Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ Business de familie. Un cuplu din Chișinău creștea droguri în apartament: Imagini din laboratorul improvizat

Polițiștii unui echipaj al Batalionului de Patrulare și Reacționare Operativă din cadrul Direcției de Poliție a mun. Chișinău, au intervenit la documentarea unui conflict, unde  au depistat și  droguri într-un apartament din sectorul Râșcani a capitalei.

Publicat

Polițiștii fiind implicați în serviciu și patrulând sectorul încredințat, au receptat informația de la serviciul 112, precum că într-un apartament amplasat pe str. N. Dimo, conflict în familie.

Echipajul imediat s-a deplasat la fața locului, ajungând pe adresa indicată și intrând în locuință, cu acordul proprietarului, pentru a stabili circumstanțele conflictului care a avut loc între concubine, un bărbat în vârstă de 37 ani și o tânără în vârstă de 29 de ani, polițiștii  au depistat și droguri. Polițiștii imediat au solicitat grupa operativă și grupa specializată antidrog a IP Râșcani, pentru documentare. Ulterior cu acordul proprietarului angajații poliției au  efectuat cercetarea la fața locului, unde au fost depistate plante de marijuană îngrijite în condiții speciale, masă vegetală uscată fărămițată cu miros specific, un cântar și mai multe pachetele de tip zip-lock, precum și un aparat confectionat artizanal destinat pentru consum de droguri.

Drogurile depistate au fost ridicate conform procedurii și expediate la CTC-EJ al IGP, pentru efectuarea expertizelor de rigoare.


În cadrul acțiunilor procesual penale bărbatul a recunoscut că cultiva plantele pentru consum propriu.

Pe caz a fos pornit un proces penal pentru Circulaţia ilegală a drogurilor, etnobotanicelor sau analogii acestora fără scop de înstrăinare. Conform legislației bărbatul riscă amendă în mărime de la 20 000 la 35 000 lei sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de până la 150 de ore, sau cu închisoare de până la 1 an


 

Moldova

/FOTO/ Un băiat din Fălești a împușcat o căprioară cu o armă deținută ilegal

Un adolescent de 17 ani din satul Pietrosu, raionul Fălești, a împușcat o crăprioară, specie interzisă pentru vânătoare.

Publicat

În urma cercetării domiciliului suspectului, polițiștii au depistat într-un șopron din gospodărie urme de sânge și aproximativ 10 kg de carne. Carnea a fost ridicată și transportată pentru efectuarea expertizei biologice, transmite Știri.md cu referire la Jurnal.md.

La o distanță de aproximativ 50 de metri de la gospodărie, într-o fâșie forestieră, a fost găsită și blana căprioarei.

Minorul a declarat că a împușcat animalul cu o armă de vânătoare cu țeavă lisă pe care o deținea ilegal.


Pe acest caz a fost pornit un proces penal pentru stabilirea tuturor circumstanțelor, arma fiind ridicată și transmisă Centrului Tehnico Criminalistic și Expertize judiciare pentru efectuarea expertizei.

 


Citește mai departe

Moldova

Un bărbat a fost lovit de un automobil în timp ce se deplasa neregulamentar. Moartea l-a găsit la spital

Un bărbat de 60 de ani a decedat în urma unui accident rutier. Impactul a avut loc în această dimineață, în jurul orei 07:20, pe un traseu din localitatea Todirești, raionul Anenii Noi.

Publicat

La volanul mașinii, de model VAZ, ce a lovit pietonul, se afla un bărbat de 49 de ani, scrie deschide.md

Persoana tamponată se deplasa pe traseu neregulamentar, haotic, având un comportament neadecvat. În urma accidentului s-a ales cu mai multe traumatisme, fiind transportat la spitalul raional Anenii Noi, în urma cărui a decedat.

Oamenii legii stabilesc toate circumstanțele.


Citește mai departe

Moldova

Două documente perfectate cu 80 euro și 300 dolari, depistate la vamă

Doi conaționali riscă să fie cercetați penal pentru deținerea documentelor oficiale cu semne de falsificare și care au fost perfectate prin intermediari.

Publicat

Incidentele au fost consemnate în punctele de trecere Sculeni și Otaci, în serara zilei de ieri, 15 ianuarie, pe sensul de ieșire din țară, transmite Știri.md.

Potrivit informației, la controlul de frontieră s-a apropiat un mijloc de transport Mercedes, cu plăcuțele de înmatriculare moldovenești. În calitate de pasager se afla un moldovean originar din raionul Rezina, dar care deținea dublă cetățenie.

Conform analizei de risc, polițistul de frontieră a recurs la verificări suplimentare. Astfel bărbatul a prezentat certificatul de pregătire auto profesională pentru opt categorii, emis de către autoritățile românme. Documentului îi lipseau elementele de protecție, fapt confirmat cu ajutorul tehnicii din dotare.


Audiat, moldoveanul în vârstă de 42 de ani, a comunicat și-a dobândit actul prin intermediul unui alt cetățean al Republii Moldova, care s-a oferit să-l ajute cu contra sumei de 80 euro.

Un permis de conducere cu semne vădite de falsificare a fost identificat în punctul de trecere Otaci. Documentat este locuitor al municipiului Bălți, care pentru autorizarea ieșirii din țară a prezentat permisul dat. 300 de dolari a declarat că l-a costat permisul de conducere moldovenesc, iar acum riscă și cercetare penală pentru fapta săvârșită.

Ca urmare, actele au fost remise pentru efectuarea expertizei tehnico-juridice. Iar acțiunile de investigație vor derula până la elucidarea tuturor circumstanțelor.


Citește mai departe

topul săptămânii