operatorul cu privire la adresă, modelul și numărul de înmatriculare a automobilului, iar șoferul va fi identificat și sancționat.

Totodată, cei care au parcat într-un loc interzis și nu-și mai găsesc mașina, la fel pot suna la 112 sau accesa pagina web a parcării speciale, pentru a afla dacă vehiculul său a fost evacuat. Operatorii 112 îndeamnă șoferii să staționeze doar în locurile special amenajate pentru parcare, respectând distanța de minim 1,5 metri pentru pietoni.

echipa.md


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ Estorcau câte 10.000 de lei pe lună

Doi bărbaţi din capitală au fost reţinuţi de ofţierii CNA şi procurorii anticorupţie într-un dosar de trafic de influenţă.

Publicat

Bănuiţii ar fi exercitat presiuni asupra unui agent economic, somându-l să le dea câte 10.000 de lei lunar pentru a-l proteja de eventuale controale şi sancţiuni din partea unor instituţii ale statului.

Potrivit denunţătorului care, în prezent, administrează o cantină de pe strada Uzinelor, totul a început anul trecut, când un fost angajat al unei baze situate pe aceeaşi stradă, i-ar fi propus protecţie în faţa unor verificări inopinate ale mai multor instituţii de stat. Acesta ar fi susţinut că poate influenţa persoane publice din cadrul Poliţiei, Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, Serviciului protecție Civilă și Situații Excepționale şi altor organe de control să nu opereze verificări şi să nu aplice sancţiuni în cazul în care vor depista nereguli în administrarea cantinei. Pentru soluţionarea pretinselor probleme, acesta, împreună cu complicele său, ar fi cerut o taxă lunară de protecţie în sumă de 10.000 de lei.

În baza mărturiilor antreprenorului, CNA şi procurorii au demarat o investigaţie şi au pornit o urmărire penală pentru trafic de influenţă. Pe parcursul a 3 luni, sub controlul CNA, denunţătorul a transmis bănuiţilor, în tranşe, 27 000 de lei. Pe 20 ianuarie, în momentul transmiterii ultimei sume de 10 000 de lei, au fost reţinuţi ambii bărbaţi, fiind plasaţi pentru 72 de ore în izolatorul CNA, iar dacă vor fi găsiţi vinovaţi, aceştia riscă până la 7 ani de puşcărie sau amendă penală.


Cazul este cercetat în continuare sub conducerea Procuraturii Anticorupţie.

Orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive şi irevocabile de judecată.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii